FILARMONIC, -Ă, filarmonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la activitatea de răspândire a culturii muzicale prin concerte, recitaluri, spectacole muzicale. ◊ Societate filarmonică = (în trecut) asociație de muzicieni, profesioniști sau amatori. 2. S. f. Instituție al cărei scop este cultivarea și răspândirea muzicii prin concerte, recitaluri, spectacole muzicale etc. ♦ Orchestră simfonică aparținând unei astfel de instituții. – Din fr. philharmonique.

filarmonic, ~ă [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr philharmonique] 1 a Care se referă la activitatea de răspândire a culturii muzicale prin concerte, recitaluri, spectacole muzicale. 2 a (Îs) Societate ~ă Asociație având ca scop cultivarea și răspândirea artelor, în special a artei muzicale. 3 sf Instituție (de stat) care deține rolul principal în viața de concert și în dezvoltarea culturii muzicale a unei țări, cuprinzând toate aspectele artei interpretative și toate formele de manifestare concertistice. 4 sf Orchestră simfonică aparținând unei filarmonici (3).

FILARMONIC, -Ă, filarmonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la activitatea de răspândire a culturii muzicale prin concerte, recitaluri, spectacole muzicale. ◊ Societate filarmonică = instituție, asociație având ca scop cultivarea și răspândirea artelor, în special a artei muzicale. 2. S. f. Instituție (de stat) care deține rolul principal în viața de concert și în dezvoltarea culturii muzicale a unei țări, cuprinzând toate aspectele artei interpretative și toate formele de manifestare concertistice. ♦ Orchestră simfonică aparținând unei astfel de instituții. – Din fr. philharmonique.

FILARMONIC adj. Societate filarmonică = asociație pentru cultivarea și răspîndirea artelor, în special a muzicii; orchestră filarmonică (și s.f.) = orchestră simfonică formată din muzicanți profesioniști. [< fr. philharmonique, cf. gr. philein – a iubi, harmonia – armonie].

FILARMONIC, -Ă I. adj. referitor la activitatea de răspândire a culturii muzicale prin concerte, recitaluri, spectacole muzicale. II. s. f. 1. asociație pentru cultivarea și răspândirea artelor, în special a muzicii. 2. orchestră simfonică cu activitate permanentă, din muzicanți profesioniști. (< fr. philharmonique)

FILARMONIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de filarmonică; propriu filarmonicii. /<fr. philarmonique

filarmonic a. care iubește muzica: societate filarmonică.

*filarmónic, -ă adj. (vgr. philarmonikós. V. -fil și armonic). Iubitor de muzică: societate filarmonică.

FILARMONICĂ, filarmonici, adj. f. (În expr.) Orchestră filarmonică (și substantivat, f.) = orchestra simfonică principală a unui oraș. Filarmonica de stat din București. ▭ Societate filarmonică = asociație avînd ca scop cultivarea și răspîndirea artei muzicale.

filarmonic adj. m., pl. filarmonici; f. filarmonică, pl. filarmonice

filarmonic adj. m., pl. filarmonici; f. filarmonică, pl. filarmonice

filarmonic adj. → armonic

filarmonic, -că.

SOCIETATEA FILARMONICĂ, asociație culturală înființată la București în 1833 de Ion Câmpineanu, C. Aristia și I. Heliade Rădulescu. Și-a propus cultivarea literaturii dramatice în limba română, a muzicii vocale și instrumentale, formarea unui teatru național. A înființat Școala Filarmonică pentru muzică, declamație și literatură (1834), precum și primul periodic teatral românesc, „Gazeta Teatrului Național” (1835). Precursoare a mișcării pașoptiste, a avut un rol de seamă în dezvoltarea conștiinței naționale și în promovarea culturii românești. Și-a încetat activitatea în 1838.