frac sn [At: BELDIMAN, E. 57/16 / Pl: ~uri, (rar; nrc) ~ace / E: fr frac] Haină bărbătească de ceremonie din stofa neagră, în față scurtă până la talie, iar în spate terminată cu două cozi lungi și înguste.

*FRAC (pl. -curi) sn. 👕 Haină bărbătească de ceremonie, fără pulpane dinainte, și care se termină din dărăt prin două poale lungi (🖼 2191): cozile ~ului i se ridicau de la spate [fr.].

FRAC, fracuri, s. n. Haină bărbătească de ceremonie, de culoare neagră, în față scurtă pînă în talie, iar la spate terminată cu două cozi lungi și înguste. Haina nu era o haină obișnuită. Ci era un frac... cu cozi pînă aproape de călcîie. SAHIA, N. 99. Vin’ de-ți pune fracul și cravata albă. ALECSANDRI, T. I 280. (Glumeț) Un lăstun, în frac, apare Sus pe-un vîrf de trestie. TOPÎRCEANU, S. A. 63.

FRAC s.n. Haină bărbătească de ceremonie, scurtă în față pînă la talie, neîncheiată la piept și terminată la spate cu două cozi lungi și înguste. [< fr. frac].

FRAC s. n. haină bărbătească de ceremonie, scurtă în față până la talie, neîncheiată la piept și terminată la spate cu două cozi lungi și înguste. (< fr. frac)

FRAC ~uri n. Haină bărbătească de stofă neagră (mai rar albă), în față scurtă până în talie, iar la spate alungită și terminată cu două pulpane înguste, purtată la solemnități. /<fr. frac

frac n. haină bărbătească de ceremonie, fără pulpane de dinainte.

*frac n., pl. urĭ (fr. frac, probabil d. engl. frock, care vine d. fr. froc, rasă călugărească, din francicu *hrok, care e germ. rock, haĭnă. După alțiĭ, d. numele unuĭa numit Fracque, care, în Martie 1798 a apărut în această haĭnă la un bal în Paris. V. gheroc). Un fel de redingotă, de obiceĭ neagră, cu pulpanele reduse numaĭ la partea din apoĭ și care se poartă la marile ceremoniĭ. (Descrierea eĭ e făcută de romanțieru englez Bulwer Lytton în romanțu luĭ intitulat Pelham. Personagiile acestuĭ romanț poartă această haĭnă, pe care croitoriĭ aŭ introdus-o în modă).

frac s. n., pl. fracuri

frac s. n., pl. fracuri

frac s. n., pl. fracuri