2 intrări

10 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FÂNEÁȚĂ, fânețe, s. f. Teren pe care crește (în mod natural sau prin cultivare) iarba pentru fân; fânărie, fânaț. – Fân + suf. -eață.

FÂNEÁȚĂ, fânețe, s. f. Teren pe care crește (în mod natural sau prin cultivare) iarba pentru fân; fânărie, fânaț. – Fân + suf. -eață.

fâneață sf [At: (a. 1742) IORGA, S. D. VI, 40 / V: fâneț sn / Pl: ~ețe / E: fân + -eață] Teren pe care crește iarbă pentru fân Si: fânărie (1), fănaț (1).

FÎNEÁȚĂ, fînețe, s. f. Fînaț (1), fînărie (1). Fînețele porneau ca valurile unei mări, șuierînd cîteodată, adiind încet adeseori, pline totdeauna de zvonul lumii nevăzute, ascunsă în sînul lor. SADOVEANU, O. I 161. După cîteva ceasuri de rătăcire în fînețele cosite și de-a curmezișul miriștilor țepoase, trebuia să odihnim în amiaz, la moară. C. PETRESCU, S. 24. Pe fînețele-nflorite cu frumoase albăstrele, Curge ca o bucurie pîrîuașul cristalin. BELDICEANU, P. 57.

FÎNÁȚĂ s. f. v. fîneață.

FÂNEÁȚĂ fânéțe f. Loc unde crește iarbă pentru fân. /fân + suf. ~eață

fînáț n., pl. urĭ, și (maĭ des) fîneáță f., pl. fînețe și (Btș.) fînețe (d. fîn). Ĭarbă bună de cosit, de făcut fîn. Suprafață acoperită de asemenea ĭarbă. Pl. fînețurĭ (Lung. Univ. 9 Dec. 19 9; 3, 2). V. pășune.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

fâneață s. f., g.-d. art. fâneței; pl. fânețe

fâneáță s. f., g.-d. art. fânéței; pl. fânéțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FÂNEÁȚĂ s. cositură, fânaț, (Transilv. și Ban.) prat. (Loc de ~.)

FÎNEAȚĂ s. cositură, fînaț, (Transilv. și Ban.) prat. (Loc de ~.)

Intrare: fânețe
fânețe
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: fâneață
fâneață substantiv feminin
substantiv feminin (F12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fâneață
  • fâneața
plural
  • fânețe
  • fânețele
genitiv-dativ singular
  • fânețe
  • fâneței
plural
  • fânețe
  • fânețelor
vocativ singular
plural
fânață substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fânață
  • fânața
plural
  • fânațe
  • fânațele
genitiv-dativ singular
  • fânațe
  • fânaței
plural
  • fânațe
  • fânațelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

fâneață, fânețesubstantiv feminin

  • 1. Teren pe care crește (în mod natural sau prin cultivare) iarba pentru fân. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Fînețele porneau ca valurile unei mări, șuierînd cîteodată, adiind încet adeseori, pline totdeauna de zvonul lumii nevăzute, ascunsă în sînul lor. SADOVEANU, O. I 161. DLRLC
    • format_quote După cîteva ceasuri de rătăcire în fînețele cosite și de-a curmezișul miriștilor țepoase, trebuia să odihnim în amiaz, la moară. C. PETRESCU, S. 24. DLRLC
    • format_quote Pe fînețele-nflorite cu frumoase albăstrele, Curge ca o bucurie pîrîuașul cristalin. BELDICEANU, P. 57. DLRLC
etimologie:
  • Fân + sufix -eață. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.