fășăi v vz fâșâi

fâsai sn [At: DA / Pl: ~ / E: fâsui + -ai] (Buc) Fasole (Phaseolus vulgaris).

fâsăi v vz fâsâi

fâsâi [At: LB / V: (Trs; Ban) ~săi, fâșăi, (Mol; Buc) fosăi / Pzi: fâsâi, (reg) ~esc / E: fâs] 1 vi (D. gaze sub presiune) A produce un zgomot șuierător și surd la ieșirea printr-un orificiu strâmt. 2 vi (Buc; pex) A produce un zgomot slab. 3-4 vir (Pfm; d. ființe) A da vânturi fără zgomot. 5 vi (D. ființe) A scoate (pe nas) sunete șuierătoare. 6 vi A produce un sunet asemănător celui pe care-l face apa când începe să fiarbă. 7 vi (D. lemnele verzi puse pe foc, d. un obiect încins în contact cu apa) A produce un sunet șuierător, caracteristic emisiunii de aburi. 8 vi A pronunța peltic consoanele siflante. 9 vi A nu putea pronunța bine pe „s”. 10 vi (Reg) A pălăvrăgi. 11 vi (Îvp; fig; d. lucrări) A merge încet. 12 vr (Îe) S-a fâsâit! Exprimă convingerea vorbitorului că momentul oportun pentru a întreprinde ceva a trecut.

fâșăi² v vz fâșâi

fâșăi¹ v vz fâsâi

fâșâi vi [At: NEGRUZZI, S. III, 431 / V: fășăi, ~șii, -șăi, foșăi, foșfăi, foșfoi / Pzi: fâșâi, (pop) ~esc / E: fâș + -âi] A produce zgomotul caracteristic frunzelor mișcate de vânt, al hârtiei răsfoite etc.

fâșii v vz fâșâi

fosăi vi vz fâsâi

foșăi vi vz fâșâi

foșfăi v vz fâșâi

foșfoi v vz fâșâi

FÎSÎI, FOSĂI (-sîiu, -ăiu, -ăesc) vb. intr. 1 A face un sgomot ca acela pe care-l produce aerul suflat cu putere prin nări: gînsacul fîsîie cînd se apropie cineva de gîște PAMF.; călugărul fosăind întinse un lăvicer pe laviță VLAH. ¶ 2 Se zice despre sgomotul pe care-l produc aburii ce ies dintr’un lemn ud băgat în foc sau din apa în care s’a băgat un fier tare încălzit [onom.].

FÎȘÎI, (-șîiu, -șăesc), FÎȘII (-șii, -șiesc) vb. intr. A face un sgomot ca acela produs de frunzele mișcate de vînt sau prin trecerea cuiva printre ele, de hîrtie răsfoită, de iarbă prin care trece coasa, de mișcarea unei stofe de mătase, etc.: frunzele de pomi fîșiiau de adierea vîntului ISP.; cununi de flori uscate fîșăesc amirosind EMIN. [onom.].

❍FOSĂI 👉 FÎSÎI.

FÎSĂI vb. IV v. fîsîi.

FÎSÎI, fîsîi, vb. IV. Intranz. 1. A produce un zgomot șuierător și surd întocmai ca pronunțarea prelungită a sunetului «f». Se auzea cum fîsîie gazul cu putere. 2. (Despre ființe) A sufla (pe nas) cu putere, a scoate (pe nas) sunete șuierătoare. Gîsca fîsîie cînd cineva se apropie de pui. ◊ Tranz. Oftă bătrînul Senică fîsîindu-și vorbele printre gingiile goale. CAMILAR, N. II 292. – Variantă: fîsăi (REBREANU, R. II 65) vb. IV.

FÎȘĂI vb. IV v. fîșîi.

FÎȘII vb. IV v. fîșîi.

