falon sn vz felon

felon², ~ă [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: fr félon] 1 sm (În feudalism) Vasal neloial față de seniorul¹ său. 2 a (Frr) Neloial.

felon¹ sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 206 / V: (înv) falon / Pl: ~oane / E: vsl фелоноу] Veșmânt preoțesc fără mâneci care se îmbracă la oficierea slujbei peste celelalte haine.

FELON (pl. -oane) sn. ⛪ Veșmînt preoțesc, larg în partea de jos și strîmt în partea de sus, cu o mică deschizătură sus, spre a putea fi îmbrăcat; se pune în timpul slujbei peste celelalte veșminte; ~ul reprezintă haina cu care a fost îmbrăcat Mîntuitorul în curtea lui Pilat (🖼 2066): l-au prohodit, fiind îmbrăcați popii cu epitrafire și cu feloane NEC. [vsl. < gr. -biz.].

felon n. vestmânt bisericesc (numit și sfită) în forma unui con trunchiat, ce preotul îmbracă la leturghie peste stihar. [Gr. mod. FELÓNI].

felón n., pl. oane (ngr. felóni, [vsl. felonŭ, rus. felónĭ], d. vgr. phelónion, phenóles și phainóles, manta, de unde vine și lat. paenula, chepeneag. V. pănură). Haĭna cea de mare ceremonie (lungă, fără mînicĭ și brodată cu aur) pe care preutu ortodox o poartă peste stihar. V. odăjdiĭ.

felon s. n., pl. feloane

felon s. n., pl. feloane

felon s. n., pl. feloane

felon (feloane), s. n. – Pelerină scurtă de preot. – Mr. filone. Ngr. φελόνιον (Murnu 25), prin intermediul ngr. φελόνι și în parte, din sl. felonŭ.

FALON var. la subst. felon « veșmînt bisericesc », dialectal cu a. 1. Falon (Mar). 2. Fălon (Ard; Isp IV¹); -ești s. (ib.) 3. Fălănica s. Cf. și Valan, Falan, n. etnic pt. Cuman.

felon, feloane s. n. Veșmânt bisericesc de forma unei pelerine scurte, fără mâneci, pe care preotul îl îmbracă peste celelalte veșminte când oficiază slujba și care simbolizează hlamida roșie cu care a fost îmbrăcat Iisus în curtea lui Pilat, precum și puterea, dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu. – Din sl. felonŭ.

Fălon v. Falon.

falón, faloane, (felon), s.n. Veșmânt preoțesc: „…și acei doi galbini i-am datu când s-o cumpăratu falonul în mînăstire” (Bârlea, 1909: 135). – Din vsl. felonǔ (DEX, MDA).