FĂȚUITOR, -OARE, fățuitori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor.

fățuitor, ~oare [At: DAMÉ, T. 103 / V: feț~ / P: ~țu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: fățui + -tor] 1-2 smf Persoană care fățuiește (8-9). 3 sn Rindea specială pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 4 sf Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid Si: drișcă. 5 sn Cuțit curbat, cu două mânere, folosit în tăbăcărie la fățuirea (9) manuală a pieilor.

fețuitor, ~oare smf, sn vz fățuitor corectat(ă)

FĂȚUITOARE sf. 🏠 Unealtă a zidarului cu care fățuește, netezește stratul de tencuială aruncată cu mistria pe zid.

FĂȚUITOR = FĂLȚUITOR.

FĂȚUITOR, -OARE, fățuitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor.

FĂȚUITOARE, fățuitoare, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia zidarul întinde și netezește straturile de tencuială aruncată pe zid cu mistria; drișcă. – Pronunțat: -țu-i-.

FĂȚUITOR², -OARE, fățuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care fățuiește colile de tipar. – Pronunțat: -țu-i-.

FĂȚUITOARE, fățuitoare, s. f. Unealtă de lemn cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe un zid; drișcă. [Pr.: -tu-i-] – Din fățui + suf. -(i)toare.

FĂȚUITOR², -OARE, fățuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care fățuiește colile tipărite. [Pr.: -țu-i-] – Din fățui + suf. -(i)tor.

FĂȚUITOARE¹ ~ori f. Unealtă de zidărie folosită pentru netezirea tencuielii, a betonului etc.; drișcă. [Sil. -țu-i-] /a fățui + suf. ~tor

FĂȚUITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană specializată în operații de fățuire. /a fățui + suf. ~tor

fățuitoare f. rândeaua de fățuit a zidarului și tâmplarului.

fățuitoáre f., pl. orĭ. Instrument de fățuit, ca rîndeaŭa cu care netezeștĭ după ce aĭ tras cu cĭoplitoru.

fățuitoare² (unealtă) (desp. -țu-i-) s. f., g.-d. art. fățuitorii; pl. fățuitori

fățuitor¹ (persoană) (desp. -țu-i-) s. m., pl. fățuitori

fățuitoare² (unealtă) (-țu-i-) s. f., g.-d. art. fățuitorii; pl. fățuitori

fățuitor¹ (persoană) (-țu-i-) s. m., pl. fățuitori

fățuitoare (unealtă) s. f. (sil. -țu-i-), g.-d. art. fățuitorii; pl. fățuitori

fățuitor (persoană) s. m. (sil. -țu-i-), pl. fățuitori

FĂȚUITOARE s. v. drișcă.

FĂȚUITOARE s. (TEHN.) drișcă, (reg.) mala, netezitoare, (Transilv. și Ban.) șimitău. (~ pentru mortar.)