FETIȘ, fetișuri, s. n. Obiect considerat purtător de forță magică sau formă materială a unui spirit, fiind venerat ca atare. ♦ Fig. Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adorații oarbe, iraționale. [Pl. și: fetișe] – Din fr. fétiche.

fetiș² sn [At: MIREA, C. II, 31 / Pl: ~uri, ~e / E: fr fétiche] 1 Obiect căruia i se atribuie proprietăți magice benefice Vz amuletă, talisman. 2 Idol (cioplit grosolan) al popoarelor primitive. 3 (Fig) Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adorații oarbe, nejustificate. 4 (Psa) Obiect sau parte a corpului nonsexuală care poate deveni obiect al sexualității.

fetiș¹ sns [At: TDRG / E: fată + -iș] (Ban; csc) 1 Fetet. 2 Fetie (1).

*FETIȘ (pl. -ișe, -ișuri) sn. 1 Ori-ce obiect sau ființă însuflețită (piatră, vegetal, animal, etc.) ce se adoră ca idol grosolan de către negrii din Africa în care cred că e sălășluit un spirit înzestrat cu puteri supranaturale ¶ 2 Fig. Persoană sau lucru care se venerează în mod special de cineva, pentru care are un fel de cult deosebit (🖼 2087) [fr. fétiche].

FETIȘ, fetișuri, s. n. Obiect considerat ca fiind înzestrat cu o forță magică, supranaturală, capabil să dea ajutor celui care îl posedă, îl poartă etc. V. amuletă, talisman. ♦ Fig. Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adorații oarbe, nejustificate. [Pl. și: fetișe] – Din fr. fétiche.

FETIȘ, fetișuri și fetișe, s. n. (În credințele triburilor primitive) Obiect considerat ca fiind înzestrat cu o forță magică supranaturală și capabil să dea ajutor celui care i se închină. ♦ Fig. Idee, principiu, concepție care constituie obiectul unei adorații oarbe și lipsite de discernămînt și care este invocat, împotriva oricărei rațiuni, ca autoritate indiscutabilă, trebuind să se bucure de o recunoaștere absolută. Știința tocmai de aceea se numește știință, pentru că ea nu recunoaște fetișe, nu se teme să ridice mîna împotriva a ceea ce și-a trăit traiul, împotriva a ceea ce este vechi, și își apleacă urechea cu luare-aminte la glasul experienței, la glasul practicii. STALIN, PROBL. LEN. 520.

FETIȘ s.n. Obiect căruia i se atribuie o forță supranaturală; idol (cioplit grosolan) al popoarelor primitive. ♦ (Fig.) Ceea ce constituie obiectul unor adorații oarbe, nemotivate. [Pl. -șuri, -șe. / < fr. fétiche, cf. port. fetiço < lat. facticius – imitativ].

FETIȘ s. n. 1. obiect căruia i se atribuie o forță supranaturală; idol la popoarele aflate pe o treaptă de cultură incipientă. 2. (fig.) idee, principiu care constituie obiectul unei adorații oarbe, nemotivate. (< fr. fétiche)

FETIȘ ~uri n. 1) (în religiile primitive) Obiect căruia i se atribuiau calități supranaturale, forță magică, capabil să-l ajute pe posesorul acestuia. 2) fig. Obiect al unei venerații exagerate. /<fr. fétiche, germ. Fetisch

fetiș n. idol grosolan la Negrii africani și la popoarele sălbatice (= fr. fétiche).

*fetíș m. (fr. fétiche, d. pg. feitiço, care e lat. facticius, factice). Un obĭect oare-care venerat ca idol de către sălbaticĭ. Fig. Persoană saŭ lucru foarte adorat.

fetiș s. n., pl. fetișuri

fetiș s. n., pl. fetișuri

fetiș s. n., pl. fetișuri

fetiș, pl. fetișuri

fetiș, -șe.

FETIȘ s. v. amuletă.

FÉTIS [fetis], François Joseph (1784-1871), muzicolog și compozitor belgian. Prof. la Conservatorul din Paris. Lucrări teoretice fundamentale („Biografia universală a muzicienilor și bibliografia generală a muzicii”, „Istoria generală a muzicii”). Precursor al studiului muzicii extraeuropene.