17 definiții pentru făli


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti.

făli2 vi [At: CADE / Pzi: ~lesc / E: ger fehlen] (Ban) 1 A lipsi cuiva ceva. 2 A avea un defect.

făli1 [At: VARLAAM, C. 306/2 / Pzi: ~lesc / E: vsl ѣвалити] 1 vt (Înv) A glorifica. 2 vr (Adesea urmat de pp „cu” sau, înv, „asupra”, „întru”, „în”) A se lăuda (cu ceva). 3 vr (Prt) A se îngâmfa.

FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda, a se fuduli cu... ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa, a se făloși. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti.

FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «cu») A fi mîndru de cineva sau de ceva, a se lăuda, a se fuduli. Tot satul se fălea cu ea cînd o vedea duminica la horă, naltă, mlădioasă. VLAHUȚĂ, O. A. 347. Corupți și degradați, ei pierdură pînă și virtuțile militare cu care se făleau odinioară și nu mai reprezintau nici unul din simtimentele poporului. BĂLCESCU, O. II 23. ◊ (Construit cu o completivă) Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai val-vîrtej Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji? EMINESCU, O. I 147. 2. Tranz. (Învechit) A glorifica, a preamări, a lăuda. Și nu numai p-acesta cu laude-l mărește, fălește pre oricine... Crezînd că dobîndește iubirea tutulor. NEGRUZZI, S. II 209.

A SE FĂLÍ mă ~ésc intranz. A se mândri peste măsură; a se fuduli. /<sl. hvaliti

A FĂLÍ ~ésc tranz. înv. A ridica în slăvi (în mod exagerat); a slăvi; a glorifica; a elogia; a cânta; a exalta. /<sl. hvaliti

fălì v. 1. (în sens bun), a se lăuda; 2. (în sens peiorativ), a face paradă cu. [V. fală].

fălésc (mă) v. refl. (d. fală saŭ d. vsl. hvaliti, a lăuda; rut. sîrb. faliti). Mă laud, mă mîndresc, mă fudulesc: țara se fălește cu oameniĭ marĭ, acest om se fălește cu baniĭ luĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*fălí1 (a preamări) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. făléște, imperf. 3 sg. făleá; conj. prez. 3 să făleáscă

fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă

fălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălésc, imperf. 3 sg. făleá; conj. prez. 3 sg. și pl. făleáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FĂLÍ vb. 1. v. mândri. 2. v. îngâmfa.

FĂLÍ vb. v. cinsti, cânta, elogia, glorifica, lăuda, mări, omagia, preamări, preaslăvi, proslăvi, slăvi, venera.

făli vb. v. CINSTI. CÎNTA. ELOGIA. GLORIFICA. LĂUDA. MĂRI. OMAGIA. PREAMĂRI. PREASLĂVI. PROSLĂVI. SLĂVI. VENERA.

FĂLI vb. 1. a se fuduli, a se lăuda, a se mîndri. (Are de ce se ~ cu copiii lui.) 2. a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se îngîmfa, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fălí (fălésc, fălít), vb. – (Banat) A fi lipsit de. Sb. faliti, din it. fallire.Der. fălincă, s. f. (greșeală, eroare), din sb. falinka.

Intrare: făli
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • făli
  • fălire
  • fălit
  • fălitu‑
  • fălind
  • fălindu‑
singular plural
  • fălește
  • făliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fălesc
(să)
  • fălesc
  • făleam
  • fălii
  • fălisem
a II-a (tu)
  • fălești
(să)
  • fălești
  • făleai
  • făliși
  • făliseși
a III-a (el, ea)
  • fălește
(să)
  • fălească
  • fălea
  • făli
  • fălise
plural I (noi)
  • fălim
(să)
  • fălim
  • făleam
  • fălirăm
  • făliserăm
  • fălisem
a II-a (voi)
  • făliți
(să)
  • făliți
  • făleați
  • fălirăți
  • făliserăți
  • făliseți
a III-a (ei, ele)
  • fălesc
(să)
  • fălească
  • făleau
  • făli
  • făliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

făli

  • 1. reflexiv A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda.
    exemple
    • Tot satul se fălea cu ea cînd o vedea duminica la horă, naltă, mlădioasă. VLAHUȚĂ, O. A. 347.
      surse: DLRLC
    • Corupți și degradați, ei pierdură pînă și virtuțile militare cu care se făleau odinioară și nu mai reprezintau nici unul din simtimentele poporului. BĂLCESCU, O. II 23.
      surse: DLRLC
    • Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai val-vîrtej Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji? EMINESCU, O. I 147.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Și nu numai p-acesta cu laude-l mărește, fălește pre oricine... Crezînd că dobîndește iubirea tutulor. NEGRUZZI, S. II 209.
      surse: DLRLC

etimologie: