fluieră-vânt m. trântor: fata vedea pe un tânăr fluieră-vânt ISP.

FLUIERA, fluier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.

fluiera [At: DOSOFTEI, V. S. 218/2 / V: (reg) floiera / P: flu-ie~ / Pzi: fluier (înv, 13) ~rez / E: fluier] 1 vi A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. 2 vi (Îe) A ~ a pagubă A fluiera în semn de regret pentru o pagubă suferită sau pentru o nereușită. 3 vi (Îae) A face o prostie, a suferi un insucces, fără a mai putea schimba lucrurile Cf a rămâne cu buzele umflate (sau buzat). 4 vti (Îe) A(-i) ~ cuiva (sau pe cineva) A chema pe cineva printr-o fluierătură (2). 5 vti (Îae) A avertiza pe cineva printr-o fluierătură (2). 6 smi (Îc) ~ră-vânt Om care își pierde vremea Si: haimana. 7 smi (Îc) ~ră-n-biserică Om de nimic. 8 vi (Îe) Domnul ~ră în biserică Se spune despre oamenii înșelați. 9 vi (Îae) Se spune despre oamenii fără căpătâi. 10 vi (Îae) Se spune despre proști. 11 smi (Îc) ~ră-n-bute Bețiv. 12 vi (D. unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). 13 vi A cânta din fluier (1). 14 vi A emite sunete ascuțite întrebuințând un instmment special, mai ales pentru semnalizare. 15 vt A reproduce o melodie fluierând (1). 16 vt(a) A semnala suflând într-un fluier (3) începutul și terminarea unei partide de fotbal, volei etc., oprirea jocului, startul unei competiții atletice etc. 17 vt (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea (sau, rar, aprobarea) prin fluierături (3). 18 vt (Pop; d. vânt, furtună, vijelie etc.; la persoana a III-a) A se abate asupra cuiva. 19 vi (D. vânt, furtună, vijelie; la persoana a III-a) A produce un zgomot ascuțit și puternic Si: a șuiera.

FLUIERĂ-VÎNT sm. Poreclă dată unui om care-și pierde vremea hoinărind, fără a avea vre-o ocupație serioasă, pierde-vară, bate-poduri: fata ... vedea pe un june ~, umblînd de colo pînă colo ISP..

FLUIERA, fluier, vb. I. Intranz. I. 1. A produce un sunet ca al fluierului sau o combinație (melodică) de sunete, suflînd printre buze (sau printre degetele băgate în gură). Pe ici, pe colea, trecea cîte un romanțios fluierînd. EMINESCU, N. 34. Pune straja la pîndă, ca să tragă cu urechea și să fluiere cînd se apropie vînătorul. ODOBESCU, S. III 81. ◊ Expr. A fluiera a pagubă = a fluiera în semn de părere de rău pentru o pagubă suferită, pentru o neizbîndă. Ce să facă el așadară? Fluieră una a pagubă. RETEGANUL, P. I 60. ◊ Tranz. Hulub era de felul lui un om vesel. Mai totdeauna fluiera frînturi de melodii. V. ROM. februarie 1953, 42. Trec fețe serbede... fluierînd doine dureroase! RUSSO, S. 147. ◊ Compus: fluieră-vînt s. m. = persoană care își pierde vremea umblînd haimana, fără nici o treabă serioasă. Fata tot șezînd la fereastră, vedea pe un june fluieră-vînt, umblînd de colo pînă colo. ISPIRESCU, L. 120. ♦ (Despre unele păsări sau insecte) A produce sunete asemănătoare cu ale fluierului. Ei aud... acea nenumărată lume de insecte ce se strecoară prin ierburi țiuind, scîrțîind, fluierînd. ODOBESCU, S. III 19. ◊ Tranz. O mierlă fluiera o melodie înceată. SADOVEANU, O. I 287. ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea prin fluierături. Spectatorii l-au fluierat pe arbitru. ▭ Slugile aduse la reprezentație de neamurile sale l-au fluierat. Nici asta nu-l putea opri. SADOVEANU, E. 68. 2. A cînta din fluier. Măi bădiță Niculiță, Cînd ieși seara pe uliță, Fluieră din fluieriță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. 3. A produce sunete ascuțite, întrebuințînd un instrument special, mai ales pentru semnalizare; a șuiera. Ilenuța milițiană Fluieră cu foc. FRUNZĂ, Z. 62. II. (Despre vînt) A sufla cu tărie, a șuiera. Vîntul fluieră în strașina casei. Zăpada le-a troienit ușa pe din afară. DELAVRANCEA, H. TUD. 28. ◊ Tranz. Cine poate să zică că zdrențurosul și desculțul nu s-ar îmbrăca mai curat și mai elegant dacă ar avea putință... că i-ar plăcea să-l ploaie din tavan și să-l fluiere vîntul din toate părțile? GHICA, S. 594.

A FLUIERA² fluier tranz. 1) A cânta prin fluierat. ~ o melodie. ◊ Fluieră-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane care umblă fără rost; pierde-vară. 2) A trata cu fluierături (manifestând nemulțumire, dezaprobare). [Sil. flu-ie-] /Din fluier

flúĭeră-vînt m., pl. tot așa. Fam. Om fără ocupațiune, leneș.

!fluieră-vânt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui fluieră-vânt; pl. fluieră-vânt

!fluieră-vânt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui fluieră-vânt; pl. fluieră-vânt

fluieră-vânt s. m. invar.

fluieră-vânt invar.

fluieră-vânt s.m. (pop.) trântor.