2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător.

FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător.

făcător, ~oare [At: COD. VOR. 114/9 / V: (îrg) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: face + -ător] 1-2 smf, a (Înv; astăzi rar sau irn) (Persoană) care creează (1). 3-4 smf, a (Înv; astăzi rar sau irn) (Persoană) care realizează ceva. 5-6 smf, a (Înv; astăzi rar sau irn) (Persoană) care execută ceva. 7-8 smf, a (Înv; astăzi rar sau irn) (Persoană) care construiește (1) ceva. 9-10 smf, a (Înv; astăzi rar sau irn) (Persoană) care prepară ceva. 11-12 smf, a (Înv; astăzi rar sau irn) (Persoană) care îndeplinește ceva. 13-14 smf, a (Astăzi rar sau irn) (Persoană) care săvârșește ceva. 15 smf (Îc) ~-de-bine (Înv ~iu-bine) Binefăcător. 16 smf (Îc) ~-de-rele (Înv ~-rău, ~-de-rău) Răufăcător. 17 sm (Înv; îc) ~iu-fără-Ieage Persoană care comite nedreptăți grave. 18 sm (Înv; îc) ~iu-trufă Trufaș. 19 smf (Înv; îc) Preacurvie-~(iu) Desfrânat. 20 sm (Îvp; îc) ~(iu)-de-minuni Taumaturg. 21 a (Pop; d. obiecte de cult, mai ales d. icoane; îla) ~de minuni Prin care se manifestă voința divină. 22 a (Pop; d. obiecte de cult, mai ales d. icoane; îal) Care vindecă în mod miraculos. 23 a (Fig; îal) Care face lucruri extraordinare. 24 sm (Înv; îc) ~-de-pace Pacificator. 25 a (Înv; nob) Roditor. 26 sm (Înv; nob) Poet.

făcătór, -oare adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (arh.; astăzi iron.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. Domnul bău din apă și-și spălă fața sa cea sfântă și luminată și mânele sale făcătoare de minuni (EMIN.). I-am spus că sunt dogar, făcător de butoaie (SAHIA). ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător; făcător-de-rele = răufăcător; (înv., pop.) făcător-de-minuni = taumaturg; (înv.) făcător-de-pace = pacificator. 2 adj. Făcător (sau făcătoare) de minuni = (despre obiecte de cult, mai ales despre icoane) a) prin care se manifestă voința divină; b) care vindecă în mod miraculos; c) care face lucruri ieșite din comun. • pl. -ori, -oare. / face + -ător.

FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care face, care creează, realizează, săvîrșește, lucrează, execută (ceva). Domnul bău din apă și-și spălă fața sa cea sfîntă și luminată și mînele sale făcătoare de minuni. EMINESCU, N. 16. ◊ (Substantivat) I-am spus că sînt dogar, făcător de butoaie. SAHIA, N. 80. ◊ Compuse: (substantivat) făcător-de-bine = binefăcător. Luară trupul cel împietrit al făcătorului lor de bine. ISPIRESCU, L. 118; făcător-de-rele = răufăcător. Era odată un făcător-de-rele cu numele Andrei. GALACTION, O. I 249.

FĂCĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival rar (despre persoane) Care face, realizează ceva. ◊ ~ de bine binefăcător. ~ de rău răufăcător. /a face + suf. ~ător

făcător m. cel ce face: făcător de rele.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre

făcătór s. m., adj. m., pl. făcătóri; f. sg. și pl. făcătoáre, g.-d. sg. art. făcătoárei

Intrare: făcător (adj.)
făcător1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • făcător
  • făcătorul
  • făcătoru‑
  • făcătoare
  • făcătoarea
plural
  • făcători
  • făcătorii
  • făcătoare
  • făcătoarele
genitiv-dativ singular
  • făcător
  • făcătorului
  • făcătoare
  • făcătoarei
plural
  • făcători
  • făcătorilor
  • făcătoare
  • făcătoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: făcător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • făcător
  • făcătorul
  • făcătoru‑
plural
  • făcători
  • făcătorii
genitiv-dativ singular
  • făcător
  • făcătorului
plural
  • făcători
  • făcătorilor
vocativ singular
  • făcătorule
plural
  • făcătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

făcător, -oare făcătoare făcător (2)

  • 1. rar (Persoană) care face, creează, realizează ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Domnul bău din apă și-și spălă fața sa cea sfîntă și luminată și mînele sale făcătoare de minuni. EMINESCU, N. 16.
      surse: DLRLC
    • I-am spus că sînt dogar, făcător de butoaie. SAHIA, N. 80.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Face + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98