2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FLEÁNDRĂ s. f. v. fleandură.

FLEÁNDRĂ s. f. v. fleandură.

FLEÁNDRĂ s. f. v. fleandură.

FLEÁNDURĂ, flenduri, s. f. Obiect de îmbrăcăminte rupt, stricat; zdreanță, buleandră. [Var.: fleándră s. f.] – Cf. săs. flander.

FLEÁNDURĂ, flenduri, s. f. Obiect de îmbrăcăminte rupt, stricat; zdreanță, buleandră. [Var.: fleándră s. f.] – Cf. săs. flander.

fleandră sf vz fleandură

fleandură sf [At: ȘEZ. V, 73 / V: ~dără, ~dră / Pl: flenduri / E: ns cf săs flender] 1 (Pfm) Obiect de îmbrăcăminte rupt Si: buleandră, fleanță (1), zdreanță. 2 (Arg) Prostituată. 3 (Reg) Așchie de lemn. 4 (Reg) Lovitură cu dosul palmei.

FLEÁNDURĂ, flenduri, s. f. Obiect de îmbrăcăminte rupt, stricat; zdreanță, buleandră. Picioarele lui mari, late, se alăturară, se strînseră unul lîngă altul, ca rușinate de flendurile pline de glod care le înveleau. CAMILAR, N. II 239. Sara, se culca sus, pe patul cizmăriei, între botine, între unelte, între calupuri, și se învălea cu niște flenduri. SADOVEANU, O. III 569. – Variantă: fleándră (CAMILAR, N. II 454) s. f.

FLEÁNDURĂ flénduri f. Obiect de îmbrăcăminte ponosit și rupt; boarfă; buleandră. [G.-D. flendurii] /<săs. flander

fleandură f. sdreanță [Cf. sas. FLINDER-FLANDER, de tot sdrențeros].

fleándură f., pl. flendurĭ (rudă cu buleandră. Cp. cu turc. it. filandra, fr. filandre, filament, ĭarbă care se prinde de corăbiĭ, și cu ceh. sîrb. flandra, pol. fladra, rut. flóndra, fleoarță). Mold. Trans. Buleandră. Fig. Fleoarță. V. bleandă 1.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fleándură s. f., g.-d. art. fléndurii; pl. flénduri

fleándură s. f., g.-d. art. fléndurii; pl. flénduri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FLENDURÍ vb. v. găuri, rupe, sfâșia, uza, zdrențui.

flenduri vb. v. GĂURI. RUPE. SFÎȘIA. UZA. ZDRENȚUI.

FLEÁNDURĂ s. v. cârpă.

FLEANDURĂ s. buleandră, cîrpă, otreapă, petică, zdreanță, (pop.) treanță, (înv. și reg.) rantie, (reg.) paceaură, rufă, șuleandră, tîrfă, (Mold., Bucov. și Transilv.) cîrță, (Mold. și Bucov.) cotreanță, (Transilv.) ronghi, (înv., in Mold.) felegă. (Șterge praful cu o ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

flendurí, flenduresc, vb. tranz, refl. – A (se) rupe, a (se) zdrențui, a (se) sfâșia. – Din fleandură.

fleándură, flénduri, s.f. (reg.) 1. zdreanță, haină zdrențuită din care curg petecele. 2. femeie prostituată; buleandră, fleoarță, fleorțotină, fleștură, șuleandră.

fleándură, flenduri, (fleandră), s.f. – 1. Haină ruptă, zdreanță. 2. Prostituată; femeie ușoară: „M-o făcut curvă și fleandură și-n tăte felurile” (Memoria, 2014: 147; Oarța de Sus). – Cf. săs. flander „zdrențuros” (Șăineanu, DEX, MDA).

Intrare: flenduri
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • flenduri
  • flendurire
  • flendurit
  • flenduritu‑
  • flendurind
  • flendurindu‑
singular plural
  • flendurește
  • flenduriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • flenduresc
(să)
  • flenduresc
  • flenduream
  • flendurii
  • flendurisem
a II-a (tu)
  • flendurești
(să)
  • flendurești
  • flendureai
  • flenduriși
  • flenduriseși
a III-a (el, ea)
  • flendurește
(să)
  • flendurească
  • flendurea
  • flenduri
  • flendurise
plural I (noi)
  • flendurim
(să)
  • flendurim
  • flenduream
  • flendurirăm
  • flenduriserăm
  • flendurisem
a II-a (voi)
  • flenduriți
(să)
  • flenduriți
  • flendureați
  • flendurirăți
  • flenduriserăți
  • flenduriseți
a III-a (ei, ele)
  • flenduresc
(să)
  • flendurească
  • flendureau
  • flenduri
  • flenduriseră
Intrare: fleandură
fleandură substantiv feminin
substantiv feminin (F55)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fleandură
  • fleandura
plural
  • flenduri
  • flendurile
genitiv-dativ singular
  • flenduri
  • flendurii
plural
  • flenduri
  • flendurilor
vocativ singular
plural
fleandră substantiv feminin
substantiv feminin (F12)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fleandră
  • fleandra
plural
  • flendre
  • flendrele
genitiv-dativ singular
  • flendre
  • flendrei
plural
  • flendre
  • flendrelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fleandură fleandră

  • 1. Obiect de îmbrăcăminte rupt, stricat.
    exemple
    • Picioarele lui mari, late, se alăturară, se strînseră unul lîngă altul, ca rușinate de flendurile pline de glod care le înveleau. CAMILAR, N. II 239.
      surse: DLRLC
    • Sara, se culca sus, pe patul cizmăriei, între botine, între unelte, între calupuri, și se învălea cu niște flenduri. SADOVEANU, O. III 569.
      surse: DLRLC

etimologie: