FERICE adj. invar., s. f. 1. Adj. invar. Fericit. ◊ Expr. Ferice de mine (sau de tine etc.)! = ce fericit sunt (sau ești etc.)! 2. S. f. (Înv.) Fericire. ◊ Expr. A-l bate (pe cineva) fericea, se spune despre un om sau unui om norocos. – Lat. felix, -icis.

ferice¹ [At: COD. VOR. 111/13 / Pl: ~ / E: ml felix, -icis] 1 ain (Înv; astăzi poetic) Fericit (2). 2 ain (Îe) ~ de mine (sau de tine etc.) Ce fericit sunt (sau ești etc.). 3 ain (Irn; îae) Halal de... 4 sf (Înv) Fericire (1). 5 sf (Îe) A-I bate (pe cineva) ~a Se spune despre un om sau unui om norocos.

FERICE adj. invar., s. f. 1. Adj. invar. (Poetic) Fericit. ◊ Expr. Ferice de mine (sau de tine etc.)! = ce fericit sunt (sau ești etc.)! 2. S. f. (Înv.) Fericire. ◊ Expr. A-l bate (pe cineva) fericea, se spune despre un om sau unui om norocos. – Lat. felix, -icis.

FERICE¹ adj. invar. 1. (Mai ales în stilul poetic) Fericit. Vom visa un vis ferice. EMINESCU, O. I 75. Ferice omul care pre ea La loc de stele o va vedea. ALECSANDRI, T. I 402. ◊ (Adverbial) Rațele băteau ferice din aripi. C. PETRESCU, A. R. 7. 2. (În expr.) Ferice de mine (de tine etc.) = ce fericit sînt (ești etc.).

FERICE² s. f. (Învechit) Fericire. Dar fugiți, gîndiri noroase, Ce fericea-mi ofiliți! ODOBESCU, S. I 57. Ah, noroc, vrăjmaș cumplit... Tu fericea mi-ai luat. TEODORESCU, P. P. 287. ◊ Expr. A-l bate (pe cineva) fericea = a da norocul peste cineva. În ziua cînd [învățătorul nostru] primea paralele, ne bătea fericea...; nu bătea pe nimeni. DELAVRANCEA, H. T. 113.

FERICE adj. invar. poet. v. FERICIT. ◊ ~ de mine! Ce fericit sunt! /<lat. felix, ~cis

ferice a. fericit (cu o nuanță solemnă sau ironică): ferice de tine! [Lat. FELICEM]. ║ f. noroc: bată-te fericea!

feríce adj. fără pl. și art. (lat. felix, felicis). Rar. Fericit. Ferice de tine (măĭ saŭ fa), ferice de voĭ, ce fericit eștĭ! ce fericițĭ sîntețĭ! S. f. fără pl. Fericire, noroc: a dat fericea peste el! Bată-l fericea!

fereca¹ v vz ferica²

feric, ~ă a [At: LTR / Pl: ~ici, ~ice / E: fr ferrique] (Chm; d. substanțe) Care are în compoziția sa fier trivalent.

ferica¹ vt [At: COD. VOR. 133/10 / V: ~reca / Pzi: feric / E: ferice] (Înv; în literatura bisericească veche) 1 A ferici (3). 2 A numi pe cineva fericit. 3 A slăvi. 4 (Fșa) A face bine (cuiva). 5 (Reg) A binecuvânta.

FERIC, -Ă, ferici,-e, adj. (Despre substanțe) Care are fier trivalent în compoziția sa. Clorură ferică.

FERIC, -Ă adj. (Despre substanțe) Care conține fier trivalent în compoziția sa. [< fr. ferrique].

FERIC, -Ă adj. (despre substanțe) care conține fier trivalent. (< fr. ferrique)

FERIC ~că (~ci, ~ce) (despre substanțe și despre compuși chimici) Care conține fier trivalent. /<fr. ferrique

FERICA vb. (Ban., Trans. SV) A socoti pe cineva fericit. C: Au pomeni-te-vor Ceia carii în moarte Zac în triste gropnițe Au ferica-te-vor. VCC, 15. Ferik. Laudo. Beatifico. AC, 339. // A: Și-n săbor de gloate să-l ridice Și-n scaun de bătrîni să-l ferice. DOSOFTEI, VS. Etimologie: ferice. Vezi și fericat, fericăciune.

fericá, V. fericesc.

fericésc v. tr. (d. ferice). Fac fericit. Consider fericit: nu ferici pe nimenĭ! – Vechĭ, feríc, a -á, fericesc, socotesc fericit. Ban. Urez.

ferice¹ (înv.) adj. invar. (tineri ~)

ferice² (înv.) s. f., art. fericea

ferice² (înv.) s. f., art. fericea

ferice¹ adj. invar.

ferice s. f., art. fericea

ferice adj. invar.

feric adj. m., pl. ferici; f. ferică, pl. ferice

feric adj. m., pl. ferici; f. ferică, pl. ferice

feric adj. m., pl. ferici; f. sg. ferică, pl. ferice

FERICE interj. v. noroc!

FERICE adj. invar. v. fericit.

FERICE s. v. aglică, fericire.

ferice adj. invar. v. FERICIT.

FERICE interj. halal!, noroc! (~ de voi!)

ferice s. v. AGLICĂ. FERICIRE.

Ferice ≠ neferice

ferice adj. – 1. Mulțumit sufletește, plin de bucurie. – 2. (S. f.) Fericire, mulțumire sufletească. Lat. Fēlῑcem (Pușcariu 599; Candrea-Dens., 579; REW 3236; DAR). Formele it. felice, sp. feliz sînt neol. Este cuvînt ușor înv., care înlocuiește încetul cu încetul der. fericit. – Der. ferica, vb. (a face fericit), pe care Candrea-Dens., 580 îl derivă de la un lat. *fēlῑcāre; fericăciune, s. f. (înv., fericire); fericat, adj. (înv., fericit); ferici, vb. (a face fericit; înv., a felicita); fericie, s. f. (înv., fericire); fericire, s. f. (mulțumire sufletească, intensă și deplină); fericit, adj. (care se află într-o stare de mulțumire sulfetească intensă și deplină; primul grad de sfințenie acordat cuiva); fericitor, adj. (care umple de fericire); nefericit, adj. (care nu este fericit); nefericire, s. f. (nenorocire, nemulțumire). Der. lui a ferici plecîndu-se de la ferice pare normală; astfel încît nu se înțelege încercarea lui Pușcariu, Dacor., III, 679, de a pleca de la un lat. *fēlῑcĭcāre puțin probabil, cf. REW 3234b.

ferica vb. I (înv.) 1. a ferici (pe cineva); a socoti pe cineva fericit. 2. a face bine cuiva.

FÉRIC, -Ă (< fr.) adj. (Despre combinații ale fierului) În care fierul are valența trei. ◊ Oxid de fier = pigment roșu de fier trivalent, utilizat în vopsele de ulei, la zugrăveli, în rășini sintetice etc. Se găsește în natură sub formă de hematit.