2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fugărit1 sns [At: ȘEZ. IV, 123 / E: fugări] 1-3 Fugărire (1-3).

fugărit2, ~ă a [At: ISPIRESCU, M. V. 25 / Pl: ~iți, ~e / E: fugări] 1 Pus pe fugă Si: alergat2 (1), alungat2 (1), gonit2. 2 Urmărit de cineva în fugă.

FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări.

FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări.

fugări [At: SBIERA, P. 27 / Pzi: ~resc / E: fugă1 + -ări] 1 vt A pune pe fugă pe cineva Si: a alerga (3), a alunga (1), a goni. 2 vt A urmări pe cineva fugind în urma lui. 3 vrr (D. două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul.

FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă. Îl fugărea o ceată de băiețandri zdrențăroși. DUMITRIU, N. 112. Se iau droaie după el și-l fugăresc. SEVASTOS, N. 238. Și de-or afla undeva iapa babei ascunsă... s-o fugărească cătră mal. SBIERA, P. 61. ◊ Refl. (Rar) Ni-i rînduit să ne fugărim după... copilă. SADOVEANU, O. VII 31. ◊ Refl. reciproc. (Poetic) Fulgii se fugăreau nebunește de-a curmezișul văzduhului. DUMITRIU, V. L. 92.

A FUGĂRÍ ~ésc tranz. (ființe) 1) A face să fugă, alergând din urmă; a pune pe fugă urmărind; a goni. 2) (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a alunga; a goni; a izgoni. /fugă + suf. ~ări

A SE FUGĂRÍ mă ~ésc intranz. A se urmări în joacă; a fugi unul după altul. /fugă + suf. ~ări

fugărésc v. tr. (d. fugar. Urmăresc fugind: cavaleria l-a fugărit pe dușman. V. refl. Olt. Mă refugiez: izbește cu bîta într’o căpățînă de cal, unde se fugărise moroĭu (Șez. 1922, 54).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă

fugărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. fugăreáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FUGĂRÍ vb. 1. a alerga, a goni. (Îl ~ prin toată curtea.) 2. a hăitui, a urmări, (rar) a prigoni, (înv. și reg.) a pripi, (prin Transilv.) a păfuga, a poteri. (A ~ armata dușmană până la Vaslui.)

FUGĂRI vb. 1. a alerga, a goni. (Îl ~ prin toată curtea.) 2. a hăitui, a urmări, (rar) a prigoni, (înv. și reg.) a pripi, (prin Transilv.) a păfuga, a poteri. (L-a ~ pînă la Vaslui.)

Intrare: fugărit
fugărit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fugărit
  • fugăritul
  • fugăritu‑
  • fugări
  • fugărita
plural
  • fugăriți
  • fugăriții
  • fugărite
  • fugăritele
genitiv-dativ singular
  • fugărit
  • fugăritului
  • fugărite
  • fugăritei
plural
  • fugăriți
  • fugăriților
  • fugărite
  • fugăritelor
vocativ singular
plural
Intrare: fugări
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fugări
  • fugărire
  • fugărit
  • fugăritu‑
  • fugărind
  • fugărindu‑
singular plural
  • fugărește
  • fugăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fugăresc
(să)
  • fugăresc
  • fugăream
  • fugării
  • fugărisem
a II-a (tu)
  • fugărești
(să)
  • fugărești
  • fugăreai
  • fugăriși
  • fugăriseși
a III-a (el, ea)
  • fugărește
(să)
  • fugărească
  • fugărea
  • fugări
  • fugărise
plural I (noi)
  • fugărim
(să)
  • fugărim
  • fugăream
  • fugărirăm
  • fugăriserăm
  • fugărisem
a II-a (voi)
  • fugăriți
(să)
  • fugăriți
  • fugăreați
  • fugărirăți
  • fugăriserăți
  • fugăriseți
a III-a (ei, ele)
  • fugăresc
(să)
  • fugărească
  • fugăreau
  • fugări
  • fugăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fugări

  • 1. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: alerga goni attach_file 4 exemple
    exemple
    • Îl fugărea o ceată de băiețandri zdrențăroși. DUMITRIU, N. 112.
      surse: DLRLC
    • Se iau droaie după el și-l fugăresc. SEVASTOS, N. 238.
      surse: DLRLC
    • Și de-or afla undeva iapa babei ascunsă... s-o fugărească cătră mal. SBIERA, P. 61.
      surse: DLRLC
    • reflexiv rar Ni-i rînduit să ne fugărim după... copilă. SADOVEANU, O. VII 31.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Fugă + sufix -ări.
    surse: DEX '09 DEX '98