exequatur sm [At: ANTONESCU, D. / V: ~tor sn / P: ex-sec-va~ / Pl: ~i / E: fr exequatur, lat exsequatur (cj lui exsequi)] (Jur) 1 (Înv) Formulă executorie. 2 Autorizație dată de un șef de stat unui consul străin de a-și exercita funcțiile în țara în care este trimis. 3 Încuviințare dată pentru executarea unei hotărâri judecătorești sau arbitrale străine, prin investirea acesteia cu formulă executorie de către tribunalul locului executării.

*EXEQUATUR sbst. ⏲ Autorizație dată unui consul sau ori-cărui agent străin de a-și exercita funcțiunile în țara în care e acreditat [lat.].

EXEQUATUR s.n. invar. Autorizație dată de un șef de stat unui consul străin de a-și exercita funcțiile în țara în care este trimis. [Pron. ex-sec-va-. / < fr. exequatur, cf. lat. exsequatur – să execute].

EXEQUATUR [EX-SEC-VA-] s. n. inv. 1. autorizație dată de un șef de stat unui consul străin de a-și exercita funcțiile în țara în care este trimis. 2. aprobare a unui stat de a se executa pe teritoriul său o hotărâre judecătorească pronunțată de un tribunal străin. (< fr. exequatur, lat. exsequatur, să execute)

exequatur n. 1. ordin sau permisiune de a executa; 2. autorizare acordată de un suveran unui agent diplomatic străin spre a rezida în țară și a-și exercita funcțiunile.

*exequátur n., pl. tot așa (cuv. care e pers. III sing. a conjunctivuluĭ latin a verbuluĭ éxsequor, „execut”, și care înseamnă să „se execute” și se pron. execŭátur). Autorizare acordată de un suveran unuĭ agent diplomatic orĭ consular străin să exercite în țară funcțiunile care i-s încredințate. Formulă care face executorie o sentență dată în țară străină. Formulă care face executorie o sentență dată de arbitri. – Mulțĭ ignoranțĭ zic exeguatór.

exequator sn vz exequatur

exequatur (lat.) [qu pron. rom. kv] (desp. -qua-) s. n.

exequatur (lat.) [qu pron. cv] (-qua-) s. n.

exequatur s. n. [-qua- pron. -cva-]