2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

expediere sf [At: NEGULICI / V: ~iare / P: ~di-e~ / Pl: ~ri / E: expedia] 1 (Nob) Trimiterea cuiva către o destinație îndepărtată cu un anumit scop. 2 (Pgn) Trimitere în grabă într-un anumit loc. 3 Trimitere (prin poștă sau mesagerie) a scrisorilor, coletelor, mărfurilor etc. 4 (Fam) Îndepărtare a cuiva. 5 (Fam) Descotorosire (de cineva). 6 Executarea rapidă și cu ușurință a unui lucru. 7 Rezolvare în grabă și superficială a intereselor cuiva. 8 Executare superficială a unor misiuni sau lucrări. 9 Tratare superficială. 10 Analizare superficială. 11 (Jur; înv) Realizare a unei copii după un act sau o hotărâre judecătorească.

EXPEDIÉRE, expedieri, s. f. Acțiunea de a expedia și rezultatul ei; expediție, trimitere. [Pr.: -di-e-] – V. expedia.

EXPEDIÉRE, expedieri, s. f. Acțiunea de a expedia și rezultatul ei; expediție, trimitere. [Pr.: -di-e-] – V. expedia.

EXPEDIÉRE, expedieri, s. f. Acțiunea de a expedia; trimitere (prin poștă sau prin cale ferată) a unui obiect la locul de destinație. Expedierea coletului. – Pronunțat: -di-e-.

expediére (-di-e-) s. f., g.-d. art. expediérii; pl. expediéri

expediére s. f. (sil. -di-e-), g.-d. art. expediérii; pl. expediéri

EXPEDIÉRE s. 1. expediție, trimis, trimitere. (~ unui colet prin mesagerii.) 2. v. înaintare.

EXPEDIÉRE s.f. Acțiunea de a expedia și rezultatul ei; expediție, trimitere. [Pron. -di-e-. / < expedia].

expedia vt [At: CR (1829), 197 2/18 / V: (înv) esp~, sp~, (reg) ecșp~, (nob) eșpeda, șpeda / P: ~di-a / Pzi: -iez / E: fr expedier, lat expedire] 1 (înv; c. i. persoane) A trimite către o destinație îndepărtată cu o anumită misiune. 2 (Pgn) A trimite într-un anumit loc. 3 (C. i. scrisori, colete, bani etc.) A trimite prin poștă sau prin mesagerie Si: (gmî; rar) a expedirui. 4 (Fam) A îndepărta pe cineva. 5 (Fam) A se debarasa (de cineva). 6 A face repede și cu ușurință o treabă, un lucru etc. 7 A rezolva (cuiva) în grabă și superficial interesele. 8 (C. i. lucrări, acțiuni etc.) A executa repede și superficial. 9 A trata superficial. 10 A analiza superficial. 11 (Jur; înv) A face o copie după un act sau după o hotărâre judecătorească.

EXPEDIÁ, expediez, vb. I. Tranz. 1. A trimite prin poștă, prin mesagerii etc. scrisori, bani, pachete etc. la o anumită adresă. 2. (Fam.) A îndepărta pe cineva, a se debarasa, a se descotorosi de cineva. 3. A executa repede și superficial o lucrare. [Pr.: -di-a] – Din fr. expédier.

EXPEDIÁ, expediez, vb. I. Tranz. 1. A trimite prin poștă, prin mesagerii etc. scrisori, bani, pachete etc. la o anumită adresă. 2. (Fam.) A îndepărta pe cineva, a se debarasa, a se descotorosi de cineva. 3. A executa repede și superficial o lucrare. [Pr.: -di-a] – Din fr. expédier.

EXPEDIÁ, expediez, vb. I. Tranz. (Cu privire la scrisori, pachete, bani etc.) A trimite (prin poștă, prin cale ferată etc.) la locul de destinație. I-am expediat o scrisoare recomandată. ◊ (Familiar, cu privire la persoane) Era să merg la Hamburg, dar trebuie să stau să expediez întîi pe Matei. CARAGIALE, O. VII 6. ♦ (Familiar) A îndepărta (pe cineva), a termina repede (cu cineva), a se descotorosi (de cineva). ♦ (Familiar). A executa (o lucrare) repede și superficial. – Pronunțat: -di-a.

expediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 expediáză, 1 pl. expediém (-di-em); conj. prez. 3 să expediéze; ger. expediínd (-di-ind)

expediá vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. expediéz, 3 sg. și pl. expediáză, 1 pl. expediém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. expediéze; ger. expediínd (sil. -di-ind)

EXPEDIÁ vb. 1. a trimite, (reg.) a mâna, (înv.) a porni, (grecism înv.) a proftaxi. (A ~ coletele.) 2. a adresa, a scrie, a trimite, (reg.) a mâna. (Cui i-ai ~ scrisoarea?) 3. v. înainta.

A expedia ≠ a recepționa

arată toate definițiile

Intrare: expedia
  • silabație: -di-a
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • expedia
  • expediere
  • expediat
  • expediatu‑
  • expediind
  • expediindu‑
singular plural
  • expedia
  • expediați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • expediez
(să)
  • expediez
  • expediam
  • expediai
  • expediasem
a II-a (tu)
  • expediezi
(să)
  • expediezi
  • expediai
  • expediași
  • expediaseși
a III-a (el, ea)
  • expedia
(să)
  • expedieze
  • expedia
  • expedie
  • expediase
plural I (noi)
  • expediem
(să)
  • expediem
  • expediam
  • expediarăm
  • expediaserăm
  • expediasem
a II-a (voi)
  • expediați
(să)
  • expediați
  • expediați
  • expediarăți
  • expediaserăți
  • expediaseți
a III-a (ei, ele)
  • expedia
(să)
  • expedieze
  • expediau
  • expedia
  • expediaseră
ecșpedia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
espedia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
eșpeda
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: expediere
expediere substantiv feminin
  • silabație: -di-e-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • expediere
  • expedierea
plural
  • expedieri
  • expedierile
genitiv-dativ singular
  • expedieri
  • expedierii
plural
  • expedieri
  • expedierilor
vocativ singular
plural
expediare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)