experiență sf [At: CANTEMIR, HR. 170 / V: (înv) ~ție, esp~, esperienție, esperiință, isperiință, isperință, speriență, speriință, (îrg) esperență^[1] / P: ~ri-en~ / Pl: ~țe / E: fr experience, lat experientia] 1 Totalitatea cunoștințelor și deprinderilor dintr-un anumit domeniu, dobândite prin observații și practică îndelungată. 2 Cunoaștere Cf deprindere, rutină. 3 (Șîs schimb de ~) Schimb reciproc (între persoane sau colective) de informații, cunoștințe, deprinderi dobândite într-un anumit domeniu de activitate. 4 (Îla) Cu ~ Experimentat. 5 (Flz) Ansamblul practicii sociale care formează baza cunoașterii și criteriul adevărului și care se creează mai ales în procesul producției materiale. 6 Probă care se face cu scopul de a verifica o teorie, o idee, un fapt etc. 7 Verificare practică a unor fenomene, situații, cunoștințe etc. 8 (Îvr) Cercetare. 9 (Îvr) Investigație. 10 Situație neobișnuită sau împrejurare neașteptată prin care trece cineva. 11 Pățanie. 12 Aventură. 13-14 Experiment (1-2). 15 (Îe) A face o ~ A provoca intenționat un fenomen pentru a demonstra sau a verifica o teorie, un fapt etc. 16 (Îae) A face o încercare. 17 (Îla) De ~ Experimental. corectat(ă)

*EXPERIENȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Încercare, faptul de a fi încercat: am făcut destul ~ cu dînsul, dar văd că nu e bun de nimic ¶ 2 Cunoaștere a lucrurilor după multă observațiune și practică: un medic fără ~; am căpătat destulă ~ în călătoriile mele ¶ 3 Încercare de a vedea cum se petrece un lucru: ~ de fizică, de chimie [fr.].

EXPERIENȚĂ, experiențe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor și deprinderilor într-un domeniu oarecare, însușite prin practică (îndelungată). Arta conducerii nu este înnăscută în oameni, ci se dobîndește prin experiență. LENIN, O. A. II 311. ♦ (Fil.) Ansamblul practicii sociale care formează baza cunoașterii și criteriul adevărului și care se creează mai ales în procesul producției materiale. ♦ Cunoaștere a vieții și a oamenilor, ca rezultat al unei participări active și al contactului îndelungat cu lumea. Starea asta de suflet o cunoșteam din toată experiența vieții. IBRĂILEANU, A. 32. 2. Verificare a cunoștințelor noastre pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. ♦ Provocare intenționată a unor fenomene pentru a studia legile lor; experiment. – Variante: (învechit) esperiență (BĂLCESCU, O. I 142), esperiință (NEGRUZZI, S. II 259) s. f.

EXPERIENȚĂ s.f. 1. Totalitatea cunoștințelor despre realitatea înconjurătoare pe care oamenii le obțin în procesul practicii social-istorice. 2. Provocare intenționată a unui fenomen pentru a-i studia fazele de dezvoltare; experiment. ♦ Încercare, probă făcută personal cu un lucru. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. expérience, lat. experientia].

EXPERIENȚĂ s. f. 1. totalitatea cunoștințelor despre realitatea înconjurătoare pe care oamenii le obțin în procesul practicii social-istorice. 2. procedeu de cercetare în știință, constând în reproducerea sau modificarea intenționată a unui fenomen, cu scopul observării lui în condițiile speciale create; experiment (1). ◊ încercare, făcută personal cu un lucru. (< fr. expérience, lat. experientia)

EXPERIENȚĂ ~e f. 1) Ansamblu de cunoștințe într-un domeniu de activitate achiziționate în procesul practicii îndelungate. Schimb de ~. 2) Rezultat al interacțiunii omului cu lumea obiectivă, reflectat în conștiință. 3) Procedeu de cercetare în știință constând în provocarea intenționată a unor fenomene, pentru a le studia în anumite condiții; experiment. [G.-D. experienței; Sil. ex-pe-ri-en-ță] /<fr. expérience, lat. experientia

experiență f. 1. încercare spre a cunoaște cum se petrece un lucru: experiență de chimie; 2. cunoștința lucrurilor câștigate prin observațiune și practică.

*experiénță f., pl. e (lat. experientia, d. experiri, a încerca). Deprindere căpătată pintr’o lungă practică unită cu observațiunea: om cu experiență. Probă, încercare: a face o experiență de fizică, de chimie. Am făcut experiență cu acest om, îl știŭ ce fel e, ce poate.

esperență sf vz experiență

esperiență sf vz experiență

esperienție sf vz experiență

esperiință^[1] sf vz experiență corectat(ă)

experienție sf vz experiență

isperiință sf vz experiență

isperință sf vz experiență

EXPÉRIENCE PASSE SCIENCE (fr.) = Experiența întrece știința. Edison a descoperit multe, fără să cunoască prea în adînc nici fizica nici matematica, de oare ce expérience passe science.

ESPERIINȚĂ s. f. v. experiență.

experiență-pilot s. f. Experiență care poate servi drept exemplu pentru alte experiențe ◊ „Un om de afaceri foarte bogat și-a permis o experiență-pilot.” Cont. 28 X 66 p. 10. ◊ „Lacul trebuie reoxigenat. Și pentru că «bolnavul» are proporții mici, «medicii» lacurilor intenționează să facă aici, la Nantua, o experiență-pilot. La una din marginile lacului se va construi un fel de sifon capabil să creeze un curent de aer artificial care să pună în mișcare apele stătătoare de la fund, să le oxigeneze.” I.B. 27 X 70 p. 4 (după fr. éxpérience-pilote; DMN 1965)

experiență (desp. -ri-en-) s. f., g.-d. art. experienței; pl. experiențe

experiență (-ri-en-) s. f., g.-d. art. experienței; pl. experiențe

experiență s. f. (sil. -ri-en-), g.-d. art. experienței; pl. experiențe

experiență, -țe.

EXPERIENȚĂ s. 1. practică, rutină, (înv.) ispită, ispitire. (Cunoaște ceva din ~.) 2. v. experiment.

EXPERIENȚĂ s. 1. practică, rutină, (înv.) ispită, ispitire. (Cunoaște ceva din ~.) 2. experiment, încercare, probă, (pop.) cercare. (Mai multe ~ de laborator.)

EXPERIENȚĂ. Subst. Experiență, experiment, experimentare, verificare, probare, probă, încercare, cercetare, explorare, studiere, investigație. Analiză, examen, examinare, testare, test. Constatare. Experiență practică, rutină, practică, praxis (înv.). Deprindere, pricepere, destoinicie, dexteritate, dibăcie. Experiență științifică. Metodă experimentală. Mijloace experimentale, bază experimentală, tehnică experimentală. Experimentalism. Empirism. Pragmatism; praxiologie. Experimentator, căutător, explorator, analist, cercetător. Pragmatist. Empirist. Adj. Experimental; pragmatic, pragmatist; empiric; practic. Experimentat, verificat. Cu experiență, dibaci, priceput, iscusit, versat, rutinat, încercat, trecut prin ciur și prin dîrmon, uns cu toate unsorile (alifiile). Vb. A experimenta, a face experiențe, a cerceta, a verifica, a proba, a testa, a încerca, a supune la probe, a pune la încercare. A investiga, a analiza, a examina, a explora, a căuta, a studia, a sonda. A avea experiență, a fi cu experiență, a avea rutină, a fi uns cu toate unsorile (alifiile), a fi trecut prin ciur și prin dîrmon, a fi Stan pățitul, a ști seama la ceva. A cîștiga experiență, a se lovi cu capul de pragul de sus. A se deprinde, a se obișnui. Adv. (În mod) experimental, pe cale experimentală. Cu (multă) experiență; din experiență, din trăite, din pățite. V. căutare, cunoaștere, descoperire, examen, iscusință, încercare.

Experience is by industry achieved (engl. „Experiența se capătă prin sîrguință”) – Shakespeare, Doi tineri din Verona (act I, sc. 3). E povața pe care Antonio o dă servi- torului său Panthino: „…nu-i om întreg acela Ce nu-i hîrșit cu lumea cît de cît, Din viață-nvață omul…” (trad. Mihnea Gheorghiu) Cuvintele lui Shakespeare subliniază valoarea experienței și constituie un îndemn la străduință pentru acumularea ei (vezi și Experto credite!). Francezii spun: Expérience passe science (Experiența întrece știința). LIT.

Experto credite (lat. „Credeți pățitului!” sau „Credeți în cel care are experiență!”). Vergiliu, Eneida (c. XI, v. 283) – Sînt vorbele rostite de Venulus, care s-a măsurat în luptă cu viteazul Enea: „… Și pățitului credeți, ce groaznic Sare cu scutul vuind, și turbat cum întoarce el fierul!” (trad. G. Coșbuc) Aceleași cuvinte se găsesc și în Ovidiu (Ars amatoria - Arta de a iubi – cartea a 3-a, vers. 510-511). Adresîndu-se femeilor, Ovidiu spune că aroganța le strică în dragoste: „Odimus immondicos, experto credite, fastus”. (Credeți în cel care are experiență: o-semeție disprețuitoare inspiră aversiune). Un sfat asemănător: Experto credo Roberto îl dă și Antoniu dArena într-unul din poemele sale macaronice. (Macaronismul a fost un curent literar din secolul XVI, adepții lui amestecînd cuvinte italiene cu fraze latine. Iar, în speță, Roberto este personajul care vorbește și cere să fie crezut, fiindcă e pățit). Toate aceste expresii se folosesc în împrejurarea cînd românul spune: „Credeți-mă, eu sînt Stan pățitul!” (vezi: Stan pățitul). LIT.