2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

expediere sf [At: NEGULICI / V: ~iare / P: ~di-e~ / Pl: ~ri / E: expedia] 1 (Nob) Trimiterea cuiva către o destinație îndepărtată cu un anumit scop. 2 (Pgn) Trimitere în grabă într-un anumit loc. 3 Trimitere (prin poștă sau mesagerie) a scrisorilor, coletelor, mărfurilor etc. 4 (Fam) Îndepărtare a cuiva. 5 (Fam) Descotorosire (de cineva). 6 Executarea rapidă și cu ușurință a unui lucru. 7 Rezolvare în grabă și superficială a intereselor cuiva. 8 Executare superficială a unor misiuni sau lucrări. 9 Tratare superficială. 10 Analizare superficială. 11 (Jur; înv) Realizare a unei copii după un act sau o hotărâre judecătorească.

EXPEDIÉRE, expedieri, s. f. Acțiunea de a expedia și rezultatul ei; expediție, trimitere. [Pr.: -di-e-] – V. expedia.

EXPEDIÉRE, expedieri, s. f. Acțiunea de a expedia și rezultatul ei; expediție, trimitere. [Pr.: -di-e-] – V. expedia.

EXPEDIÉRE, expedieri, s. f. Acțiunea de a expedia; trimitere (prin poștă sau prin cale ferată) a unui obiect la locul de destinație. Expedierea coletului. – Pronunțat: -di-e-.

expediére (-di-e-) s. f., g.-d. art. expediérii; pl. expediéri

expediére s. f. (sil. -di-e-), g.-d. art. expediérii; pl. expediéri

EXPEDIÉRE s. 1. expediție, trimis, trimitere. (~ unui colet prin mesagerii.) 2. v. înaintare.

EXPEDIÉRE s.f. Acțiunea de a expedia și rezultatul ei; expediție, trimitere. [Pron. -di-e-. / < expedia].

expedia vt [At: CR (1829), 197 2/18 / V: (înv) esp~, sp~, (reg) ecșp~, (nob) eșpeda, șpeda / P: ~di-a / Pzi: -iez / E: fr expedier, lat expedire] 1 (înv; c. i. persoane) A trimite către o destinație îndepărtată cu o anumită misiune. 2 (Pgn) A trimite într-un anumit loc. 3 (C. i. scrisori, colete, bani etc.) A trimite prin poștă sau prin mesagerie Si: (gmî; rar) a expedirui. 4 (Fam) A îndepărta pe cineva. 5 (Fam) A se debarasa (de cineva). 6 A face repede și cu ușurință o treabă, un lucru etc. 7 A rezolva (cuiva) în grabă și superficial interesele. 8 (C. i. lucrări, acțiuni etc.) A executa repede și superficial. 9 A trata superficial. 10 A analiza superficial. 11 (Jur; înv) A face o copie după un act sau după o hotărâre judecătorească.

EXPEDIÁ, expediez, vb. I. Tranz. 1. A trimite prin poștă, prin mesagerii etc. scrisori, bani, pachete etc. la o anumită adresă. 2. (Fam.) A îndepărta pe cineva, a se debarasa, a se descotorosi de cineva. 3. A executa repede și superficial o lucrare. [Pr.: -di-a] – Din fr. expédier.

EXPEDIÁ, expediez, vb. I. Tranz. 1. A trimite prin poștă, prin mesagerii etc. scrisori, bani, pachete etc. la o anumită adresă. 2. (Fam.) A îndepărta pe cineva, a se debarasa, a se descotorosi de cineva. 3. A executa repede și superficial o lucrare. [Pr.: -di-a] – Din fr. expédier.

EXPEDIÁ, expediez, vb. I. Tranz. (Cu privire la scrisori, pachete, bani etc.) A trimite (prin poștă, prin cale ferată etc.) la locul de destinație. I-am expediat o scrisoare recomandată. ◊ (Familiar, cu privire la persoane) Era să merg la Hamburg, dar trebuie să stau să expediez întîi pe Matei. CARAGIALE, O. VII 6. ♦ (Familiar) A îndepărta (pe cineva), a termina repede (cu cineva), a se descotorosi (de cineva). ♦ (Familiar). A executa (o lucrare) repede și superficial. – Pronunțat: -di-a.

expediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 expediáză, 1 pl. expediém (-di-em); conj. prez. 3 să expediéze; ger. expediínd (-di-ind)

expediá vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. expediéz, 3 sg. și pl. expediáză, 1 pl. expediém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. expediéze; ger. expediínd (sil. -di-ind)

EXPEDIÁ vb. 1. a trimite, (reg.) a mâna, (înv.) a porni, (grecism înv.) a proftaxi. (A ~ coletele.) 2. a adresa, a scrie, a trimite, (reg.) a mâna. (Cui i-ai ~ scrisoarea?) 3. v. înainta.

A expedia ≠ a recepționa

arată toate definițiile

Intrare: expedia
  • silabisire: -di-a
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) expedia expediere expediat expediind singular plural
expedia expediați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) expediez (să) expediez expediam expediai expediasem
a II-a (tu) expediezi (să) expediezi expediai expediași expediaseși
a III-a (el, ea) expedia (să) expedieze expedia expedie expediase
plural I (noi) expediem (să) expediem expediam expediarăm expediaserăm, expediasem*
a II-a (voi) expediați (să) expediați expediați expediarăți expediaserăți, expediaseți*
a III-a (ei, ele) expedia (să) expedieze expediau expedia expediaseră
ecșpedia
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
espedia
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
eșpeda
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: expediere
expediere substantiv feminin
  • silabisire: -di-e-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular expediere expedierea
plural expedieri expedierile
genitiv-dativ singular expedieri expedierii
plural expedieri expedierilor
vocativ singular
plural
expediare
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)