18 definiții pentru expediție espediție espedițiune expedițiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

expediție sf [At: MAIOR, I. B. 5/8 CF ID. IST 21/22 / V: (înv) ~iune, esp~, espedițiune, sp~, (îvr) spediciune / P: ~ți-e / Pl: ~ii / E: fr expédition, lat expeditio] 1 (Jur; înv) Copie după un act sau după o hotărâre. 2 Călătorie lungă și anevoioasă făcută de un grup organizat în regiuni îndepărtate, cu scopuri științifice, comerciale etc. 3 (Ccr) Persoanele care participă la expediție (2). 4 Campanie militară agresivă în afara granițelor țării. 5 Perioadă de timp în care se desfășoară expediția (4). 6 (Rar) Operație militară (ordonată de o autoritate de stat) pentru reprimarea unei mișcări sociale. 7 Efectiv militar care ia parte la expediție (5). 8 (Înv) Expediere (3). 9 (Ccr) Serviciu pentru expedierea (3) corespondenței. 10 Biroul unde se află expediția (9). 11 (Îs) Condică de ~ Registru în care se înregistrează zilnic lista corespondenței expediate de o instituție sau de o întreprindere.

EXPEDÍȚIE, expediții, s. f. 1. Călătorie de explorare lungă (și anevoioasă) făcută de un grup organizat în regiuni îndepărtate, cu scopuri științifice, comerciale etc. 2. Campanie militară agresivă pentru cucerirea unui teritoriu străin, îndepărtat de propria țară. 3. Expediere. ◊ Condică de expediție = registru în care se înregistrează zilnic lista corespondenței expediate de o instituție sau de o întreprindere. – Din fr. expédition, lat. expeditio.

EXPEDÍȚIE, expediții, s. f. 1. Călătorie lungă (și anevoioasă) făcută de un grup organizat în regiuni îndepărtate, cu scopuri științifice, comerciale etc. 2. Campanie militară agresivă pentru cucerirea unui teritoriu străin, îndepărtat de propria țară. 3. Expediere. ◊ Condică de expediție = registru în care se înregistrează zilnic lista corespondenței expediate de o instituție sau de o întreprindere. – Din fr. expédition, lat. expeditio.

EXPEDÍȚIE, expediții, s. f. 1. Călătorie lungă, de obicei anevoioasă, făcută de un grup organizat, în regiuni îndepărtate, cu scopuri științifice sau comerciale. Expediție la polul nord. ◊ (Glumeț, prin exagerare; atestat în forma espediție) În vreme ce ne pregăteam pentru această espediție, unii din amatorii ce erau să ne întovărășească începură a ne spune feluri de anecdote. NEGRUZZI, S. I 319. 2. Campanie militară agresivă, pentru cucerirea unui teritoriu străin îndepărtat. Expediția lui Alexandru cel Mare în Asia.În 1443 conduce victorios o expediție care atinge trecătorile Balcanilor. IST. R.P.R. 119. Sultanul pregătește o altă expediție împotriva înfricoșătorului său vrăjmaș. BĂLCESCU, O. I 195. 3. Expediere, trimitere organizată (în special a ziarelor și publicațiilor zilnice). Un băietan înalt și pistruiat pregătea benzile pentru expediție [a ziarelor]. VLAHUȚĂ, O. A. III 26. Cît ar costa tiparul, hîrtia, administrația, expediția pentru acel număr de exemplare? CARAGIALE, O. VII 272. ◊ Condică de expediție = registru la instituții și întreprinderi în care se înregistrează lista corespondenței expediate zilnic. – Variantă: (învechit) espedíție s. f.

EXPEDÍȚIE s. f. 1. expediere (1). 2. călătorie întreprinsă în vederea unor cercetări științifice sau pentru afaceri comerciale. 3. campanie militară în afara granițelor, în scop de cucerire, de pedepsire etc. (< fr. expédition, lat. expeditio)

EXPEDÍȚIE ~i f. 1) Călătorie lungă, întreprinsă de un grup de persoane, cu anumite scopuri. ~ geologică. 2) Campanie militară pentru cucerirea unui teritoriu străin, îndepărtat de propria țară. 3) Trimitere de mărfuri, de corespondență etc. la o anumită adresă. [G.-D. expediției; Sil. -ți-e] /<fr. expédition, lat. expeditio, ~onis

espediție sf vz expediție

espedițiune sf vz expediție

expedițiune sf vz expediție

ESPEDÍȚIE s. f. v. expediție.

ESPEDÍȚIE s. f. v. expediție.

EXPEDIȚIÚNE s.f. v. expediție.

expediți(un)e f. 1. acțiunea de a expedia, trimitere de mărfuri; 2. întreprindere de răsboiu, campanie: expedițiunea Egiptului; 3. călătorie de descoperiri în vederea comerțului; 4. Jur. copie conformă cu originalul.

*expedițiúne f. (lat. expedítio, -ónis). Acțiunea de a expedia: expedițiunea uneĭ scrisorĭ, unor mărfurĭ. Întreprindere armată făcută în țară străină: expedițiunile luĭ Traĭan în Dacĭa. Călătorie comercială saŭ științifică: o expedițiune la polu de nord. – Și -íție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

expedíție (-ți-e) s. f., art. expedíția (-ți-a), g.-d. art. expedíției; pl. expedíții, art. expedíțiile (-ți-i-)

expedíție s. f. (sil. -ți-e), art. expedíția (sil. -ți-a), g.-d. art. expedíției; pl. expedíții, art. expedíțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EXPEDÍȚIE s. v. expediere.

EXPEDIȚIE s. expediere, trimis, trimitere. (~ unui colet.)

Intrare: expediție
expediție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • expediție
  • expediția
plural
  • expediții
  • expedițiile
genitiv-dativ singular
  • expediții
  • expediției
plural
  • expediții
  • expedițiilor
vocativ singular
plural
espediție substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • espediție
  • espediția
plural
  • espediții
  • espedițiile
genitiv-dativ singular
  • espediții
  • espediției
plural
  • espediții
  • espedițiilor
vocativ singular
plural
espedițiune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
expedițiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • expedițiune
  • expedițiunea
plural
  • expedițiuni
  • expedițiunile
genitiv-dativ singular
  • expedițiuni
  • expedițiunii
plural
  • expedițiuni
  • expedițiunilor
vocativ singular
plural