frontogeneză sf [At: DEX / Pl: ~ze / E: fr frontogénèse] Proces meteorologic care, în cazul convergenței a două mase de aer, formează o zonă cu temperatură mai mare și cu umiditate.

FRONTOGENEZĂ s.f. (Met.) Totalitatea fenomenelor care produc suprafețele frontale și perturbațiile atmosferice legate de ele. [< fr. frontogenèse].

FRONTOGENEZĂ s. f. totalitatea fenomenelor care însoțesc formarea unui front (5). (< fr. frontogenèse)

frontogeneză s. f., g.-d. art. frontogenezei; pl. frontogeneze

frontogeneză s. f., g.-d. art. frontogenezei; pl. frontogeneze

frontogeneză s. f. → geneză

FRONTO- „front meteorologic, masă de aer”. ◊ L. frons, tis „frunte” > fr. fronto-, germ. id., it. id. > rom. fronto-. □ ~focometru (v. foco-₁, v. -metru₁), s. n., aparat cu care se măsoară distanța focală a lentilelor corectoare; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces meteorologic de formare a suprafețelor frontale și a perturbațiilor atmosferice legate de ele; ~liză (v. -liză), s. f., ansamblu de procese atmosferice care însoțesc dispariția unui front meteorologic; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiul fronturilor meteorologice.