fărâmiță sf [At: ȘEZ. I, 68 / V: ~răm~, firim~ / Pl: ~țe / E: fărâmă + -iță] 1-2 (Șhp) Fărâmă (2) (mică).

FĂRÂMIȚĂ ~e f. (diminutiv de la fărâmă) Fărâmă mică. /fărâmă + suf. ~iță

fărămița v vz fărâmița

fărămiță sf vz fărâmiță

fărămiți v vz fărâmița

fărâmița vtr [At: PANN, ap.TDRG / V: ~răm~, ~rămiți / Pzi: ~țez / E: fărâmiță] 1-2 A (se) transforma în fărâmițe.

fărimiță sf vz fărâmiță corectat(ă)

firimiță sf vz fărâmiță

firimiți v vz fărâmița

FĂRÎMIȚA, fărîmițez, vb. I. Tranz. A face fărîmițe, a fărîma mărunt. A fărîmița pîinea. ◊ Fig. Burghezia caută să fărîmițeze forțele oamenilor muncii pe naționalități. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 299, 5/1.

FĂRÎMIȚĂ, fărîmițe, s. f. Diminutiv al lui fărîmă. Își tăie o fărîmiță de carne de subsuoară, o dete zmăului să-i zăbăvească vremea și începu să-și strige cîinele. ȘEZ. I 68.

A FĂRÂMIȚA ~éz tranz. (corpuri fragile) A face să se fărâmițeze. /Din fărâmiță

A SE FĂRÂMIȚA se ~ează intranz. A se transforma în fărâme; a se desface în bucăți mici de tot. /Din fărâmiță

fărămițà v. a face mici fărăme.

fărămíță f., pl. e. Fărîmă foarte mică: o fărămiță de pîne. – Și sf-.

fărămițésc v. tr. Prefac în fărămițe, sfărîm: moșiile se fărămițesc împărțindu-se între moștenitorĭ. – Și sf-.

fărâmiță s. f., g.-d. art. fărâmiței; pl. fărâmițe

fărâmiță s. f., g.-d. art. fărâmiței; pl. fărâmițe

fărâmiță s. f., g.-d. art. fărâmiței; pl. fărâmițe

fărâmița (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. fărâmițez, 3 fărâmițează; conj. prez. 1 sg. să fărâmițez, 3 să fărâmițeze

fărâmița (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițează

fărâmița vb., ind. prez. 1 sg. fărâmițez, 3 sg. și pl. fărâmițează

fărîmița

fărîmiță

fărâmițez.

FĂRÂMIȚĂ s. fărâmică.

FĂRÂMIȚA vb. v. mărunți.

FĂRÎMIȚA vb. a mărunți, a sfărîma, (rar) a amănunți, (Ban. și prin Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment.)

FĂRÎMIȚĂ s. fărîmică.