13 definiții pentru expediționar espediționariu expediționariu

expediționar, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ~iu, espediționariu / P: ~ți-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr expéditionnaire] 1 a Care efectuează o expediție (4) militară. 2 a Care se află într-o expediție (4). 3 a (Șîs corp ~, înv, corpos ~, armată ~ă, (înv) armie ~ă) Totalitatea trupelor care participă la o expediție (4) militară pe un teritoriu străin. 4 sm (Înv) Persoană care expediază colete, mărfuri, scrisori Si: expeditor. 5-6 sm Persoană care participă la o excursie în grup sau la o expediție.

EXPEDIȚIONÁR, -Ă, expediționari, -e, adj. Care efectuează o expediție (1), care se află într-o expediție. ◊ Corp (sau armată) expediționar(ă) = totalitatea trupelor care participă la o expediție (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. expéditionnaire.

EXPEDIȚIONÁR, -Ă, expediționari, -e, adj. Care efectuează o expediție (1), care se află într-o expediție. ◊ Corp (sau armată) expediționar(ă) = totalitatea trupelor care participă la o expediție (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. expéditionnaire.

EXPEDIȚIONÁR, -Ă, expediționari, -e, adj. (În expr.) Corp expediționar sau armată expediționară = o parte din forțele armate ale unui stat, trimisă în scopul unei acțiuni îndepărtate, în afara granițelor. – Pronunțat: -ți-o-.

expediționár (-ți-o-) adj. m., pl. expediționári; f. expediționáră, pl. expediționáre

expediționár adj. m. (sil. -ți-o-), pl. expediționári; f. sg. expediționáră, pl. expediționáre

EXPEDIȚIONÁR, -Ă adj. De expediție. ◊ Corp expediționar = grupare de forțe armate însărcinată cu acțiuni militare pe teritoriul unor țări îndepărtate. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. expéditionnaire].

EXPEDIȚIONÁR, -Ă I. adj. referitor la expediție. ♦ corp ~ = grupare de forțe armate însărcinată cu acțiuni militare pe teritoriul unor țări îndepărtate. II. s. m. membru al unei expediții. (< fr. expéditionnaire)

EXPEDIȚIONÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de expediție; propriu expedițiilor. /<fr. expéditionnaire

expediționar a. și m. care face o expedițiune.

*expediționár, -ă adj. (d. expedițiune cu term. -onar). Care face o expedițiune: armată expediționară.

espediționariu[1], ~rie[2] a, sm vz expediționar modificată

  1. În original, greșit accentuat: espediționariu LauraGellner
  2. Originalul indică forma de fem. incorectă: ~ră LauraGellner

expediționariu, ~ă a, sm vz expediționar

Intrare: expediționar
expediționar adjectiv
  • silabisire: -ți-o-
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular expediționar expediționarul expediționa expediționara
plural expediționari expediționarii expediționare expediționarele
genitiv-dativ singular expediționar expediționarului expediționare expediționarei
plural expediționari expediționarilor expediționare expediționarelor
vocativ singular
plural
espediționariu
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
expediționariu
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.