10 definiții pentru expediționar

EXPEDIȚIONÁR, -Ă, expediționari, -e, adj. Care efectuează o expediție (1), care se află într-o expediție. ◊ Corp (sau armată) expediționar(ă) = totalitatea trupelor care participă la o expediție (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. expéditionnaire.

EXPEDIȚIONÁR, -Ă, expediționari, -e, adj. Care efectuează o expediție (1), care se află într-o expediție. ◊ Corp (sau armată) expediționar(ă) = totalitatea trupelor care participă la o expediție (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. expéditionnaire.

EXPEDIȚIONÁR, -Ă, expediționari, -e, adj. (În expr.) Corp expediționar sau armată expediționară = o parte din forțele armate ale unui stat, trimisă în scopul unei acțiuni îndepărtate, în afara granițelor. – Pronunțat: -ți-o-.

expediționár (-ți-o-) adj. m., pl. expediționári; f. expediționáră, pl. expediționáre

expediționár adj. m. (sil. -ți-o-), pl. expediționári; f. sg. expediționáră, pl. expediționáre

EXPEDIȚIONÁR, -Ă adj. De expediție. ◊ Corp expediționar = grupare de forțe armate însărcinată cu acțiuni militare pe teritoriul unor țări îndepărtate. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. expéditionnaire].

EXPEDIȚIONÁR, -Ă I. adj. referitor la expediție. ♦ corp ~ = grupare de forțe armate însărcinată cu acțiuni militare pe teritoriul unor țări îndepărtate. II. s. m. membru al unei expediții. (< fr. expéditionnaire)

EXPEDIȚIONÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de expediție; propriu expedițiilor. /<fr. expéditionnaire

expediționar a. și m. care face o expedițiune.

*expediționár, -ă adj. (d. expedițiune cu term. -onar). Care face o expedițiune: armată expediționară.

Intrare: expediționar
expediționar adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular expediționar expediționarul expediționa expediționara
plural expediționari expediționarii expediționare expediționarele
genitiv-dativ singular expediționar expediționarului expediționare expediționarei
plural expediționari expediționarilor expediționare expediționarelor
vocativ singular
plural