2 intrări

19 definiții

exhortare sf vz exortare

EXHORTÁRE s.f. v. exortare.

exorta vt [At: ARISTIA, PLUT. / V: (rar) exho~, (îvr) eso~ / Pzi: ~tez / E: fr exhorter] (Liv) A îndemna, a înflăcăra o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte).

exortare sf [At: COSTINESCU / V: exho~ / Pl: ~tări / E: exorta] 1-2 (Liv) Exortație (1-2).

EXORTÁ, exortez, vb. I. Tranz. (Livr.) A înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte). – Din fr. exhorter, lat. exhortari.

EXORTÁRE, exortări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a exorta și rezultatul ei; înflăcărare. – V. exorta.

EXORTÁ, exortez, vb. I. Tranz. (Livr.) A înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte). – Din fr. exhorter, lat. exhortari.

EXORTÁRE, exortări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a exorta și rezultatul ei; înflăcărare. – V. exorta.

exortá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 exorteáză

exortáre (livr.) s. f., g.-d. art. exortắrii; pl. exortắri

exortá vb., ind. prez. 1 sg. exortéz, 3 sg. și pl. exorteáză

exortáre s. f., g.-d. art. exortării; pl. exortări

EXHORTÁ vb. I. v. exorta.

EXORTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte, prin discursuri etc.). [Var. exhorta vb. I. / < fr. exhorter, cf. lat. exhortare].

EXORTÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a exorta și rezultatul ei; înflăcărare. [Var. exhortare s.f. / < exorta].

EXORTÁ vb. tr. a înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte, discursuri etc.). (< fr. exhorter, lat. exhortari)

*exortéz v. tr. (lat. ex-hortári). Rar. Îndemn.

Intrare: exortare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular exortare exortarea
plural exortări exortările
genitiv-dativ singular exortări exortării
plural exortări exortărilor
vocativ singular
plural
exhortare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular exhortare exhortarea
plural exhortări exhortările
genitiv-dativ singular exhortări exhortării
plural exhortări exhortărilor
vocativ singular
plural
Intrare: exorta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) exorta exortare exortat exortând singular plural
exortea exortați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) exortez (să) exortez exortam exortai exortasem
a II-a (tu) exortezi (să) exortezi exortai exortași exortaseși
a III-a (el, ea) exortea (să) exorteze exorta exortă exortase
plural I (noi) exortăm (să) exortăm exortam exortarăm exortaserăm, exortasem*
a II-a (voi) exortați (să) exortați exortați exortarăți exortaserăți, exortaseți*
a III-a (ei, ele) exortea (să) exorteze exortau exorta exortaseră
esorta
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) exhorta exhortare exhortat exhortând singular plural
exhortea exhortați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) exhortez (să) exhortez exhortam exhortai exhortasem
a II-a (tu) exhortezi (să) exhortezi exhortai exhortași exhortaseși
a III-a (el, ea) exhortea (să) exhorteze exhorta exhortă exhortase
plural I (noi) exhortăm (să) exhortăm exhortam exhortarăm exhortaserăm, exhortasem*
a II-a (voi) exhortați (să) exhortați exhortați exhortarăți exhortaserăți, exhortaseți*
a III-a (ei, ele) exhortea (să) exhorteze exhortau exhorta exhortaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)