3 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FUMĂRÍT s. n. Dare percepută în Țara Românească și în Moldova, în sec. XVII, pe fiecare coș de fum al caselor țărănești, respectiv pe fiecare casă. – Fum + suf. -ărit.

FUMĂRÍT s. n. Dare percepută în Țara Românească și în Moldova, în sec. XVII, pe fiecare coș de fum al caselor țărănești, respectiv pe fiecare casă. – Fum + suf. -ărit.

fumărit sns [At: M. COSTIN, ap. LET. II, 59/17 / E: fum + -ărit] (Înv) Dare percepută în Țara Românească și în Moldova, în sec. XVII, pe fiecare coș de fum al caselor țărănești, respectiv pe fiecare casă.

FUMĂRÍT s. n. (Învechit) Impozit plătit în secolul al XVII-lea pe fiecare coș al caselor țărănești, respectiv pe fiecare casă. Se așezase dajdie, supt numire de fumărit. BĂLCESCU, O. I 121.

FUMĂRÍT n. înv. Impozit pentru fiecare coș de fum. /fum + suf. ~ărit

fumărit n. od. dare pe cămin ce plătiau proprietarii de cârciume: am fost cu vinăriciul... și cu fumăritul FIL.

fumărít n., pl. urĭ (d. fum). Vechĭ. Un bir care se plătea de fie-care fum, adică de fiecare casă. Azĭ. Est. Rar. Loc de casă: mĭ-am cumpărat un fumărit.

fumări [At: STANCU, D. 19 / Pzi: ~resc / E: fum + -ări] (Pop) 1 vi A fumega. 2 vt A afuma.

FUMĂRÍ, fumăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A afuma. Toamna se duceau, fumăreau stupii, storceau mierea din faguri. STANCU, D. 21.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FUMĂRÍT s. (IST.) (înv.) ajutorință. (~ul era o dare ce se percepea pe casa fiecărui contribuabil.)

FUMĂRIT s. (IST.) (înv.) ajutorință. (~ era o dare ce se percepea pe casa fiecărui contribuabil.)

Intrare: fumărit (part.)
fumărit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fumărit
  • fumăritul
  • fumări
  • fumărita
plural
  • fumăriți
  • fumăriții
  • fumărite
  • fumăritele
genitiv-dativ singular
  • fumărit
  • fumăritului
  • fumărite
  • fumăritei
plural
  • fumăriți
  • fumăriților
  • fumărite
  • fumăritelor
vocativ singular
plural
Intrare: fumărit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fumărit
  • fumăritul
  • fumăritu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • fumărit
  • fumăritului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: fumări
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fumări
  • fumărire
  • fumărit
  • fumăritu‑
  • fumărind
  • fumărindu‑
singular plural
  • fumărește
  • fumăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fumăresc
(să)
  • fumăresc
  • fumăream
  • fumării
  • fumărisem
a II-a (tu)
  • fumărești
(să)
  • fumărești
  • fumăreai
  • fumăriși
  • fumăriseși
a III-a (el, ea)
  • fumărește
(să)
  • fumărească
  • fumărea
  • fumări
  • fumărise
plural I (noi)
  • fumărim
(să)
  • fumărim
  • fumăream
  • fumărirăm
  • fumăriserăm
  • fumărisem
a II-a (voi)
  • fumăriți
(să)
  • fumăriți
  • fumăreați
  • fumărirăți
  • fumăriserăți
  • fumăriseți
a III-a (ei, ele)
  • fumăresc
(să)
  • fumărească
  • fumăreau
  • fumări
  • fumăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fumărit (s.n.)

  • 1. Dare percepută în Țara Românească și în Moldova, în secolul XVII, pe fiecare coș de fum al caselor țărănești, respectiv pe fiecare casă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ajutorință attach_file un exemplu
    exemple
    • Se așezase dajdie, supt numire de fumărit. BĂLCESCU, O. I 121.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Fum + sufix -ărit.
    surse: DEX '98 DEX '09

fumări

etimologie: