fiong sn [At: ALECSANDRI, T. 1270 / V: ~nc / Pl: ~uri] 1 (Îrg) Fundă (făcută din panglici cu ciucuri) purtată de femei ca podoabă (pe cap). 2 (Bot) Saschiu (Vinca herbacea). 3 (Bot) Saschiu (Vinca minor). etimologie lipsă în original

❍FIONG (pl. -guri), FIONC (pl. -curi) sn. Mold. 1 Fundă de panglici, făcută mai adesea cu ciucuri: ian să-mi mai dreg fiongu de la testemel ALECS.; e legat cu o cordea albastră și are un fionc înnodat cu mare îngrijire SAD.¶ 2 🌿 SASCHIU [ngr.].

FIONG, fionguri, s. n. Fundă făcută din panglici (de obicei cu ciucuri) și folosită ca podoabă. O fată înaltă, subțire... cu o coadă groasă de aur pe spate, legată cu un fiong albastru. IBRĂILEANU, A. 25. Se opri dinaintea unei oglinzi, unde se prefăcu că-și îndreaptă și-și mai resfiră legătoarea lată de la gît, întocmită subt bărbie într-un mare fiong auriu. HOGAȘ, M. N. 31. Kera Varvara poartă testemel? – Poartă... cu fiong mare pe ureche. ALECSANDRI, T. 1270. – Variantă: fionc (SADOVEANU, O. IV 97) s. n.

FIONG ~uri n. Fundă confecționată din panglici cu ciucuri, purtată de femei ca podoabă. [Sil. fi-ong] /< ngr. fiongos, turc. fiyonga

fiong n. Mold. nod cu ciucuri: cu fiong mare pe ureche AL. [It. FIOCCO, printr’un intermediar grec modern].

fionc sn vz fiong

FIONC s. n. v. fiong.

fĭonc n., pl. urĭ (ngr. fĭóngos, d. it. fiocco, moț, cĭuf). Mold. Fundă, nod elegant făcut dintr’o cordică. – Pop. și fĭong (ca frang îld. franc).

fiong (înv., reg.) s. n., pl. fionguri (desp. fion-)

fiong (înv., reg.) s. n., pl. fionguri (fion-)

fiong s. n., pl. fionguri

fiong (fionguri), s. n. – 1. Nod, laț de panglici. – 2. Saschiu (Vinca herbacea). – Mr. fiongu. Ngr. φιόλλο(ς) (Tiktin; DAR; Gáldi 191), care provine din it. fiocco „slab”.

fiong, fionguri, s.n. (înv. și reg.) 1. fundă (făcută din panglici și ciucuri) purtată de femei ca podoabă pe cap. 2. plantă erbacee cu tulpini întinse pe pământ, cu flori albastre, roșii sau albe și cu frunze lucioase; saschia.