FÎȘÎI, fîșîi, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul caracteristic provocat de frunzele mișcate de vînt, de iarba prin care trece coasa, de mișcarea unei stofe de mătase, de hîrtia răsfoită etc. Vîntul se strecura fîșîind pe la geamuri, o sclipire de fulger tresări în nourii zării. SADOVEANU, M. 113. Doar în răstimpuri fîșîie alene frunzele adormite. REBREANU, I. 10. – Prez. ind. pers. 3 pl. și: fîșîiesc (EMINESCU, O. I 50). – Variante: fîșăi, fîșii (SADOVEANU, O. III 583, ISPIRESCU, L. 78) vb. IV.

A FÂSÂI fâsâi intranz. 1) (despre gaze ieșite sub presiune printr-un orificiu strâmt) A produce un zgomot șuierător și înăbușit; a face „fâs”; a sfârâi. 2) (despre ființe) A produce sunete șuierătoare caracteristice. /Din fâs + suf. ~âi

A FÂȘÂI pers. 3 fâșie intranz. (despre frunze, hârtie, țesături ușoare etc.). A produce un zgomot ușor; a face „fâș-fâș”. /fâș + suf. ~âi

făsăì v. 1. a sforăi (din nas); 2. se zice de sgomotul ce fac în foc lemnele umede. [Onomatopee].

fâșăì v. a face un sgomot confuz, a șuerà încet (vorbind de frunze, hârtie, mătase): și cununi de flori uscate fâșăiesc amirosind EM. [Onomatopee ce imită freamătul frunzelor: fâș! fâș!].

fîsîĭ, a -í v. intr. (imit. înrudit cu vgr. physáo, suflu). Se zice despre sunetu pe care-l face un gaz ĭeșind pintr’un loc strîmt fără să explodeze saŭ de sunetu pe care-l face gîsca cînd îșĭ apără bobociĭ saŭ de un om căruĭa ĭ-au căzut dințiĭ și nu maĭ poate vorbi bine. V. fosăĭ.

fîșîĭ, a -í v. intr. (d. fîș-fîș, huĭet imitativ, ca și turc. fyšyidamak, a foșni. V. foșnesc, vîjîĭ). Se zice despre huĭetu frunzelor bătute de vînt, despre stofele de matasă mișcate ș. a.: plopiĭ fîșîĭe.

fâsâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. fâsâi, 3 fâsâie, imperf. 1 fâsâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să fâsâi, 3 să fâsâie

fâșâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. fâșâi, 3 fâșâie, imperf. 1 fâșâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să fâșâi, 3 să fâșâie

fâsâi (a ~) vb., ind. prez. 3 fâsâie, imperf. 3 sg. fâsâia; conj. prez. 3 să fâsâie

fâșâi (a ~) vb., ind. prez. 3 fâșâie, imperf. 3 sg. fâșâia; conj. prez. 3 să fâșâie

fâsâi vb., ind. și conj. prez. 3 fâsâie, imperf. 3 sg. fâsâia

fâșâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. fâșâie, imperf. 3 sg. fâșâia

fîșîi (ind. prez. 3 sg. și pl. fîșîie)

fâsâesc, -sâe 3, -sâiam 1 imp.

fâșiu, -șie 3 ind. și conj., -șiam 1 imp.

fâsâi, fâsâi v. r. 1. a se dezumfla. 2. a dezamăgi, a nu se ridica la nivelul așteptărilor. 3. a-și pierde calitățile inițiale.

FÂSÂI vb. 1. v. șuiera. 2. v. sâsâi. (Lemnele ~ în sobă.) 3. (reg.) a forcoti. (Un obiect înfierbântat aruncat în apă ~.)

FÎSÎI vb. 1. a sîsîi, a șuiera. (Șerpii ~.) 2. a sîsîi. (Lemnele ~ în sobă.) 3. (reg.) a forcoti. (Un obiect infierbîntat aruncat în apă ~.)

FÎȘÎI vb. a foșni, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.)