2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FINÁL, -Ă, finali, -e, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care reprezintă sfârșitul, încheierea, care marchează ultima fază (a unei lucrări, a unui proces, a unei acțiuni, a unui eveniment etc.); care se află în urmă, la sfârșit. ♦ (Substantivat, f.) Ornament tipografic care se plasează la sfârșitul unei cărți, al unui capitol etc. ♦ (Substantivat, f.) Sunet de la sfârșitul unui cuvânt, al unei propoziții etc. 2. S. n. Încheiere, sfârșit al unei acțiuni, al unei întâmplări, al unei lucrări etc. 3. S. f. Ultima fază a unei competiții sportive, a unui concurs artistic, științific etc. cu caracter eliminatoriu, în care învingătorul devine câștigătorul oficial. 4. Adj. (Lingv.; despre propoziții, complemente, conjuncții) Care indică scopul, finalitatea. – Din fr. final, lat. finalis.

final, ~ă [At: BĂLCESCU, M. V. 3 / Pl: ~i, ~e, (6, 8) ~uri / E: fr final, lat finalis] 1 a Care reprezintă sfârșitul. 2 a Care marchează ultima fază (a unei lucrări, a unui proces, a unei acțiuni, a unui eveniment etc.). 3 a Care se află în urmă, la sfârșit. 4 sf Ornament tipografic care se plasează la sfârșitul unei cărți, al unui capitol etc. 5 sf Sunet de la sfârșitul unui cuvânt, al unei propoziții etc. 6 sn Încheiere a unei acțiuni, a unei întâmplări, a unei lucrări etc. 7 sf Ultima fază a unei competiții sportive, a unui concurs artistic, științific etc. cu caracter eliminatoriu. 8 sn (Muz) Ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc. 9 a (Lin; d. propoziții, complemente, conjuncții) Care indică scopul, finalitatea.

FINÁL, -Ă, finali, -e, adj., subst. 1. Adj. Care reprezintă sfârșitul, încheierea, care marchează ultima fază (a unei lucrări, a unui proces, a unei acțiuni, a unui eveniment etc.); care se află în urmă, la sfârșit. ♦ (Substantivat, f.) Ornament tipografic care se plasează la sfârșitul unei cărți, al unui capitol etc. ♦ (Substantivat, f.) Sunet de la sfârșitul unui cuvânt, al unei propoziții etc. 2. S. n. Încheiere, sfârșit al unei acțiuni. al unei întâmplări, al unei lucrări etc. 3. S. f. Ultima fază a unei competiții sportive, a unui concurs artistic, științific etc. cu caracter eliminatoriu. 4. Adj. (Lingv.; despre propoziții, complemente, conjuncții) Care indică scopul, finalitatea. – Din fr. final, lat. finalis.

FINÁL1, finale și finaluri, s. n. Încheiere, sfîrșit al unui lucru, al unei lucrări, al unei întîmplări etc. Era finalul unui lung șir de abuzuri la care se dedase clasa boierească, pe de o parte însușindu-și tot pămîntul țării, pe de alta sporind «boierescul» și transformîndu-l într-o adevărată robie. SADOVEANU, C. 131.(Muz.) Ultima parte a unei simfonii, a unui concert etc. Finalul simfoniei a IX-a de Beethoven.Pl. și: (m., învechit) finali (ALECSANDRI, S. 91).

FINÁL2, -Ă, finali, -e, adj. 1. Care arată sfîrșitul, încheierea, care marchează ultima fază (a unei lucrări, a unui eveniment etc.); care se află la urmă, la sfîrșit. Silaba finală a unui cuvînt. Nota finală a unei melodii. Meci final.Țelul final al partidului este făurirea socialismului și comunismuluiorînduirea belșugului și a bunăstării, a culturii și a civilizației celei mai înalte, puse în slujba omului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2757. 2. (Gram.; în expr.) Propoziție finală = propoziție subordonată circumstanțială care exprimă scopul în vederea căruia se îndeplinește acțiunea din regentă. Conjuncție finală = conjuncție care introduce o propoziție finală.

FINÁL, -Ă adj. 1. De (la) sfârșit. 2. Care arată, exprimă scopul. ♦ Propoziție finală (și s.f.) = propoziție circumstanțială care exprimă scopul acțiunii din propoziția regentă; conjuncție finală = conjuncție care introduce o propoziție finală. // s.n. Încheiere, sfârșit (al unei opere, al unei lucrări, al unei întâmplări). ♦ Ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc. 2. V. finală (2). [Cf. lat. finalis, fr. final, it. finale].

FINÁL, -Ă I. adj. 1. de (la) sfârșit. 2. care arată scopul. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care exprimă scopul acțiunii din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție finală. II. s. n. încheiere, sfârșit. ◊ ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc. III. s. f. 1. (sport) întâlnire care constituie încheierea unei competiții. 2. ornament tipografic așezat la sfârșitul unui capitol. 3. (muz.) sunet stabil de încheiere în jurul căruia gravitează toate celelalte. (< fr. final, lat. finalis)

finál s. n. în loc. adv. în final La sfârșit ◊ „Primii locuitori ai cartierului se vor muta în casă nouă la mijlocul acestui an. În final, noul cartier va găzdui 3700 de familii.” Sc. 11 V 74 p. 2. ◊ „Am răcit apa introducând-o într-un circuit închis care, în final, însemna utilizarea celor 14 grade care prisoseau la tratament, la preîncălzirea apei calde.” R.l. 14 XI 75 p. 2. ◊ În final, mama a intrat în pământ din cauza lui.” Ev.z. 23 VIII 93 p. 3; v. și galimatias, sodomiza (din în + final)

FINÁL2 (~i, ~e) 1) Care se află la fine; plasat la sfârșit. Vocală ~ă. 2) lingv. Care indică scopul; de scop. Propoziție ~ă. /<fr. final, lat. finalis

FINÁL1 ~e n. 1) Etapă care constituie sfârșitul unei acțiuni sau al unei lucrări. 2) Parte care încheie, constituind finele unei compoziții muzicale. /<fr. final, lat. finalis

final a. care e la fine, care termină: frază, silabă finală; cauză finală, scopul pentru care se presupune că a fost făcut fiecare lucru. ║ n. bucată de muzică terminând o operă, un concert.

*finál, -ă adj. (lat. finalis). Care e la fine: silabă finală. S. f. Silabă finală. Muz. Nota principală, numită și tonică, care determină tonu uneĭ bucățĭ și cu care se termină bucata. Bucată cu care se termină o sinfonie, o sonată, un act de operă (it. finale) finala „Luciiĭ de Lamermoor”. S. n., pl. ŭrĭ și e. Sfîrșit: finalu uneĭ opere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

finál1 adj. m., pl. fináli; f. finálă, pl. finále

finál adj. m., pl. fináli; f. sg. finálă, pl. finále

finál, -ă s. f., pl. finale; s. n., pl. finaluri; adj. m. pl. finali, fem. finală, pl. finale


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FINÁL adj., s. 1. adj. ultim. (Scopul ~; etapa ~.) 2. s. v. capăt. 3. s. v. sfârșit. 4. s. v. deznodământ.

FINAL adj., s. 1. adj. ultim. (Scopul ~; etapa ~.) 2. s. cap, capăt, fine, încheiere, sfîrșit, (înv.) concenie, coneț, cumplire, săvîrșit, sfîrșenie, sfîrșitură, termen. (A dus-o cu bine la ~.) 3. s. sfîrșit, urmă. (A venit abia la ~.) 4. s. epilog, încheiere, sfîrșit, (livr.) fine. (~ acțiunii unui roman.)

Final ≠ inițial, introducere, incipient

arată toate definițiile

Intrare: final (adj.)
final1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • final
  • finalul
  • finalu‑
  • fina
  • finala
plural
  • finali
  • finalii
  • finale
  • finalele
genitiv-dativ singular
  • final
  • finalului
  • finale
  • finalei
plural
  • finali
  • finalilor
  • finale
  • finalelor
vocativ singular
plural
Intrare: final (s.n.)
final2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • final
  • finalul
  • finalu‑
plural
  • finaluri
  • finalurile
genitiv-dativ singular
  • final
  • finalului
plural
  • finaluri
  • finalurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

final (adj.)

  • 1. Care reprezintă sfârșitul, încheierea, care marchează ultima fază (a unei lucrări, a unui proces, a unei acțiuni, a unui eveniment etc.); care se află în urmă, la sfârșit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 2 exemple
    exemple
    • Silaba finală a unui cuvânt. Nota finală a unei melodii. Meci final.
      surse: DLRLC
    • Țelul final al partidului este făurirea socialismului și comunismului – orînduirea belșugului și a bunăstării, a culturii și a civilizației celei mai înalte, puse în slujba omului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2757.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat feminin Ornament tipografic care se plasează la sfârșitul unei cărți, al unui capitol etc.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.2. (și) substantivat feminin Sunet de la sfârșitul unui cuvânt, al unei propoziții etc.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. lingvistică (Despre propoziții, complemente, conjuncții) Care indică scopul, finalitatea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 2.1. gramatică expresie Propoziție finală = propoziție subordonată circumstanțială care exprimă scopul în vederea căruia se îndeplinește acțiunea din regentă.
      surse: DLRLC DN
    • 2.2. gramatică expresie Conjuncție finală = conjuncție care introduce o propoziție finală.
      surse: DLRLC DN

etimologie:

final (s.n.)

  • 1. Încheiere, sfârșit al unei acțiuni, al unei întâmplări, al unei lucrări etc.
    exemple
    • Era finalul unui lung șir de abuzuri la care se dedase clasa boierească, pe de o parte însușindu-și tot pămîntul țării, pe de alta sporind «boierescul» și transformîndu-l într-o adevărată robie. SADOVEANU, C. 131.
      surse: DLRLC
    • 1.1. muzică Ultima parte a unei simfonii, a unui concert etc.
      surse: DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • Finalul simfoniei a IX-a de Beethoven.
        surse: DLRLC
  • comentariu Plural și: finale, (masculin, învechit) finali.
    surse: DLRLC

etimologie: