2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FÁUNĂ s. f. Totalitatea speciilor de animale de pe glob, dintr-o regiune, dintr-o epocă geologică etc. [Pr.: fa-u-] – Din fr. faune.

faună sf [At: DA / P: fa-u~ / Pl: ~ne / E: fr faune] 1 Totalitate a animalelor de pe glob, dintr-o regiune, dintr-o epocă geologică etc. 2 (Fig; prt) Grup uman tipic pentru un anumit loc.

fáună s.f. 1 Totalitatea speciilor de animale dintr-o regiune, de pe glob, dintr-o epocă geologică etc. ◊ Faună freatică v. freatic. 2 Fig. (peior.) Grup uman tipic pentru un anumit loc. • sil. fa-u-. pl. -e. / <fr. faune.

FÁUNĂ, faune, s. f. Totalitatea speciilor de animale de pe glob, dintr-o regiune, dintr-o epocă geologică etc. [Pr.: fa-u-] – Din fr. faune.

FÁUNĂ, faune, s. f. Totalitatea speciilor de animale dintr-o anumită regiune (țară, continent etc.) sau dintr-o anumită epocă geologică. Fauna Munților Carpați. Faună alpină. Faună marină.Peste trei sferturi din speciile de animale din fauna lacului Baical se întîlnesc numai aci și nicăieri în altă parte a lumii. BIOLOGIA 137. Fiecare continent sau zonă posedă o faună caracteristică. FAUNA R. P. R. VIIII 33. Scoici, melci, lipitori și șerpi, întreaga faună fără număr, fiica mîlului primordial, se frămîntă într-o monstruoasă bucurie subt tremurul ploii de primăvară. SADOVEANU, N. F. 74. – Pronunțat: fa-u-.

FÁUNĂ s.f. Totalitatea animalelor dintr-o regiune, dintr-o epocă geologică. [Pron. fa-u-. / < fr. faune, it. fauna].

FÁUNĂ s. f. 1. totalitatea animalelor dintr-o regiune, dintr-o epocă geologică etc. 2. (peior.) grup de oameni care frecventează localuri de moravuri ușoare. (< fr. faune)

FÁUNĂ ~e f. Ansamblu de animale care populează globul sau o regiune determinată; regn animal. [Sil. fa-u-] /<fr. faune

faună f. 1. totalitatea animalelor unei țări; 2. operă ce conține descrierea lor.

*fáună f., pl. e (d. Fáuna, fiĭca orĭ soția luĭ Fáunus [un rege străvechĭ în Lațiŭ], care ĭ-a învățat pe Romanĭ agricultura și a fost adorat după moarte ca zeŭ de pădure și de cîmp. Faunĭ s’aŭ numit pe urmă o mulțime de zeĭ cîmpeneștĭ păroșĭ și cu picĭoare de țap). Totalitatea animalelor uneĭ țărĭ, uneĭ regiunĭ. Carte care tratează despre aceste animale. V. floră.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!fáună (fa-u-) s. f., g.-d. art. fáunei

fáună s. f. (sil. fa-u-), g.-d. art. fáunei; pl. fáune


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Fauna, în mitologia romană, soția (fiica sau sora) zeului Faunus și mama regelui Latinus. Era identificată cu Bona Dea (v. și Bona Dea).

Intrare: fauna
fauna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: faună
  • silabație: fa-u-nă info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • faună
  • fauna
plural
  • faune
  • faunele
genitiv-dativ singular
  • faune
  • faunei
plural
  • faune
  • faunelor
vocativ singular
plural

faună

  • 1. Totalitatea speciilor de animale de pe glob, dintr-o regiune, dintr-o epocă geologică etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 4 exemple
    exemple
    • Fauna Munților Carpați. Faună alpină. Faună marină.
      surse: DLRLC
    • Peste trei sferturi din speciile de animale din fauna lacului Baical se întîlnesc numai aci și nicăieri în altă parte a lumii. BIOLOGIA 137.
      surse: DLRLC
    • Fiecare continent sau zonă posedă o faună caracteristică. FAUNA R. P. R. VIIII 33.
      surse: DLRLC
    • Scoici, melci, lipitori și șerpi, întreaga faună fără număr, fiica mîlului primordial, se frămîntă într-o monstruoasă bucurie subt tremurul ploii de primăvară. SADOVEANU, N. F. 74.
      surse: DLRLC
  • 2. peiorativ Grup de oameni care frecventează localuri de moravuri ușoare.
    surse: MDN '00

etimologie: