11 definiții pentru folk


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

folk [At: DN3 / E: eg folk] 1 sn Curent în muzică, sculptură, arta grafică etc., care promovează preluarea unor tradiții populare. 2 sn Preluare a motivelor folclorice cu mijloace modeme, originale. 3 sn Producție artistică având la bază principiile curentului folk (1). 4 sn Folclor prelucrat artistic. 5 sn (Spc) Stil în muzica ușoară contemporană, răspândit în SUA și apoi în Europa începând cu anii '60 ai sec. XX, care utilizează motive din muzica populară. 6 sn Folk-song. 7-12 ain Care aparține folkului (1-5) sau folkiștilor. 13-18 ain Caracteristic folkului (1-5) sau folkiștilor.

FOLK s. n., adj. invar. 1. S. n. Stil în muzica ușoară contemporană care folosește motive din muzica populară. 2. Adj. invar. Care aparține folkului (1). – Din engl. folk.

FOLK s. n., adj. invar. 1. S. n. Stil în muzica ușoară contemporană care utilizează motive din muzica populară. 2. Adj. invar. Care aparține folkului (1). – Din engl. folk.

FOLK s.n. Curent în muzică, sculptură, arta grafică etc., care propagă preluarea unor tradiții populare. ♦ Preluare a motivelor folclorice cu mijloace moderne, originale. ♦ Producție artistică care are la bază principiile acestui curent; folclor prelucrat artistic. [< engl. folk].

FOLK I. s. n. 1. curent în muzică, sculptură, arta grafică etc., care propagă prelucrarea unor tradiții populare. 2. producție artistică având la bază principiile acestui curent; folclor prelucrat artistic. II. adj. inv. care aparține folkului (I). (< engl. folk)

folk s. n. Curent (în special în muzică) care propagă revenirea la simplitatea artei populare ◊ „Concepția folk-underground pe linia deschisă în urmă cu câțiva ani de bucureșteanul M.P.” Săpt. 22 III 74 p. 13. ◊ „Dacă printre versuri inspirate lansăm în emisie muzică marginală (oricât de folk am numi-o) paguba e suportată de versuri, pe nedrept.” R.lit. 13 III 75 p. 16; v. și Pr.R.TV 23 III 79 p. 12 (din engl. folk; CO; DN3)

FOLK n. Stil în muzica ușoară ce se bazează pe prelucrarea creațiilor folclorice. /<engl. folk

folk-country s. (cuv. engl. americ.; muz.) Amestec de stiluri folk și country ◊ „I.M. (cu un folk-country în genul lui M.C.) este sensibil, dar n-are voce.” Cont. 13 I 84 p. 13 [pron. fólc-cántri] (din folk + country)

folk-music (cuv. engl. [fouk ’mju:zik] „muzică folclorică”), gen de muzică ce abordează forma cântecului folcloric de origine anglo-saxonă, încadrându-se în titlul generic de muzică rock (pentru a se deosebi de așa-zisa muzică ușoară*). Cântecul este interpretat de un solist* vocal care se acompaniază la chitară*. În perioada anilor 1940-1950, f. a fost repusă în atenția publicului de către Pete Seeger, Woody Guthrie ș.a., cucerind repede audiența acestuia prin simplitatea subiectelor abordate, cuprinderea preocupărilor, sentimentelor, trăirilor oamenilor simpli, prin frumusețea vechilor cântece pop. sau a noilor melodii compuse în stilul acestora. Un cântăreț f. autentic își compune și textul și melodia cântecelor sale (ex. Bob Dylan, Joan Baez, W. Guthrie ș.a.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*folk (angl.) adj. invar., s. n.

Intrare: folk
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • folk
  • folkul
  • folku‑
plural
genitiv-dativ singular
  • folk
  • folkului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)