forțat¹ sms [At: MDA ms / E: forța] 1-5 Forțare (1-5).

forțat², ~ă a [At: MAIORESCU, CR. I, 121 / Pl: ~ați, ~e / E: forța] 1 (D. oameni sau d. colectivități) Silit. 2 (D. acțiuni) Făcut prin constrângere. 3 (Îs) Aterizare ~ă Aterizare impusă de forța împrejurărilor. 4 (D. măsuri) Impus cu foița. 5 (Fin; îs) Curs ~ (al unei valori) Curs impus, care nu corespunde realității. 6 Realizat printr-o acțiune violentă. 7 Realizat cu greu, prin depășirea unor dificultăți. 8 (D. uși, lacăte) Deschis cu forța. 9 (D. zâmbete, gesturi etc.) Nefiresc. 10 (D. zâmbete, gesturi etc.) Fals.

FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni sau măsuri) Făcut sau impus cu forța. Muncă forțată ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. (Fin.; în economia capitalistă) Curs forțat (al unei valori) v. curs. ♦ Silit, nenatural, nefiresc. Veselie forțată. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. La 15 iunie, o a doua trecere forțată are loc, la vale de Zimnicea, spre Siștov. D. ZAMFIRESCU, R. 188. ◊ Expr. Marș forțat v. marș. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța.

FORȚÁT, -Ă adj. 1. Făcut, impus prin forță. ◊ Curs forțat (al unei valori) = curs impus, ducând la obligația legală de a primi ca plată hârtie-monedă neconvertibilă în aur; marș forțat = marș în care trupele execută în 24 de ore o deplasare mai mare decât în mersul normal. 2. Silit, nefiresc, nenatural. 3. Făcut prin violență, printr-un efort deosebit. 4. (Despre închizători, uși) Deschis, spart cu forța. [< forța, cf. it. forzato].

FORȚÁT, -Ă adj. 1. făcut, impus cu forța, silit, nefiresc. ♦ curs ~ (al unei valori) = curs impus, ducând la obligația legală de a primi ca hârtie-monedă neconvertibilă în aur; marș ~ = marș în care trupele execută în 2⁴ de ore o deplasare mai mare decât în mersul normal; aterizare ~ă = aterizare impusă de împrejurări nefavorabile. 2. făcut prin violență, printr-un efort deosebit. 3. (despre închizători, uși) deschis, spart cu forța. 4. (despre râs, gesturi etc.) silit, nenatural. (< forța)

forțat a. 1. care nu se face de bunăvoie; 2. care nu-i natural: râs forțat.

*forțát, -ă adj. Care nu se face de bună voĭe, silit, silnic: muncă forțată. Nenatural: rîs forțat. Adv. Forțatamente, cu de-a sila.

forța [At: MAIORESCU, D. III, 371 / Pzi: ~țez / E: fr forcer, it forzare] 1 vt A determina cu forța pe cineva la ceva Si: a constrânge, a obliga, a sili, (înv) a asupri. 2 vr A se strădui. 3 vt A mânui cu violență un mecanism, închizătoare etc., deteriorâdu-le din nepricepere, nerăbdare, intenții frauduloase etc. Si: a sfărâma, a sparge. 4 vt (Îe) A ~ ușa cuiva A intra cu sila în casa cuiva. 5 vt (Îe) A ~ (cuiva) mâna A constrânge (pe cineva) să facă ceva. 6 vt (Îe) A ~ nota A întrece măsura în comportarea față de cineva Si: a exagera. 7 vt A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. 8 vt (Mil) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic.

FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le din nepricepere, nerăbdare, intenții frauduloase etc.; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. l. A determina cu forța (pe cineva la ceva); a sili, a constrînge, a obliga. L-a forțat să-și recunoască vina. ♦ Refl. A se sili, a-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. S-a forțat să zîmbească. 2. A mînui (în special un mecanism, o închizătoare) cu violență (din neatenție și nepricepere sau cu scopul de a deteriora, a sfărîma, a sparge). Forțează trunchiul cu un drug lung de fier. V. ROM. iunie 1953, 113. Văd că forțezi arcurile camionului, il încarci la limită. DUMITRIU, N. 268. ◊ Expr. A forța ușa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva). Vă rog să mă iertați... Recunosc că nu e un fel civilizat de a forța ușa cuiva. C. PETRESCU, C. V. 145. A forța (cuiva) mîna = a sili (pe cineva) să facă (ceva). Nu vrea totuși să se spună că ar fi forțat mîna cucoanei. REBREANU, R. II 51. A forța nota = a întrece măsura (în comportarea față de cineva), a merge prea departe cu insistențele sau cu reproșurile (riscînd prin aceasta un eșec).

FORȚÁ vb. I. tr. 1. A sili, a constrânge, a obliga (pe cineva la ceva). ♦ refl. A se sili, a se osteni, a se forța. 2. A sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță (cu un mecanism etc.). ◊ A forța ușa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva); a forța nota = a întrece măsura (în comportarea față de cineva). [< it. forzare, cf. fr. forcer, lat.t. fortiare].

FORȚÁ vb. tr. 1. a sili, a constrânge, a obliga (pe cineva, la ceva). ♦ a ~ cuiva mâna = a constrânge pe cineva să facă ceva; a ~ nota = a întrece măsura. 2. a sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță. (< fr. forcer, it. forzare)

A SE FORȚÁ mă ~éz intranz. A depune un efort maxim; a acționa din răsputeri; a se sili. /<fr. forcer

A FORȚÁ ~éz tranz. 1) (ființe) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a constrânge; a obliga; a impune. 2) (obiecte bine închise) A supune unei acțiuni violente. ~ ușa. ◊ ~ nota a) a lua notă care depășește posibilitățile vocii; b) a întrece măsura în comportarea față de cineva. ~ uși deschise a demonstra adevăruri bine cunoscute. 3) mil. (ape, trecători etc.) A trece efectuând operații de luptă. ~ râul. /<fr. forcer

forțà v. 1. a sili, a constrânge; 2. a sparge cu violență: a forța o cassă de bani; 3. fig. a lucra cu violență încontra: nu forțați talentele.

*forțéz v. tr. (fr. forcer, it. forzare. V. sforțez). Silesc, constrîng: a forța să plece. Sparg, sfărâm, violez: a forța ușa. Fig. Forțez natura, talentu, mă silesc să fac maĭ mult de cît permite natura. Forțez mersu (marșu), ĭuțesc mersu.

forțát adj. m., pl. forțáți; f. sg. forțátă, pl. forțáte

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză