14 definiții pentru filologie

FILOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul culturii scrise a popoarelor, în special cu studiul textelor vechi și al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influențelor suferite, al modului în care s-au transmis și al autenticității, precum și cu editarea lor. – Din fr. philologie.

FILOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul culturii scrise a popoarelor, în special cu studiul textelor vechi și al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influențelor suferite, al modului în care ni s-au transmis și al autenticității, precum și cu editarea lor. – Din fr. philologie.

FILOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul culturii scrise a popoarelor și în special cu studiul textelor vechi, al transmiterii lor și al limbii în care sînt scrise. Filologie romanică. Filologie slavă. Facultatea de filologie.Studiul filologiei te poate duce la descoperiri nu numai în istorie, ci și în sociologie și economie politică. SADOVEANU, E. 140.

filologíe s. f., art. filología, g.-d. filologíi, art. filologíei

filologíe s. f., art. filología, g.-d. filologíi, art. filologíei

FILOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul culturii scrise a popoarelor, în special cu studiul textelor vechi și al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influențelor suferite, al modelului în care ni s-au transmis și al autenticității, precum și cu editarea lor. [Gen. -iei. / < fr. philologie, cf. gr. philos – prieten, logos – vorbire].

FILOLOGÍE s. f. știință care se ocupă cu studiul textelor vechi și al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influențelor suferite, al modului în care ni s-au transmis și al autenticității, precum și cu editarea lor. (< fr. philologie)

FILOLOGÍE f. 1) Ansamblu de științe sociale, care se ocupă cu studiul limbii și creației literare a unor popoare. ~ romanică. ~ slavă. 2) Știință care se ocupă cu studiul și editarea textelor (vechi). [Art. filologia; G.-D. filologiei; Sil. -gi-e] /<fr. philologie

filologie f. 1. știința limbei, literaturei și artei unui popor cult; filologie clasică, studiul limbei și literaturei Grecilor și Romanilor; filologie comparativă, studiul raporturilor între diferite limbi și dialecte.

*filologíe f. (vgr. philologia, d. philos, amic, și lógos, cuvînt). Știința limbiĭ, literaturiĭ și arteĭ unuĭ popor cult. Filologia clasică, acea care se ocupă de limba grecească și latină. V. linghistică.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

FILOLOGÍE (< fr. philologie, cf. gr. philos „prieten”, „iubitor de” și logos „cuvânt”, „vorbire”): (în sens larg) știință a limbii și literaturii unui popor sau a popoarelor; (în sens restrâns) disciplină care studiază cultura scrisă a popoarelor, mai ales textele vechi și operele literare din punctul de vedere al limbii în care acestea au fost scrise, al influențelor pe care le-au suferit, al modului în care ni s-au transmis, al editării lor, al autenticității acestora. Termen apărut pentru prima dată în opera lui Platon cu sensul de „pasiune pentru cultura literară” în general. ◊ ~ clásică: disciplină care studiază antichitatea din punct de vedere istoric, literar și arheologic, izvoarele literare ale antichității greco-romane, pentru a obține, prin intermediul acestora, cunoștințe despre limba, civilizația și cultura greacă și romană. S-a constituit în secolul al XIX-lea. ◊ ~ comparátă: disciplină care studiază comparativ mai multe limbi. S-a constituit tot în secolul al XIX-lea. ◊ ~ románică: disciplină care studiază comparativ și multilateral limbile și literaturile popoarelor romanice. ◊ ~ germánică: disciplină care studiază comparativ și multilateral limbile și literaturile popoarelor germanice. ◊ ~ slávă: disciplină care studiază comparativ și multilateral limbile și literaturile popoarelor slave. ◊ ~ română: disciplină care studiază, sub toate aspectele, limba și literatura poporului român. Creatorul filologiei române este considerat Timotei Cipariu cu lucrarea sa „Crestomație sau Analecte literare” (1858). Printre cei mai cunoscuți reprezentanți ai filologiei române amintim pe următorii: George Barițiu, Ilie Bărbulescu, Ștefan Bezdechi, Ion Bianu, Ioan Bogdan, Vasile Bogrea, Ioan Budai-Deleanu, Ion Bumbac, Jacques Byck, Ion-Aurel Candrea, Ion Caragiani, Nicolae Cartojan, Boris Cazacu, Alexandru Ciorănescu, Timotei Cipariu, Grigore Crețu, Ovid Densușianu, Nicolae Drăganu, Vladimir Drimba, Dimitrie Evolceanu, I. Fischer, Ecaterina Fodor, Moses Gaster, Ion Gheție, Gheorghe Ghibănescu, Vasile Grecu, Petre Haneș, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Iorgu Iordan, C-tin Lacea, Alexandru Lambrior, August Treboniu Laurian, Petru Maior, Alexandru Mareș, Samuil Micu, Haralambie Mihăescu, Gheorghe Mihăilă, Ștefan Munteanu, Grigore Nandriș, Pandele Olteanu, Viorica Pamfil, P. P. Panaitescu, Pericle Papahagi, Ștefan Pașca, Ioan Molnar-Piuariu, Cicerone Poghirc, Alexe Procopovici, Sextil Pușcariu, Alexandru Rosetti, I. I. Russu, Ioan G. Sbiera, Grigore Silași, Theofil Simenschy, Lazăr Șăineanu, Gheorghe Șincai, Gabriel Țepelea, Iuliu Valaori, Ienăchiță Văcărescu și mulți alții.

ARCHIVU PENTRU FILOLOGIA ȘI ISTORIA, prima revistă periodică românească cu caracter științific. Editată lunar de Timofei Cipariu, la Blaj, între 1867-1872, cu întreruperi.

REVISTA PENTRU ISTORIE, ARHEOLOGIE ȘI FILOLOGIE, publicație trimestrială apărută la București (1882-1922, cu mari intermitențe), întemeiată de Grigore Tocilescu. Colaboratori: B.P. Hasdeu, N. Iorga, V.A. Urechia, M. Gaster, O. Tafrali.

FILO-3 „iubitor, afinitate, atracție”. ◊ gr. philos „prieten, iubitor” > fr. philo-, germ. id., engl. id., L. sav. id., it. filo- > rom. filo-.~dendron (v. -dendron), s. m., plantă decorativă exotică, cu frunze mari lobate și cu rădăcini aeriene; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în filologie; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază textele vechi și operele literare din punctul de vedere al limbii; ~pter (v. -pter), adj., (despre microorganisme) care trăiește pe aripi sau pe aripioare; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., înclinație deosebită pentru arte și invenții tehnice; ~zof (v. -zof), s. m. și f., specialist în filologie; ~zofie (~sofie) (v. -zofie), s. f., 1. Ramură a culturii spirituale și formă a conștiinței sociale constituită dintr-un ansamblu de noțiuni și idei care reflectă realitatea sub aspectele ei generale. 2. Totalitate a concepțiilor și principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau științe.

Intrare: filologie
filologie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular filologie filologia
plural
genitiv-dativ singular filologii filologiei
plural
vocativ singular
plural