14 definiții pentru finalitate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FINALITÁTE s. f. Scop pentru realizarea căruia se desfășoară o acțiune sau o activitate. ♦ Tendință sau orientare a cuiva sau a ceva spre un anumit scop. – Din fr. finalité.

finalitate sf [At: RALEA, E. O. 103 / Pl: (rar) ~tăți / E: fr finalitè] 1 Scop în vederea căruia are loc o activitate. 2 Tendință sau orientare a cuiva sau a ceva spre un anumit scop.

FINALITÁTE s. f. Scop în vederea căruia are loc o activitate. ♦ Tendință sau orientare a cuiva sau a ceva spre un anumit scop. – Din fr. finalité.

FINALITÁTE s. f. (Fil.) Scopul în vederea căruia se desfășoară o activitate.

FINALITÁTE s.f. Scop, țintă către care tinde o activitate. [Cf. fr. finalité].

FINALITÁTE s. f. 1. scop în vederea căruia se desfășoară o activitate. 2. organizare și activitate armonioasă aparent subordonată unui scop. (< fr. finalité)

FINALITÁTE f. Tendință spre atingerea unui scop. /<fr. finalité

finalitate f. totalitatea cauzelor finale.

*finalitáte f. (lat. finálitas, -átis). Totalitatea scopurilor finale.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

finalitáte s. f., g.-d. art. finalitắții

finalitáte s. f., g.-d. art. finalității


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FINALITÁTE s. scop, țel, țintă. (Care este ~ acestei acțiuni?)

FINALITATE s. scop, țel, țintă. (Care este ~ acestei acțiuni?)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

FINALITATE. Subst. Finalitate, scop, țel, țintă, obiect, obiectiv (fig.); vis (fig.), ideal (fig.). Sens, sensul vieții, menire, rost, noimă (pop.); destin, predestinare, predestinație. Aspirație (fig.), năzuință, năzuire (rar). Perseverență, asiduitate, stăruință, insistență, tenacitate. Teleologie; finalism. Finalist. Adj. Menit, destinat, ursit, predestinat. Perseverent, asiduu, stăruitor, insistent, tenace. Finalist. Vb. A avea un scop, a avea un ideal, a-și face (a-și găsi, a-și croi) (un) drum (nou) în viață, a-și găsi un rost (în viață); a urmări un scop. A-și atinge scopul, a ajunge la mal, a răzbi; a duce ceva la bun sfîrșit, a duce ceva pînă la capăt. A meni, a destina, a ursi, a predestina. A aspira (fig.), a tinde către ceva, a ținti (fig.), a năzui. A persevera, a stărui, a insista. V. destin, dorință, efort, perseverență, sfîrșit.

Intrare: finalitate
substantiv feminin (F117)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • finalitate
  • finalitatea
plural
genitiv-dativ singular
  • finalități
  • finalității
plural
vocativ singular
plural

finalitate

  • 1. Scop pentru realizarea căruia se desfășoară o acțiune sau o activitate.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: scop (subst.) țel țintă
    • 1.1. Tendință sau orientare a cuiva sau a ceva spre un anumit scop.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie: