filomelă sf [At: PANN, E. I, 5/21 / V: (înv) ~milă / Pl: ~le / E: fr philomèle] (Om; înv) Privighetoare (Luscinia).

filomilă sf vz filomelă

FILOMELĂ, filomele, s. f. (Poetic, învechit) Privighetoare. Văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele. EMINESCU, O. I 31. Eu nu sînt filomelă, dar cat singurătate. ALEXANDRESCU, P. 25.

FILOMELĂ s.f. (Liv.) Privighetoare. [< fr. philomèle, cf. gr. Philomela – fiica lui Pandion, regele Atenei].

FILOMELĂ s. f. privighetoare. (< fr. philomèle)

FILOMELĂ ~e f. poet. Pasăre migratoare de talie mică, cu penajul brun-cafeniu, care produce sunete foarte melodioase; privighetoare. /<fr. philomele

filomelă f. (poetic) privighetoare: verzi dumbrăvi cu filomele EM.

*filomélă f., pl. e (vgr. philoméla, d. phílos, amic, și mêlon, măr, îld. mélos, cîntec, melodie). Poet. Privighetoare.

filomelă s. f., g.-d. art. filomelei; pl. filomele

filomelă s. f., g.-d. art. filomelei; pl. filomele

filomelă s. f., g.-d. art. filomelei; pl. filomele

FILOMELĂ s. v. privighetoare.

filomelă s. v. PRIVIGHETOARE.

filomelă (filomele), s. f. – Privighetoare. Gr. φιλομήλη, prin intermediul fr. philomèle. Sec. XIX, cuvînt poetic din epoca romantică.

filomela v. bifara.

Filomela = Philomela.

Filomela Prenume feminin modern de influență cultă, Filoméla reproduce numele pers. gr. Philoméla, purtat de fiica regelui atenian Pandion, cunoscută eroină a mitologiei grecești (corespondentul masc. Philómelos, atestat încă din opera lui Platon, este vechi și frecvent în izvoare). La origine un compus din phil(o) – „iubitor” (→ Filip) și melos „cîntec” (din aceeași familie fac parte și melodie, melodios, melodramă, meloman, melopee etc.) și probabil asociat cu Melpoméne, muza cîntecului, numele personal are semnificație clară pentru noi, întrucît corespunde subst. filomelă „privighetoare”. Alături de numele în discuție și confundat cu acesta, mult mai frecvent este în Occident Filomena, răspîndit prin onomasticonul creștin și calendare. Gr. Philómenos (în lat. Philómenus) este identic în ceea ce privește primul element philo- cu Filomela; ultima parte a numelui a fost apropiată fie de gr. ménos „curaj, forță vitală”, fie de vb. méno „a rămîne” acest etimon este mai potrivit decît primul, din motive semantice; după unele păreri, semnificația „care rămîne prieten” ar fi mai normală. ☐ Legenda Filomelei este cunoscută mai ales din Metamorfozele lui Ovidiu; Tereu, soțul lui Procne, se îndrăgostește de sora acesteia, Filomela, căreia îi taie limba pentru a nu se afla că a fost necinstită; Procne se răzbună, omorîndu-și fiul (Itys) și, pentru a scăpa de urmărirea lui Tereu, cele două surori au fost prefăcute de zei în rîndunică (Procne) și privighetoare (Filomeia).