FĂȚUITOR, -OARE, fățuitori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor.

fățuitor, ~oare [At: DAMÉ, T. 103 / V: feț~ / P: ~țu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: fățui + -tor] 1-2 smf Persoană care fățuiește (8-9). 3 sn Rindea specială pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 4 sf Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid Si: drișcă. 5 sn Cuțit curbat, cu două mânere, folosit în tăbăcărie la fățuirea (9) manuală a pieilor.

FĂȚUITOR = FĂLȚUITOR.

FĂȚUITOR, -OARE, fățuitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor.

FĂȚUITOR², -OARE, fățuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care fățuiește colile de tipar. – Pronunțat: -țu-i-.

FĂȚUITOR², -OARE, fățuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care fățuiește colile tipărite. [Pr.: -țu-i-] – Din fățui + suf. -(i)tor.

FĂȚUITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană specializată în operații de fățuire. /a fățui + suf. ~tor

fețuitor, ~oare smf, sn vz fățuitor corectat(ă)

fățuitor¹ (persoană) (desp. -țu-i-) s. m., pl. fățuitori

fățuitor¹ (persoană) (-țu-i-) s. m., pl. fățuitori

fățuitor (persoană) s. m. (sil. -țu-i-), pl. fățuitori