fai sns [At: Ams. / Pl: ~uri / E: fr faille] (Înv) Mătase țesută cu fir gros.

FAI s. n. Tafta de mătase naturală. – Scris și: (după franțuzește) faille.

FAI s. n. țesătură cu firul foarte accentuat, formând dungi în relief. (< fr. faille)

FAI faiuri n. 1) Țesătură deasă de mătase sau de lână, cu dungi mici, transversale în relief, folosită pentru confecționarea obiectelor de îmbrăcăminte. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. /<fr. faille

FAI s. n. (Mold.) Înfățișare. Faiu. DOSOFTEI, apud TEW. Etimologie: magh. faj. Vezi și faieș. Cf. prăvitură.

*faĭ n., pl. urĭ (fr. faille, d. ol. falie, care vine poate d. lat. velum, văl). Un fel de stofă de matasă (cam ca taftaŭa).

FA² interj. Termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin. [Var.: fă interj.] – Scurtat din fa[tă] și influențat de mă.

FĂ interj. v. fa.

fa² i vz fă

fă i [At: PANN, P. V. I, 23/24 / V: fa, făi, fe, fou / E: fa(tă), influențat de mă] 1 (Pfm) Termen de adresare pentru o persoană de sex feminin. 2 (Pop; rar) Termen de adresare pentru un animal de casă de sex feminin.

făi i vz fă

fe i vz fă

fou i vz fă

FĂ¹! ❍FA! interj. pop. Strigătul cu care se chiamă o femeie sau o fată, corespunzător lui mă! cu care se chiamă bărbații.

FA² interj. v. fă.

FĂ interj. (Pop.) Termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin. [Var.: fa interj.] – Scurtat din fa[tă] și influențat de mă.

FA¹ interj. v. fă.

FĂ interj. (Și în forma fa; popular) Termen cu care cineva se adresează unei persoane de sex feminin. Fa, Oană, ție ți-e lene. Oana: Ba. DELAVRANCEA, A. 7. Și unde le duci? – Ia auzi, unde le duc! acasă, fă, ție și copiilor. ISPIRESCU, L. 268. Vidro fa, nevastă rea! ALECSANDRI, P. P. 100. – Variantă: fa interj.

FA² interj. pop. (se folosește ca adresare către o persoană de sex feminin). /Din fa[tă]

faiu n. stofă de mătase neagră cu boabe mari: rochie de faiu (= fr. faille).

fă! int. strigătul când chemăm o femeie sau o fată. [Scurtat din fată].

1) fa interj. (din fată, cum se vede din vechĭu fa-sa, fata sa). Fam. Vorbă pin care strigĭ o fată saŭ o femeĭe egală saŭ inferioară ție (une-orĭ și cu dispreț): Stăĭ, fa! Fa Ioano! Fa nebuno! – În vest și fă. În Munt. vest fă p. femeĭ și fe p. fete. V. măĭ, bĭa.

2) fă interj. V. fa 1.

fe interj. V. fa 1.

!fai (țesătură; unealtă) s. n., pl. faiuri

fai s. n.

fai s.n.

fa¹ interj.

!fă (pop.) interj.

fa²/fă (pop.) interj.

fă v. fa¹

fa/fă interj.

fă v. fa

FAIE s. v. ciumăfaie, laur.

faie s. v. CIUMĂFAIE. LAUR.

fai s. n. – Țesătură subțire. – Var. faiu. Fr. faille.

fă interj. – Formulă generică de adresare pentru femei; fato, femeie. – Var. fa, făi. Origine incertă. După Pușcariu 588, Tiktin, REW 3273, DAR și Scriban, ar fi abreviere de la fată, prin analogie cu mă. Pare mai probabilă der. de la fie, dialectal fiiă, cf. forma înv. fă-sa „fie-sa” citată de Scriban. Iordan, BF, VII, 254, propune drept etimon foemina, care pare mai puțin probabilă. Cuvînt cunoscut în Munt., Mold. și Bucov. (ALR, I, 199); în Mold. mai ales fa. Curent la țară, se consideră vulgarism în limba literară.

fai, s.n. fără pl. (înv.) Stofă de mătase neagră cu fir gros; tafta.

FAH-SIEN (FS-HIEN) (sec. 4-5), călugăr budist chinez. A străbătut partea de S a deșertului Gobi și India (399). A petrecut câțiva ani (c. 405-c. 411) la curtea regelui Chandragupta II. Relatare asupra locurilor vizitate.

fa! interj. (pop.) termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin

fă! interj. (pop.) termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin