fătălău sm [At: DDRF / V: (reg) ~ărău / Pl: ~ăi / E: fată + -ălăiu] 1 (Pop) Hermafrodit. 2 (Prt; gmț) Persoană de sex masculin cu caracteristici fizice și de comportament de tip feminin și care preferă compania femeilor. 3 Fătană.

FĂTĂLĂU, fătălăi, s. m. (Popular) Persoană care întrunește caracterele ambelor sexe; hermafrodit. Văzură că un muțunache se zborșea în apropiere. Li se păru că spunea ceva, dar nu-l auzeau din cauza țipetelor lor. «Ia tăceți, fă, – se răsti una la celelalte – să auzim ce spune fătălăul». PAS, Z. II 208. Nu e vorba nici de mine, nici de d-voastră, nici de fătălăul acela de Ludovic cu creier de capră. E vorba de Franța. CAMIL PETRESCU, T. II 351. ♦ Băiat căruia îi place mai mult societatea fetelor, care este timid sau are apucături de fată.

FĂTĂLĂU ~i m. pop. 1) Bărbat care manifestă interes deosebit față de femei. 2) Persoană care are trăsături proprii ambelor sexe; hermafrodit; androgin. /fată + suf. ~ălău

fătălău m. 1. fată mare și greoaie; 2. băiat ce seamănă mai mult a fată. [Derivat analogic din fată].

fătălắŭ, V. feteleŭ.

fătărău sm vz fătălău

fetele sm vz fătălău

feteleu sm vz fătălău

feteteu sm vz fătălău

fitileu sm vz feteleu

feteléŭ adj. m. (d. fată). Ermafrodit, bărbat cu aspect de femeĭe. Cocoș feteleŭ, care nu calcă. – Și fătălău.

fătălău (pop.) s. m., art. fătălăul; pl. fătălăi, art. fătălăii

fătălău (pop.) s. m., art. fătălăul; pl. fătălăi, art. fătălăii

fătălău s. m., art. fătălăul; pl. fătălăi, art. fătălăii

FĂTĂLĂU s. v. hermafrodit.

fătălău s. v. HERMAFRODIT.

fătălău (feteleu), fătălăi (fetelei), s.m. (pop.) 1. flăcău cu apucături de fată. 2. om fără căpătâi. 3. hermafrodit. 4. fată bătrână și urâtă; fătoi, fătoc, fătocină, fătăloancă, fătătoi, fătătău.

feteléu, feteléi, s.m. (pop.) V. fătălău.