făgădaș sn [At: (a. 1780) CATASTIH, ap. IORGA, S. D. XII, 102 / Pl: ~e, miri/ E: mg fogadás] (Trs; înv) 1 Promisiune. 2 Jurământ.

❍FĂGĂDAȘ (pl. -așe, -așuri) sn. Trans. Băn. Mold. Făgădueală, făgăduință, lucru făgăduit: împăratul nu-și poate trage vorba, trebue să împlinescă ~ul RET. [ung. fogadás].

FĂGĂDAȘ, făgădașuri, s. n. (Maghiarism în Transilv.) Promisiune, făgăduială; (concretizat) lucru făgăduit. Am venit să-mi dai făgădașul. RETEGANUL, P. I 32.

FĂGĂDAȘ, făgădașuri, s. n. (Maghiarism) Promisiune, făgăduială; (concr.) lucru făgăduit. – Magh. fogadás.

FĂGĂDAȘ s. v. angajament, asigurare, cuvânt, făgăduială, făgăduință, legământ, promisiune, vorbă.

făgădaș s. v. ANGAJAMENT. ASIGURARE. CUVÎNT. FĂGĂDUIALĂ. FĂGĂDUINȚĂ. LEGĂMÎNT. PROMISIUNE. VORBĂ.

FĂGĂDAȘ s. n. (Criș., Trans. SV) Promisiune. Dirept ești și neschimbătorul în făgădașurile tale. SA, 5^r. Voiu plini căile meale și făgădașul mieu. MOL. 1688, 235^r. S-au bizuit în făgădașul tău. MISC. SEC. XVII, 75^v; c.f. AGYAGFALVI; CAT. CALV. apud TEW: N TEST. (1648), apud TEW : CS, 4^v; C 1692, 515^v: VISKI. apud TEW ; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW: PP, 35^v. Etimologie: magh. fogadás. Cf. f ă g a d ă, f ă g ă d u i a I ă, j u r u i n ț ă, j u r u i r e, j u r u i t ă.

făgădáș, făgădașuri, (făgadă), s.n. (reg.) Promisiune, angajament, obligație: „Făgădașu-i datorie / La omu' de omenie” (Lenghel,1979: 214). – Din magh. fogadás (DLRM, MDA).

făgădaș, făgădașuri, (făgadă), s.n. – (reg.) Promisiune, angajament, obligație: „Făgădașu-i datorie / La omu’ de omenie” (Lenghel,1979: 214). – Din magh. fogadás (DLRM, MDA).

făgădaș, -uri, s.n. – Promisiune, angajament, obligație: „Făgădașu-i datorie / La omu’ de omenie” (Lenghel 1979: 214). – Din făgădi + -aș.