6 definiții pentru expuncțiune

EXPUNCȚIÚNE, expuncțiuni, s. f. Terminare, încheiere. ♦ Marcare a unei anulări printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.); scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. expunctio, -onis, fr. exponction.

EXPUNCȚIÚNE, expuncțiuni, s. f. Terminare, încheiere. ♦ Marcare a unei anulări printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.); scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. expunctio, -onis, fr. exponction.

expuncțiúne (-punc-ți-u-) s. f., g.-d. art. expuncțiúnii; pl. expuncțiúni

expuncțiúne s. f. (sil. -punc-ți-u-), g.-d. art. expuncțiúnii; pl. expuncțiúni

EXPUNCȚIÚNE s.f. (Filol.) Terminare, încheiere. ♦ Marcare printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.) a unei anulări; scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [< lat. expunctio, cf. fr. exponction].

EXPUNCȚIÚNE s. f. (filol.) terminare, încheiere. ◊ marcare printr-un punct (deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.) a unei anulări; scoatere a unor cuvinte, litere dintr-un text. (< fr. exponction, lat. expunctio)

Intrare: expuncțiune
expuncțiune substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular expuncțiune expuncțiunea
plural expuncțiuni expuncțiunile
genitiv-dativ singular expuncțiuni expuncțiunii
plural expuncțiuni expuncțiunilor
vocativ singular
plural