FRENOLOGIE s. f. Teorie conform căreia există o corelație între caracterul și funcțiile intelectuale ale individului, pe de o parte, și conformația craniului, pe de altă parte. – Din fr. phrénologie.

frenologie sf [At: DA / Pl: ~ii / E: fr phrénologie] 1 Teorie conform căreia facultățile psihice ale omului pot fi recunoscute după conformația craniului. 2 Pseudoștiință fundată pe frenologie (1) și practicată în trecut.

*FRENOLOGIE sf. Știință creată de Gall, după care, fie-care facultate intelectuală este localizată într’o parte determinată a creerului, astfel că se pot indica facultățile mentale ale cuiva după protuberanțele și depresiunile craniului (🖼 2205) [fr.].

FRENOLOGIE s. f. Teorie conform căreia ar exista o relație directă între forma și mărimea diverselor regiuni ale creierului și craniului și diversele facultăți psihice ale individului. – Din fr. phrénologie.

FRENOLOGIE s. f. Teorie idealistă, conform căreia însușirile psihice ale omului ar putea fi recunoscute după protuberanțele și depresiunile craniului, corespunzătoare regiunilor din creier în care sînt localizate aceste însușiri; știință bazată pe această teorie.

FRENOLOGIE s.f. Teorie idealistă potrivit căreia facultățile psihice ale omului pot fi recunoscute după conformația craniului; pseudoștiință fundată pe această teorie. [Gen. -iei. / < fr. phrénologie, cf. gr. phren – inteligență, logos – știință].

FRENOLOGIE s. f. teorie neștiințifică potrivit căreia caracterul și facultățile psihice și intelectuale ale omului pot fi recunoscute după conformația craniului. (< fr. phrénologie)

FRENOLOGIE f. Pseudoștiință care pretinde că poate să determine facultățile psihice ale omului după conformația craniului. [Art. frenologia; G.-D. frenologiei; Sil. -gi-e] /<fr. phrénologie

frenologie f. studiul craniului omenesc a cărui conformațiune ar indica facultățile intelectuale ale unei persoane (după ipoteza lui Gall).

*frenologíe f. (vgr. phrén, phrenós, minte, spirit, și -logie. V. frenezie). Craniologie, studiu caracteruluĭ și a funcțiunilor intelectiale ale omuluĭ, bazat pe forma craniuluĭ. Această știință, părăsită astăzĭ, a fost fundată de Germanu Gall († 1828), care susținea că după forma capuluĭ poțĭ cunoaște caracteru omuluĭ, ceĭa ce s’a constatat că e fals. Localizarea sentimentelor nu e posibilă, dar localizarea mișcărilor pare a fi bine probată.

frenologie s. f., art. frenologia, g.-d. frenologii, art. frenologiei

frenologie s. f., art. frenologia, g.-d. frenologii, art. frenologiei

frenologie s. f., art. frenologia, g.-d. frenologii, art. frenologiei

FRENO-₂ „gîndire, minte, inteligență”. ◊ gr. phren, phrenos „minte, spirit” > fr. phréno-, germ. id., engl. id. > rom. freno-. □ ~cardie (v. -cardie), s. f., sindrom funcțional în nevrozele cardiace, caracterizat prin senzații de strîngere precordială, tulburări respiratorii și prin stări obsesive; ~lepsie (v. -lepsie), s. f., nume generic pentru ideile prevalente și pentru stările obsesive; ~logie (v. -logie₁), s. f., teorie neștiințifică potrivit căreia ar exista o corelație între conformația craniului și caracterul, facultățile psihice și intelectuale ale individului; ~patie (v. -patie), s. f., formă de alienație mintală.

FRENOLOGÍE (< fr. {i}; {s} gr. phren- „gândire, spirit” + logos „studiu”) s. f. Teorie emisă, în 1796, de medicul german Fr. J. Gall, potrivit căreia există o corelație între caracterul și funcțiunile intelectuale ale individului, pe de o parte, și conformația craniului, pe de altă parte. A exercitat o mare influență la începutul sec. 19, întocmindu-se chiar hărți citoarhitectonice ale creierului. În prezent, a fost abandonată, impunându-se studiul localizărilor cerebrale.