extragere sf [At: ASACHI, E. I, 73/3 / V: (înv) est~ / Pl: ~ri / E: extrage] 1 (Mat) Transformare a unei fracții supraunitare într-o fracție mixtă sau număr întreg Si: extracție (1). 2 (Mat) Determinare prin calcul a rădăcinii unui număr Si: extracție (2), radical. 3 Separare a unei substanțe dintr-un compus Si: extracție (3), extras¹ (1). 4 (D. noțiuni abstracte) Scoatere, degajare a unor idei, a unor concluzii dintr-un ansamblu de fapte Si: extracție (4), extras¹ (2). 5 Scoatere, tragere afară a ceva dintr-un loc unde s-a format sau a fost introdus Si: extracție (5), extras¹ (3). 6 Transcriere de fragmente dintr-un text Si: extracție (6), extras¹ (4), (îvr) extrăsătură (1). 7 (D. minerale, țiței etc.) Scoatere din pământ Si: exploatare, extracție (7), extras¹ (5). 8 Operație chirurgicală de înlăturare a unui corp străin, a unui organ bolnav etc. Si: extracție (8), extras¹ (6).

EXTRAGERE, extrageri, s. f. Acțiunea de a extrage și rezultatul ei. Extragere de rădăcină pătrată. ▭ Extragerea sării se făcea mai ales cu sclavii. IST. R.P.R. 47.

EXTRAGERE s.f. Acțiunea de a extrage și rezultatul ei; extracție. [< extrage].

estrage v vz extrage

estragere sf vz extragere

extrage vt [At: ASACHI, E. I, 74/1 / V: est~ / Pzi: ~rag / E: fr extraire, lat extrahere (după trage)] 1 (Mat; îe) A ~ întregii A transforma o fracție supraunitară într-o fracție mixtă sau într-un număr întreg. 2 (Mat; c. i. rădăcina unui număr) A determina prin calcul. 3 A separa o substanță dintr-un compus, sau din secreția unui organ, a unei plante. 4 (C. i. noțiuni abstracte) A scoate dintr-un ansamblu de fapte. 5 (C. i. noțiuni abstracte) A degaja ideile, concluziile. 6 (C. i. noțiuni abstracte) A obține dintr-o sursă printr-o operație mintală. 7 A scoate, a trage afară ceva dintr-un loc, dintr-un corp în care s-a format sau a fost introdus. 8 A lua dintr-un ansamblu un element, o parte. 9 (C. i. pasaje, rezumate, extrase) A detașa. 10 (C. i. pasaje, rezumate, extrase) A selecta. 11 (C. i. minerale, țiței etc.) A scoate din pământ Si: a exploata. 12 (C. i. un corp străin, un organ) A scoate afară din corp pe cale chirurgicală.

EXTRAGE, extrag, vb. III. Tranz. 1. A scoate o substanță dintr-un material, a separa o substanță de alta prin diferite procedee. Mașinile extrag zahărul din sfeclă. ◊ Fig. Din vîna populară extrage Delavrancea și unele motive de basm. VIANU, A. P. 172. 2. A scoate o materie, un corp dintr-un loc sau dintr-un corp în care s-a format ori în care s-a introdus. Și-a extras o măsea. ▭ Mierea albinelor poartă parfumul florilor din care-i extrasă. VLAHUȚĂ, O. A. 454. ◊ Refl. pas. Oamenii au început să înalțe sonde. A început să se extragă petrol – o nouă bogăție a regiunii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2819. 3. (Mat.; în expr.) A extrage rădăcina pătrată (cubică etc.) = a afla un număr care, ridicat la pătrat (la cub etc.), să dea un număr dat.

ESTRAGE vb. III. v. extrage.

EXTRAGE vb. III. tr. 1. A separa ceva dintr-o materie din care făcea parte, în care era încorporat. ♦ A scoate un corp din locul în care a intrat sau unde s-a format. 2. A scoate un citat, un fragment dintr-un text, dintr-o carte etc. 3. A căuta rădăcina pătrată a unui număr. [P.i. extrag, var. estrage vb. III. / cf. fr. extraire, lat. extrahere, după trage].

EXTRAGE vb. tr. 1. a separa ceva dintr-o materie încorporată. ◊ a scoate un corp din locul în care a intrat sau unde s-a format. 2. a scoate un citat, un fragment dintr-un text. 3. a calcula rădăcina (pătrată, cubică) a unui număr. (< lat. extrahere)

A EXTRAGE extrag tranz. 1) (substanțe) A separa dintr-un material (prin diverse procedee). 2) (zăcăminte minerale) A dobândi prin extracție; a scoate. 3) (obiecte) A scoate din locul în care a fost sau în care a intrat. ~ un dinte. ~ un glonț. 4) (citate, fragmente) A copia cu un anumit scop. 5) (rădăcina pătrată sau cubică) A determina prin calcul. /<lat. extrahere

extrage v. 1. a trage din: a extrage minereuri din sol; 2. a separa o substanță de alta printr’o operațiune chimică: a extrage zahăr din sfecle; 3. a scoate dintr’o carte sau dintr’un registru: a extrage un pasaj dintr’o operă; 4. Arit. a căuta rădăcina unui număr: a extrage rădăcina pătrată sau cubică.

*extrág, -trás, a -tráge v. tr. (ex- și trag, după lat. éx-traho, ex-tráhere). Separ o substanță dintr’un corp din care face parte, scot: a extrage zahar din sfeclă, aur dintr’un bulgăre aurifer. Scot, trag afară: a extrage sare din ocnă, un dinte din gură. Copiez: a extrage un pasagiŭ dintr’o carte. Mat. Caut, găsesc: a extrage rădăcina pătrată saŭ cubică a unuĭ număr. Extrag întregiĭ conținuțĭ într’un număr fracționar, caut de cîte orĭ unitatea e conținută în acest număr.

extragere s. f., g.-d. art. extragerii; pl. extrageri

extragere s. f., g.-d. art. extragerii; pl. extrageri

extragere s. f. → tragere

extrage (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. extrag, 3 sg. extrage, imperf. 1 extrăgeam, perf. s. 1 sg. extrăsei, 1 pl. extraserăm, m.m.c.p. 1 pl. extrăseserăm; conj. prez. 1 sg. să extrag, 3 să extragă; ger. extrăgând; part. extras

extrage (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. extrag, imperf. 3 sg. extrăgea; part. extras

extrage vb. → trage

EXTRAGERE s. 1. v. extracție. 2. scoatere, (pop.) tragere. (~ glonțului prin operație.) 3. exploatare, scoatere. (~ țițeiului.)

EXTRAGERE s. 1. extracție, scoatere. (~ unui dinte.) 2. scoatere, (pop.) tragere. (~ glonțului prin operație.) 3. exploatare, scoatere. (~ țițeiului.)

EXTRAGE vb. 1. a scoate, (pop.) a trage. (A ~ o măsea, un cui, un glonț.) 2. a lua, a scoate. (A ~ apă din fântână.)

EXTRAGE vb. 1. a scoate, (pop.) a trage. (A ~ o măsea, un cui, un glonț.) 2. a lua, a scoate. (A ~ apă din fîntînă.)

extrage, extrag v. t. (intl.) a fura din buzunare.