2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

foșnit2, ~ă a [At: COȘBUC, AE. 226 / Pl: ~iți, ~e / E: foșni] (Rar) Foșnitor.

foșnit1 sn [At: POGOR, ap. TDRG / Pl: ~uri / E: foșni] 1-3 Foșnire (1-3).

FOȘNÍT s. n. (Rar) Foșnire. – V. foșni.

FOȘNÍT s. n. (Rar) Foșnire. – V. foșni.

FOȘNÍT s. n. (Rar) Foșnire, foșnet. Gonim storși de puteri, Prin marginea pădurii Adeseori sunîndu-ne-n auz Foșnitul frunzelor. CAMIL PETRESCU, V. 86.

foșni [At: EMINESCU, P. 79 / V: ~năi / Pzi: ~nesc / E: fo] 1-2 vti A produce un sunet ușor prin mișcare sau prin frecare. 3 vi (Rar) A mișuna.

FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

FOȘNÍ, foșnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A produce un sunet ușor prin mișcare sau prin frecare. ♦ (Rar) A foi, a mișuna. [Var.: foșnăí vb. IV] – Formație onomatopeică.

FOȘNÍ, foșnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A produce un sunet ușor prin mișcare sau prin frecare. ♦ (Rar) A foi, a mișuna. [Var.: foșnăí vb. IV] – Formație onomatopeică.

FOȘNÍ, foșnesc, vb. IV. Intranz. (Despre frunze, arbori, mătase etc.; p. ext. despre vîntul care le pune în mișcare) A produce un sunet ușor, prin mișcare sau frecare. Atunci cei doi salcîmi din coasta de miazănoapte a hanului prindeau să foșnească jalnic, încet. SADOVEANU, O. I 387. Sub pașii noștri foșneau frunzele de curînd căzute. VLAHUȚĂ, O. A. II 237. Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina blîndei luneVîntu-n trestii lin foșnească, Unduioasă apa sune! EMINESCU, O. I 74. ◊ (Despre alte lucruri care mișcă frunzele) O șopîrlă pe cărare, lîngă noi Speriată să foșnească dintre foi. TOPÎRCEANU, B. 44. ◊ Tranz. Se răsuci foșnind ziarul și căută o poziție mai comodă. C. PETRESCU, C. V. 8. Suspină trist în urmă, foșnindu-și frunza moartă, Salcîmul de la poartă. IOSIF, PATR. 73. ♦ (Rar) A mișuna. Cadavrele putrede, cadavre pe care foșnesc viermii, sînt ceva obișnuit în literatura asta [decadentă]. IONESCU-RION, C. 102. – Variantă: foșnăí (CONTEMPORANUL, IIIII 286, ALECSANDRI, T. 357) vb. IV.

A FOȘNÍ pers. 3 ~éște intranz. 1) (despre frunze, hârtii etc.) A produce un zgomot ușor prin mișcare sau frecare. 2) (despre ființe) A se mișca grăbit și haotic fără întrerupere; a forfoti; a fojgăi; a mișuna; a furnica; a roi; a foi; a viermui. /Onomat.

foșnì v. Mold. a fășăi: vântu n trestii lin foșnească EM. [Onomatopee din foș! o variantă a lui făș!].

foșnésc v. intr. (imit., d. foș-foș ca și fîșiĭ. V. fojgăĭesc, moșcondesc). Se zice despre huĭetu pe care-l fac frunzele și trestiile cînd bate vîntu, despre un animal care merge pin ĭarbă orĭ pin frunze căzute, despre șoarecĭ cînd umblă pin hîrtiĭ, despre o rochie de matasă mișcată ș. a.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 sg. și pl. foșneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FOȘNÍT s. v. fâșâit.

FOȘNIT s. fîșîială, fîșîire, fîșîit, fîșîitură, foșnet, foșnire, foșnitură. (~ ziarului.)

FOȘNÍ vb. a fâșâi, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sâsâi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pârâi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prâsni. (Frunzele ~.)

FOȘNI vb. a fîșîi, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.)

Intrare: foșnit
foșnit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • foșnit
  • foșnitul
  • foșnitu‑
  • foșni
  • foșnita
plural
  • foșniți
  • foșniții
  • foșnite
  • foșnitele
genitiv-dativ singular
  • foșnit
  • foșnitului
  • foșnite
  • foșnitei
plural
  • foșniți
  • foșniților
  • foșnite
  • foșnitelor
vocativ singular
plural
Intrare: foșni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • foșni
  • foșnire
  • foșnit
  • foșnitu‑
  • foșnind
  • foșnindu‑
singular plural
  • foșnește
  • foșniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • foșnesc
(să)
  • foșnesc
  • foșneam
  • foșnii
  • foșnisem
a II-a (tu)
  • foșnești
(să)
  • foșnești
  • foșneai
  • foșniși
  • foșniseși
a III-a (el, ea)
  • foșnește
(să)
  • foșnească
  • foșnea
  • foșni
  • foșnise
plural I (noi)
  • foșnim
(să)
  • foșnim
  • foșneam
  • foșnirăm
  • foșniserăm
  • foșnisem
a II-a (voi)
  • foșniți
(să)
  • foșniți
  • foșneați
  • foșnirăți
  • foșniserăți
  • foșniseți
a III-a (ei, ele)
  • foșnesc
(să)
  • foșnească
  • foșneau
  • foșni
  • foșniseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • foșnăi
  • foșnăire
  • foșnăit
  • foșnăitu‑
  • foșnăind
  • foșnăindu‑
singular plural
  • foșnăiește
  • foșnăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • foșnăiesc
(să)
  • foșnăiesc
  • foșnăiam
  • foșnăii
  • foșnăisem
a II-a (tu)
  • foșnăiești
(să)
  • foșnăiești
  • foșnăiai
  • foșnăiși
  • foșnăiseși
a III-a (el, ea)
  • foșnăiește
(să)
  • foșnăiască
  • foșnăia
  • foșnăi
  • foșnăise
plural I (noi)
  • foșnăim
(să)
  • foșnăim
  • foșnăiam
  • foșnăirăm
  • foșnăiserăm
  • foșnăisem
a II-a (voi)
  • foșnăiți
(să)
  • foșnăiți
  • foșnăiați
  • foșnăirăți
  • foșnăiserăți
  • foșnăiseți
a III-a (ei, ele)
  • foșnăiesc
(să)
  • foșnăiască
  • foșnăiau
  • foșnăi
  • foșnăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)