FRICĂ s. f. Stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. ◊ Loc. adj. Fără frică = neînfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frică = cu teamă, temându-se. Fără (nicio) frică = cu curaj. Nici de frică = nicidecum, deloc. ◊ Expr. A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău. A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă. A ști de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el. – Cf. gr. phrikē.

frică sf [At: COD. VOR. 6/5 / Pl: (rar) ~ici / E: ns cf ngr φρίϰη] 1 Stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar Si: înfricoșare, teamă. 2 Lipsă de curaj și sentimentul de vulnerabilitate pe care aceasta îl provoacă. 3 Spaimă. 4 Repulsie (violentă) suscitată de ceva sau cineva. 5 (Reg; îe) ~ca păzește bostănăria (sau pepenii) Dacă nu le-ar fi teamă, oamenii ar face multe lucruri nepermise. 6 (Pop; îe) Meșter (de) strică, și drege de ~ Se spune unui meseriaș într-un domeniu oarecare. 7 (Îla) Fără ~ Curajos. 8 (Îlav) Fără (nici-o) ~ Cu curaj. 9 (Îvr; îla) Cu ~ Îngrozitor. 10 (Îlav) Cu ~ Cu teamă. 11-12 (D. oameni sau acțiunile lor; îljv) Cu ~ca lui Dumnezeu (În mod) cucernic. 13-14 (Îal) (În mod) cinstit. 15 (Îlav) Nici de ~ Nicidecum. 16 (Îlav) În nici un caz. 17 (Mol; îlav) Cu de-a ~ca Amenințând pe cineva. 18 (Îae) Forțând pe cineva. 19 (Îe) A ști de ~ca cuiva (sau, pop. a ști pe cineva. de ~ sau înv. a avea cuiva de ~) A se teme de cineva. 20 (Îae) A respecta cu strictețe ordinele, dispozițiile cuiva, temându-se de represaliile acestuia. 21 (Îc) A băga (cuiva) ~ca în oase (sau a băga ~ca în cineva) A înfricoșa pe cineva. 22 (Îe) A duce ~ca cuiva (sau a ceva) A-i fi teamă de cineva sau de ceva. 23 (Îae) A-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău. 24 (Îe) A fi cu ~ca în spate (sau în sân) A fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă. 25 (Pop; îe) ~ca lui! Ce frică i-a fost!

FRICĂ, (rar) frici, s. f. Stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. ◊ Loc. adj. Fără frică = neînfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frică = cu teamă, temându-se. Fără (nici o) frică = cu curaj. Nici de frică = nicidecum, deloc, o dată cu capul. ◊ Expr. A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău. A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă. A ști de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el. – Cf. gr. phrikē.

