2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță.

FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță.

fărâmița vtr [At: PANN, ap.TDRG / V: ~răm~, ~rămiți / Pzi: ez / E: fărâmiță] 1-2 A (se) transforma în fărâmițe.

A FĂRÂMIȚÁ ~éz tranz. (corpuri fragile) A face să se fărâmițeze. /Din fărâmiță

A SE FĂRÂMIȚÁ se ~eáză intranz. A se transforma în fărâme; a se desface în bucăți mici de tot. /Din fărâmiță

FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță.

FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță.

fărâmiță sf [At: ȘEZ. I, 68 / V: ~răm~, firim~ / Pl: ~țe / E: fărâmă + -iță] 1-2 (Șhp) Fărâmă (2) (mică).

FĂRÎMIȚÁ, fărîmițez, vb. I. Tranz. A face fărîmițe, a fărîma mărunt. A fărîmița pîinea.Fig. Burghezia caută să fărîmițeze forțele oamenilor muncii pe naționalități. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 299, 5/1.

FĂRÎMÍȚĂ, fărîmițe, s. f. Diminutiv al lui fărîmă. Își tăie o fărîmiță de carne de subsuoară, o dete zmăului să-i zăbăvească vremea și începu să-și strige cîinele. ȘEZ. I 68.

FĂRÂMÍȚĂ ~e f. (diminutiv de la fărâmă) Fărâmă mică. /fărâmă + suf. ~iță


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză

fărâmițá vb., ind. prez. 1 sg. fărâmițéz, 3 sg. și pl. fărâmițeáză

fărâmíță s. f., g.-d. art. fărâmíței; pl. fărâmíțe

fărâmíță s. f., g.-d. art. fărâmíței; pl. fărâmíțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FĂRÎMIȚA vb. a mărunți, a sfărîma, (rar) a amănunți, (Ban. și prin Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment.)

arată toate definițiile

Intrare: fărâmița
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fărâmița
  • fărâmițare
  • fărâmițat
  • fărâmițatu‑
  • fărâmițând
  • fărâmițându‑
singular plural
  • fărâmițea
  • fărâmițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fărâmițez
(să)
  • fărâmițez
  • fărâmițam
  • fărâmițai
  • fărâmițasem
a II-a (tu)
  • fărâmițezi
(să)
  • fărâmițezi
  • fărâmițai
  • fărâmițași
  • fărâmițaseși
a III-a (el, ea)
  • fărâmițea
(să)
  • fărâmițeze
  • fărâmița
  • fărâmiță
  • fărâmițase
plural I (noi)
  • fărâmițăm
(să)
  • fărâmițăm
  • fărâmițam
  • fărâmițarăm
  • fărâmițaserăm
  • fărâmițasem
a II-a (voi)
  • fărâmițați
(să)
  • fărâmițați
  • fărâmițați
  • fărâmițarăți
  • fărâmițaserăți
  • fărâmițaseți
a III-a (ei, ele)
  • fărâmițea
(să)
  • fărâmițeze
  • fărâmițau
  • fărâmița
  • fărâmițaseră
Intrare: fărâmiță
fărâmiță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fărâmiță
  • fărâmița
plural
  • fărâmițe
  • fărâmițele
genitiv-dativ singular
  • fărâmițe
  • fărâmiței
plural
  • fărâmițe
  • fărâmițelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fărâmița

  • 1. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici.
    exemple
    • A fărâmița pâinea.
      surse: DLRLC
    • figurat Burghezia caută să fărîmițeze forțele oamenilor muncii pe naționalități. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 299, 5/1.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • fărâmiță
    surse: DEX '98 DEX '09

fărâmiță

  • 1. Diminutiv al lui fărâmă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fărâmică attach_file un exemplu
    exemple
    • Își tăie o fărîmiță de carne de subsuoară, o dete zmăului să-i zăbăvească vremea și începu să-și strige cîinele. ȘEZ. I 68.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Fărâmă + sufix -iță.
    surse: DEX '98 DEX '09