2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FÂNÁR s. n. v. fanar.

fânar1 sn [At: COMAN, GL. / V: ~iu / Pl: ~e / E: fân + -ar] (Reg) 1 Construcție anexă lângă o gospodărie rurală în care se depozitează fânul și se păstrează diferite vehicule și unelte agricole Si: șură1. 2 (Îf fânariu) Fân (1) așezat între patru stâlpi cu acoperiș mobil.

FANÁR, fanare, s. n. (Înv.) Felinar. [Var.: fânár s. n.] – Din ngr. fanári.

FANÁR, fanare, s. n. (Înv.) Felinar. [Var.: fânár s. n.] – Din ngr. fanári.

fanar sn [At: N. COSTIN, ap. LET. I, A. 22/14 / V: fân~, fânariu / Pl: ~e / E: ngr φανάρι] 1 (Înv) Felinar (1). 2 (Înv; imp) Far (2). 3 (Reg) Partea interioară a fusului morii de vânt, fixată într-una din pietrele acesteia Si: crâng (32), prâsnel. 4 (Reg) Fereastră în acoperiș, pentru luminarea sau aerisirea podului Si: bageac1.

FANÁR, fanare, s. n. Felinar. (Și în forma fînar) În întunericul cerdacului fînarul de la poartă arunca o lumină slabă. SADOVEANU, O. IV 36. Printre mii de șatre albe Vezi fanare în amurg Și prin pulberea de aur Oamenii pe uliți curg. IOSIF, PATR. 37. Fanarele trăsurii aruncau înaintea lor, pe șosea, o pată lungă de lumină. ALECSANDRI, C. 141. ◊ Fig. Valea era coperită de umbrele serii; cerul aprindea pe rînd, pe rînd fanarele sale. BOLINTINEANU, O. 359. – Variantă: fînár s. n.

FANÁR ~e n. Lampă de gaz portativă, folosită în afara încăperilor. /

FÎNAR s.n. (Mold., Trans. SV) Felinar. A: Îmblat-au [craiul] toată noaptea cu fînare. N. COSTIN. C: Iuda . . . veni acolo cu fînare si făclii. NT 1648, 129r. Etimologie: ngr. fanárí.

fanar n. 1. Mold. felinar: fanarele de pe uliți AL.; 2. prisnelul unei mori de vânt (asemuit luminei șovăitoare a fanarului). [Turc. FANAR (v. fener)].

fanár n., pl. e (ngr. fanári, vgr. phanárion, dim. d. phanós, care vine d. phaíno, apar, mă arăt; turc. fenar, pop. fener, rus. fonárĭ, rut. fonar, alb. bg. fener. V. fanal, fenomen, fantazie). Mold. sud. Lanternă, cutie de sticlă în care arde o lampă orĭ o lumînare adăpostită de vînt. – Rar și fenér (d. turc.). În nord fînar, pop. fînarĭ (d. rut.). În Munt. ș. a. felinár. – Vechĭ, rar fan, pl. urĭ (ngr. fanos)-


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fanár (felinar) (înv.) s. n., pl. fanáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FANÁR s. v. crâng, felinar, lampă, prâsnel.

fanar s. v. CRÎNG. FELINAR. LAMPĂ. PRÎSNEL.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fanár (fanáre), s. n.1. Lanternă; felinar. – 2. Cartier grecesc din Constantinopole. – Var. (Mold.) fînar. Mr. fînare. Ngr. φανάρι (Ronzevalle 125; Gáldi, Dict., 187), din lat. fanarium, cf. tc., alb., bg. faner. Este dublet de la fanal, s. n. (felinar), din it. fanale, fr. fanal.Der. fanaragiu, s. m. (angajat care aprindea felinarele din iluminatul public), din tc. fenarci (Șeineanu, II, 167); fînăraș, s. m. (Mold., licurici); fanariot, s. m. (grec din Constantinopole aparținînd aristocrației din Fanar, care a ocupat funcții pe cît de numeroase pe atît de importante în Munt. și Mold., în sec. XVII și XVIII), din ngr. φαναριώτης; fanariot, adj. (referitor la fanariot sau la epoca de la 1711 la 1821, în istoria română); fanariotic(esc), adj. (înv., referitor la fanarioți); fanariotism, s. n. (politică proprie exploatatorilor venetici); fanariotiza, vb. (a greciza). Cf. felinar.

Intrare: fânar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fânar
  • fânarul
  • fânaru‑
plural
  • fânare
  • fânarele
genitiv-dativ singular
  • fânar
  • fânarului
plural
  • fânare
  • fânarelor
vocativ singular
plural
Intrare: fanar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fanar
  • fanarul
  • fanaru‑
plural
  • fanare
  • fanarele
genitiv-dativ singular
  • fanar
  • fanarului
plural
  • fanare
  • fanarelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fânar
  • fânarul
  • fânaru‑
plural
  • fânare
  • fânarele
genitiv-dativ singular
  • fânar
  • fânarului
plural
  • fânare
  • fânarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fanar fânar

  • exemple
    • În întunericul cerdacului fînarul de la poartă arunca o lumină slabă. SADOVEANU, O. IV 36.
      surse: DLRLC
    • Printre mii de șatre albe Vezi fanare în amurg Și prin pulberea de aur Oamenii pe uliți curg. IOSIF, PATR. 37.
      surse: DLRLC
    • Fanarele trăsurii aruncau înaintea lor, pe șosea, o pată lungă de lumină. ALECSANDRI, C. 141.
      surse: DLRLC
    • figurat Valea era coperită de umbrele serii; cerul aprindea pe rînd, pe rînd fanarele sale. BOLINTINEANU, O. 359.
      surse: DLRLC

etimologie: