FUNDUC, funduci, s. m. Monedă veche turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII; funducliu. – Din tc. findic.

funduc sm [At: (a. 1821) IORGA, S. D. VIII, 149 / Pl: ~uci / E: tc findic] (Înv) Monedă turcească de aur, care a circulat și în țările române în sec. XVIII Si: funducliu (2).

FUNDUC, funduci, s. m. Monedă veche turcească de aur, care a circulat și în țările române în sec. XVIII; funducliu. – Din tc. findic.

FUNDUC, funduci, s. m. Monedă veche turcească. Numără cele cincizeci de pungi de bani în mahmudele, dodecari, funduci și rubiele. FILIMON, C. 132.

FUNDUC ~ci m. înv. Monedă turcească de aur (cu circulație și în Moldova). /<turc. findik

funduc m. monedă turcească de aur, în valoare de 22 lei, circula în vremea lui Caragea (FIL.) [Turc. FUNDUK].

fundúc și fondúc m. (turc. fonduk, pop. fyndyk, d. fond, rus. funt. V. funt. Vechĭ. O monetă turcească de aur (vreo 35 de piaștri turceștĭ, ĭar în Munt. 22 de leĭ).

funduc s. m., pl. funduci

funduc s. m., pl. funduci

funduc s. m., pl. funduci

FUNDUC s. (înv.) funducliu. (~ul era o monedă turcească de aur.)

FUNDUC s. (înv.) funducliu. (~ era o monedă turcească de aur.)

funduc (funduci), s. m. – (Înv.) Monedă turcească de aur, ce valora 12 taleri în 1821, și 4 rubiele sau 8,8 franci de aur în 1848. Tc. findik (Șeineanu, III, 53; Lokotsch 617; Ronzevalle 125). – Der. funducliu, s. m. (monedă turcească de aur, a cărei valoare nominală era de 7 piaștri, de fapt 4 piaștri și 35 parale), din tc. fundukli. Sec. XVIII.