faleză sf [At: LTR / Pl: ~ze / E: fr falaise] 1 Mal înalt și abrupt al unei mări (sau al unui lac). 2 Fâșie de teren special amenajată pentru plimbare de-a lungul unei faleze (1).

FALEZĂ, faleze, s. f. Mal înalt și abrupt al mării. Bărci liliput, cu pînza triunghiulară, zăceau dedesuptul falezei de nisipuri. ARGHEZI, P. T. 160. S-au oprit într-un loc unde faleza scădea cît un mal și s-au așezat jos pe dîmbul de pulbere alb. CAMIL PETRESCU, N. 91. De pe faleză marea se vede schimbîndu-și culorile de sidef albastru și vioriu. C. PETRESCU, Î. II 245.

FALEZĂ s.f. Țărm abrupt format prin acțiunea de eroziune a valurilor de-a lungul țărmurilor lacustre, marine sau oceanice. ♦ Fîșie îngustă de pămînt, special amenajată pe malul mării pentru plimbare. [< fr. falaise].

FALEZĂ s. f. mal înalt și abrupt format prin acțiunea de eroziune a valurilor de-a lungul țărmurilor marine. ◊ fâșie îngustă de pământ, special amenajată pe malul mării pentru plimbare. (< fr. falaise)

FALEZĂ ~e f. 1) Țărm înalt și abrupt, format sub acțiunea erozivă a valurilor. 2) Fâșie de teren de-a lungul unui țărm, special amenajat pentru plimbări. [G.-D. falezei] /<fr. falaise

*faléză f., pl. e (fr. falaise, d. vgerm. de sus feliza). Malurĭ înalte la mare, ca pin Norvegia saŭ ca pe la Carmen Silva la marea Neagră.

faleză s. f., g.-d. art. falezei; pl. faleze

faleză s. f., g.-d. art. falezei; pl. faleze

faleză s. f., g.-d. art. falezei; pl. faleze

faleză