FONOGRAMĂ, fonograme, s. f. Mesaj transmis prin telefon și înregistrat automat sau în scris. ♦ Înregistrare a unor vibrații sonore pe bandă de hârtie fotografică, bandă de magnetofon, disc, peliculă cinematografică, CD etc. cu mijloace electrice, mecanice etc. – Din fr. phonogramme.

fonogramă sf [At: DEX / Pl: ~me / E: fr phonogramme] 1 Mesaj transmis prin telefon și înregistrat automat sau scris de operator într-un formular special Si: telegramă telefonată. 2 Înregistrare a unor vibrații sonore pe bandă de hârtie fotografică, bandă de magnetofon, disc, peliculă cinematografică etc. cu mijloace electrice, mecanice etc.

FONOGRAMĂ, fonograme, s. f. Mesaj transmis prin telefon și înregistrat automat sau în scris. ♦ Înregistrare a unor vibrații sonore pe bandă de hârtie fotografică, bandă de magnetofon, disc, peliculă cinematografică etc. cu mijloace electrice, mecanice, etc. – Din fr. phonogramme.

FONOGRAMĂ, fonograme, s. f. Mesaj transmis prin telefon și scris de operator pe un formular special.

FONOGRAMĂ s.f. Înregistrare a sunetelor cu mijloace electrice, mecanice etc. ♦ Mesaj transmis prin telefon și scris de operator pe un formular special; telegramă telefonată. [< fr. phonogramme, cf. gr. phone – sunet, gramma – scriere].

FONOGRAMĂ s. f. 1. înregistrare a sunetelor cu mijloace electrice, mecanice etc. 2. telegramă telefonată. (< fr. phonogramme)

FONOGRAMĂ ~e f. 1) Bandă pe care sunt înregistrate sunetele cu ajutorul mijloacelor tehnice. 2) Mesaj transmis prin telefon sau telegraf și înregistrat automat pe un formular special. /<fr. phonogramme

fonogramă (desp. -no-gra-) s. f., g.-d. art. fonogramei; pl. fonograme

fonogramă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. fonogramei; pl. fonograme

fonogramă s. f. (sil. -gra-), g.-d. art. fonogramei; pl. fonograme

FONOGRAMĂ s. f. (< fr. phonogramme, cf. gr. phone – sunet, gramma – scriere): rezultat al înregistrării sunetelor articulate cu mijloace mecanice și electromecanice (disc, bandă sonoră).

FONO-₁ „voce, sunet, fonație, fonator, vocal”. ◊ gr. phone „sunet, voce” > fr. phono-, germ. id., engl. id., it. fono- > rom. fono-. □ ~arteriogramă (v. arterio-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică a suflurilor arteriale în tulburările circulației periferice; ~audiologie (v. audio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază relațiile dintre funcția auditivă și cea fonatorie; ~cardiograf (v. cardio-, v. -graf), s. n., aparat medical care transformă vibrațiile sonore ale inimii în semnale electromagnetice; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., procedeu de înregistrare grafică a bătăilor inimii; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică obținută la fonocardiograf; sin. electrocardiofonogramă; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a vorbi cu voce tare; ~genic (v. -genic), adj., (despre voce) care se pretează la înregistrare; ~graf (v. -graf), s. n., aparat utilizat la imprimarea și la reproducerea sunetelor; ~grafie (v. -grafie), s. f., operație de imprimare mecanică și de reproducere a sunetelor; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Înregistrare a vibrațiilor sonore pe un suport, cu mijloace electrice, mecanice etc. 2. Telegramă telefonată; ~lit (v. -lit₁), s. n., rocă microlitică efuzivă care, la lovire, se desface în plăci subțiri producînd un sunet caracteristic; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în fonologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a lingvisticii care studiază sunetele limbii din punctul de vedere al structurii lor funcționale și al funcției pe care o îndeplinesc în limbă; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., măsurare a intensității sunetelor; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument utilizat la măsurarea intensității vibrațiilor sonore; ~scop (v. -scop), s. n., instrument medical utilizat în fonoscopie; ~scopie (v. -scopie), s. f., înregistrare fotografică a zgomotelor cardiace; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de reacție a organului vegetal sub influența sunetelor; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de înregistrări sonore; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a vibrațiilor sonore în scop terapeutic.