FRICĂ, (rar) frici, s. f. Stare de adîncă neliniște și tulburare provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj. V. teamă, spaimă, groază. O dată cu noaptea, frica rece începu a rătăci prin sufletul boierului ca o mînă care se tîrăște prin întuneric, pipăie și caută să apuce ceva. SADOVEANU, O. III 76. Copilul încremenește de frică, cu țipătul înăbușit pe buzele vinete. C. PETRESCU, S. 46. Omul... a uitat toate spaimele, fricile și nevoile cîte le-a fost suferit într-un an de zile. SBIERA, P. 311. O frică fantastică i-a închipuit niște năluciri fioroase. NEGRUZZI, S. I 28. Frica păzește bostănăria. ◊ (Motivul se indică prin determinări introduse prin prep. «de» sau exprimate printr-un genitiv obiectiv ori printr-o propoziție secundară) De frica ocnei s-a răznit. COȘBUC, P. I 230. Se întoarnă înapoi... de frică să nu-i mai rupă cineva și celalalt picior. CREANGĂ, P. 96. Mi se pare mie că și boieriul, cît era de boieri, luase frica turbincăi. id. ib. 307. ◊ (În construcție cu verbul «a fi» și cu subiectul logic în dativ) Eram copil și cînd am venit să văz cum se treieră, îmi bătea inima și mi-era frică. PREDA, Î. 27. Dacă ți-i frică, bade, au să te mănînce cînii. CAMILAR, TEM. 67. ◊ (Mai rar, construit cu verbul «a avea») N-ai frică, scumpa me... Nici moartea nu mă va putea smulge de lîngă tine. ALECSANDRI, T. I 367. ◊ Loc. adv. Cu frică = cu teamă, temîndu-se. Intră în ograda lui Tăun cu frică, parcă se temea să nu-l înșface de picioare niște zăvozi. CAMILAR, TEM. 118. Ne-am iubit cu multă frică, Ș-ai noști n-au știut nimică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. Fără (nici o) frică = nefiindu-i frică, fără teamă, cu curaj. Însă cum a asfinți soarele, să știi că a murit cerbul. Și atunci să ieși fără frică, să-i jupești pielea. CREANGĂ, P. 225. De-acum pot, fără nici o frică, să trec prin ietacul babei. ALECSANDRI, T. I 53. Nici de frică = nicidecum, de loc, o dată cu capul. Bre, da ră-i apa astăzi! Nu-mi merge pe gît nici de frică. ALECSANDRI, O. P. 248. ◊ Loc. adj. Fără frică = neînfricat, curajos. Nică fără frică [titlu]. CASSIAN. ◊ Expr. A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva; b) a-i fi teamă să nu i se întîmple cuiva ceva rău. A lua frica cuiva v. lua. A fi cu frica-n spate (sau în sîn) = a fi într-o continuă stare de neliniște și teamă. Mai bine... mă întorceam binișor acasă; încai acum n-aș fi cu frica-n spate. ALECSANDRI, T. 316. A ști de frica (cuiva) = a asculta de cineva, fiindu-i frică de el. ◊ (În expresii hiperbolice, arătînd intensitatea sentimentului) A fi (mai) mort de frică. ▭ Cum îl văzu fata că este așa de grozav, niște răcori o apucară și i se făcu părul măciucă de frică. ISPIRESCU, L. 18. Cînd știa că are să deie peste Ivan, i se tăiau picioarele ș-o strîngea în spate de frică. CREANGĂ, P. 314. – Pl. și: (rar) frici (SBIERA, P. 311).

FRICĂ ~ci f. Stare de neliniște sufletească cauzată de un pericol; teamă. [G.-D. fricii] /cf. gr. phrike

frică f. temere mare. [Grec bizantin FRIKE].

frícă f., pl. ĭ (mgr. friki, d. vgr. phrike, d. phrisso, mă înfior; alb. frikă. D. rom. vine rut. frika). Teamă: mĭ-e frică de lup, să nu vie lupu. Nicĭ de frică, în nicĭ un caz: nu-mĭ place nicĭ de frică. Frica păzește pepenăria (saŭ bostănăria), de frică multe facĭ și suferĭ, ca și cu paza pepenilor.

cacă-frică si [At: DA ms / E: cacă (imperativ al lui căca) + frică] (Pfm) Om (foarte) fricos Cf: bășinos.

!frică s. f., g.-d. art. fricii; pl. (rar) frici

!frică s. f., g.-d. art. fricii

frică s. f., g.-d. art. fricii; pl. frici

FRICĂ s. 1. teamă, temere, (livr., fam. și depr.) poltronerie, (franțuzism) aprehensiune, (rar) temut, (pop.) păsare, (înv. și reg.) scârbă, (înv.) stideală, stidință, stidire, teamăt, temătură, temoare, (latinism înv.) timoare, (arg.) târșală, târșă. (Nu simțea nici un pic de ~.) 2. v. sperietură.

FRICĂ s. 1. teamă, temere, (livr., fam. și depr.) poltronerie, (franțuzism) aprehensiune, (rar) temut, (pop.) păsare, (înv. și reg.) scîrbă, (înv.) stideală, stidință, stidire, teamăt, temătură, temoare, (latinism înv.) timoare, (arg.) tîrșală, tîrșă. (Nu simțea nici un pic de ~.) 2. speriat, sperietură, (înv. și reg.) sperieciune. (A tras o ~!)

Frică ≠ îndrăzneală, neînfricare

frică (frici), s. f. – Teamă, spaimă. – Mr. megl. istr. frică. Ngr. φρίϰη (Murnu 26, Pascu, I, 193; DAR; Sandfeld 30; Rosetti, II, 67). Prezența sa în istr. arată că este un împrumut foarte vechi. Cf. și alb. firkë (Meyer 110). Der. fricos, adj. (care se teme, laș, sperios; înv., îngrozitor); înfrica, vb. (a speria, a înspăimînta); înfricoșetor, adj. (îngrozitor); neînfric(oș)at, adv. (imperturbabil, netulburat). – Din rom. provine rut. fryka.

FRICĂ. Subst. Frică, frică de moarte, teamă, teamăt (înv.), temere, temut (rar), neliniște, panică, angoasă (livr.), anxietate; înfricoșare, spaimă, înspăimîntare, speriat, speriere (rar), sperietură, groază, îngrozire, oroare, fobie, înfiorare. Lașitate. Catalepsie. Fricos; laș. Adj. Fricos, fricos ca un iepure, temător, sperios. Înfricoșat, înfricat (reg.), speriat, înspăimîntat, îngrozit, înfiorat; laș. Înfricoșător, înspăimîntător, groaznic, grozav, îngrozitor, înfiorător, fioros, abominabil, terifiant (livr., rar). Vb. A-i fi frică, a avea frică, a fi înfricoșat, a fi cu gheața în spate, a fi cuprins de frică (de spaimă, de groază), a se teme, a se teme de ceva ca de dracul, a se înfiora, a se înfricoșa, a se înspăimînta, a se speria, a se îngrozi, a-l cuprinde pe cineva frica (spaima, groaza), a intra în panică, a-și face spaimă, a-l apuca (a-l lua) (pe cineva) groaza, a-i intra (cuiva) frica (spaima, groaza, fiorii) în oase, a încremeni (a înlemni, a îngheța) de frică (de spaimă, de groază), a-i îngheța (cuiva) inima de frică, a-i îngheța (cuiva) sîngele in vine (de frică), a-i îngheța (cuiva) ficații, a se îmbrăca în cămașă de gheață, a-i țîțîi (cuiva) inima, a tremura (a dîrdîi) de frică, a tremura ca varga (ca frunza), a tremura cămașa pe cineva, a-i tremura (cuiva) balamalele, a-i tremura genunchii, a i se tăia picioarele, a-l trece fiorii (răcorile), a-i trece (cuiva) un șarpe prin sîn, a fi cu (a avea, a intra cuiva) un cui în inimă, a i se face inima cît un purice, a-și pierde graiul, a i se face (a i se ridica) (cuiva) părul (chica) măciucă, a i se zbîrli părul în cap, a i se sui părul în vîrful capului, a-l furnica pe la spate, a i se face pielea de găină (de gîscă), a fi cu piele de iepure la spate; a se face alb ca varul, a nu mai avea o picătură de sînge în obraz. A înfricoșa, a înspăimînta, a speria, a îngrozi, a înfiora, a semăna frică (groază), a-i băga (cuiva) frica în oase, a umple pe cineva de groază, a băga spaima în cineva, a băga pe cineva în groază (în toate grozile morții), a băga pe cineva în friguri, a băga pe cineva în draci (în toți dracii), a băga pe cineva în fiori, a băga pe cineva în sperieți (în toți sperieții). A fi fricos, a fi slab de fire, a fi slab de înger, a fi slab de oțele, a se teme de umbra lui, a fi cu frica în sîn (în spate), a trăi cu frica în sîn. Adv. Cu frică, cu teamă, cu groază, cu frica în sîn. V. amenințare, evitare, fobie, lașitate, nehotărîre, neliniște, precauție.

a se îngălbeni de frică expr. a se speria foarte tare.

a-i intra frica / groaza în oase expr. a fi înspăimântat / îngrozit.

a-i tremura chiloții de frică expr. a-i fi foarte frică.

nici cu miliția / cu poliția / de frică expr. nicicum, în nici un caz.