fiziocrat sm [At: DA / P: ~zi-o~ / Pl: ~ați / E: fr physiocrate] Adept al fiziocrației.

FIZIOCRÁT, fiziocrați, s. m. Adept al unei doctrine economice burgheze apărute în secolul al XVIII-lea, în Franța, și care socotea că numai munca depusă în agricultură este o muncă producătoare de valori noi. – Pronunțat: -zi-o-.

FIZIOCRÁT, -Ă s.m. și f. Adept al fiziocratismului. [Pron. -zi-o-. / < fr. physiocrate, cf. gr. physis – natură, kratos – forță].

FIZIOCRÁT s. m. adept al fiziocrației. (< fr. physiocrate)

FIZIOCRÁT ~ți m. Adept al fiziocrației. [Sil. -zi-o-] /<fr. physiocrate

fiziocrat m. economist care consideră solul ca unicul izvor al bogățiilor naționale.

*fiziocrát, -ă s. (d. vgr. phýsis, natură, și krátos, putere). Filosof din școala luĭ Quesnay († 1774), care zicea că numaĭ pămîntu produce avere.

fiziocrát (-zi-o-crat) s. m., pl. fiziocráți

fiziocrát s. m. (sil.-zi-o-crat), pl. fiziocráți

FIZIO- „natură, cauze naturale, vital, fizic, fiziologic”. ◊ gr. physis „natură” > fr. physio-, germ. id., engl. id., it. fisio- > rom. fizio-. □ ~crat (v. -crat), s. m. și f., adept al fiziocrației; ~crație (v. -crație), s. f., doctrină economică burgheză care susține că munca agricolă ar constitui unica sursă de bogăție; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre boli) care este determinat de leziuni fizice; ~geneză (v. -geneză), s. f., dezvoltare a activităților vitale; sin. fiziogenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., fiziogeneză*; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., studiu geografic al mișcărilor și variațiilor atmosferice, hidrologice etc., care au loc la suprafața pămîntului; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în fiziografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., știință care studiază caracteristicile exterioare ale globului terestru; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în fiziologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază funcțiile organismului viu, animal sau vegetal; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., măsurare a capacității fiziologice a unor funcții organice, în vederea aprecierii dezvoltării fizice; ~nomie (v. -nomie), s. f., totalitatea trăsăturilor feței care determină expresia ei particulară; ~patie (v. -patie), s. f., tulburare fiziologică provocată de diverși factori fizici, chimici, mecanici, nutriționali, genetici etc.; ~patolog (v. pato-, v. -log), s. m. și f., specialist în fiziopatologie; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., 1. Ramură a medicinii care studiază fiziologia organismului în timpul unei boli. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul mecanismelor de producere a bolilor; ~terapie (v. -terapie), s. f., ramură a terapeuticii generale care folosește agenți fizici naturali ca apa, aerul, lumina și băile.