11 definiții pentru excitație

EXCITÁȚIE, excitații, s. f. 1. Excitare. 2. Proces fiziologic care se manifestă prin activitatea funcțională (contracție, secreție sau generare de impulsuri) a unei celule, a unui țesut sau a unui organ, ca răspuns la un factor stimulativ intern sau extern. 3. Solenația sau curentul electric al înfășurării de excitație a unei mașini electrice sau a unui aparat electric. 4. Producere a câmpului magnetic inductor util în mașinile electrice, în unele aparate electrice și instrumente electrice. – Din fr. excitation, lat. excitatio.

EXCITÁȚIE, excitații, s. f. 1. Excitare. 2. Proces fiziologic care se manifestă prin activitatea funcțională (contracție, secreție sau generare de impulsuri) a unei celule, a unui țesut sau a unui organ, ca răspuns la un factor stimulativ intern sau extern. 3. Producere a unui câmp magnetic util în mașini, aparate sau instrumente electrice. 4. Producere a câmpului magnetic inductor util în mașinile electrice, în unele aparate electrice și instrumente electrice. – Din fr. excitation, lat. excitatio.

EXCITÁȚIE, excitații, s. f. (În opoziție cu inhibiție) Proces fiziologic care se manifestă printr-o activitate funcțională, caracteristică a unei celule, a unui țesut sau a unui organ ca răspuns la un stimul extern sau intern. Dacă se distruge un nerv într-o porțiune din lungimea sa, nervul își pierde proprietatea de a transmite excitațiile. ANATOMIA 187.

excitáție (-ți-e) s. f., art. excitáția (-ți-a), g.-d. art. excitáției; pl. excitáții, art. excitáțiile (-ți-i-)

excitáție s. f. (sil. -ți-e), art. excitáția (sil. -ți-a), g.-d. art. excitáției; pl. excitáții, art. excitáțiile (sil. -ți-i-)

EXCITÁȚIE s. v. excitare.

EXCITÁȚIE s.f. 1. Proces fiziologic manifestat prin activitatea funcțională a unei celule, a unui țesut sau a unui organ etc. ca reacție la un stimul, la un îndemn; excitare. 2. Stare de enervare, de încordare, de ațâțare; agitație. 3. Alimentarea prin curent electric a unui ansamblu de spire conducătoare pentru a produce un câmp magnetic. ♦ Ansamblul de spire prin care trece curentul de excitație. [Gen. -iei, var. excitațiune s.f. / cf. fr. excitation, lat. excitatio].

EXCITÁȚIE s. f. 1. excitare. 2. proces fiziologic manifestat prin accentuarea activității funcționale a unei celule, a unui țesut sau organ ca reacție la un stimul. 3. stare de enervare, de încordare, de ațâțare. 4. producere a unui câmp magnetic util în mașini, aparate sau instrumente electrice. ◊ producere a câmpului magnetic inductor util în mașinile, aparatele și instrumentele electrice. (< fr. excitation, lat. excitatio)

EXCITÁȚIE ~e f. 1) Reacție a unui organ, a unui țesut, a unei celule, sub acțiunea unui excitant, manifestată prin contracție, secreție sau impulsuri. 2) elec. Producere a câmpului magnetic inductor util în unele mașini și aparate electrice. /<fr. excitation, lat. excitatio, ~onis

*excitațiúne f. (lat. excitátio, -ónis). Acțiunea de a excita, de a ațîța. Activitate anormală a organizmuluĭ [!]. Fig. Ațîțare, însuflețire a pasiunilor. – Și -áție, dar ob. -áre.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EXCITÁȚIE s. activare, excitare, stimulare, (rar) stimuláție, (pop.) ațîțáre. (~ a unei funcții, a unui organ.)

Intrare: excitație
excitație substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular excitație excitația
plural excitații excitațiile
genitiv-dativ singular excitații excitației
plural excitații excitațiilor
vocativ singular
plural