fericat, ~ă smf, a [At: COD. VOR. 115/9 / V: (înv) ~rec~ / Pl: ~ați, ~e / E: ferica¹] (Înv) 1-5 Fericit (1-5).

FERICAT adj. (Ban., Criș., Trans. SV) Fericit. Fericat omul ca acesta. VCC, 5. Ce fericați aceia carii în elu să bizuiesc! MISC. SEC. XVII, 71^v. Fericați-s surumanii sufletește. CAT. B, 51. Și fi-veri fericat întru toate muierile. A SEC. XVIII², 5^r. Fericati measerii cu sufletul. PS. SEC. XVIII, 41^r; cf. VCC, 8; AC, 339; PS. SEC. XVIII, 282^v. Etimologie: ferica. Vezi și ferica, fericăciune.

fereca¹ v vz ferica²

ferica¹ vt [At: COD. VOR. 133/10 / V: ~reca / Pzi: feric / E: ferice] (Înv; în literatura bisericească veche) 1 A ferici (3). 2 A numi pe cineva fericit. 3 A slăvi. 4 (Fșa) A face bine (cuiva). 5 (Reg) A binecuvânta.

FERICA vb. (Ban., Trans. SV) A socoti pe cineva fericit. C: Au pomeni-te-vor Ceia carii în moarte Zac în triste gropnițe Au ferica-te-vor. VCC, 15. Ferik. Laudo. Beatifico. AC, 339. // A: Și-n săbor de gloate să-l ridice Și-n scaun de bătrîni să-l ferice. DOSOFTEI, VS. Etimologie: ferice. Vezi și fericat, fericăciune.

fericá, V. fericesc.

fericésc v. tr. (d. ferice). Fac fericit. Consider fericit: nu ferici pe nimenĭ! – Vechĭ, feríc, a -á, fericesc, socotesc fericit. Ban. Urez.

fericat, fericată, adj. (înv.) fericit.

ferica vb. I (înv.) 1. a ferici (pe cineva); a socoti pe cineva fericit. 2. a face bine cuiva.