flanca vt [At: DICȚ. / Pzi: ~nchez / E: fr flanquer] 1 A apăra flancul unei unități militare. 2 (Mil) A ataca dintr-o parte. 3 (Fig) A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 4 (D. un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta.

FLANCA, flanchez, vb. I. Tranz. (Mil.; franțuzism) A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități. Vom face aci un post înaintat, Un post ascuns pentru flancat. CAMIL PETRESCU, V. 37. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l apăra).

FLANCA vb. I. tr. 1. A apăra, a susține din flanc. ♦ (Fig.) A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini lateral, a mărgini de o parte și de alta. [< fr. flanquer].

FLANCA vb. tr. 1. a apăra, a susține din flanc. ◊ (fig.) a însoți pe cineva (pentru a-l păzi). ◊ a trage asupra flancului unei (sub)unități dintr-o direcție perpendiculară pe direcția sa de acțiune. 2. (despre un grup de clădiri) a mărgini lateral. (< fr. flanquer)

A FLANCA ~chez tranz. 1) (unități militare) A apăra din flanc. 2) fig. (persoane) A însoți, mergând alături. 3) (clădiri, monumente etc.) A mărgini din flancuri. /<fr. flanguer

*flanchéz, a -cá v. tr. (fr. flanquer). Arm. Apăr pin fortificațiunĭ așezate în față saŭ pe flancurĭ: a flanca o redută. Sprijin, susțin din coaste orĭ din dos. – Și flăncuĭesc (după rus.).

flanca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. flanchez, 3 flanchează; conj. prez. 1 sg. să flanchez, 3 să flancheze

flanca (a ~) vb., ind. prez. 3 flanchează

flanca vb., ind. prez. 1 sg. flanchez, 3 sg. și pl. flanchează

FLANCĂ, I., ard. (C Cos II 498).