EXCAVAȚIE, excavații, s. f. 1. Groapă, cavitate în suprafața Pământului sau în adâncime, creată în urma unui fenomen natural sau executată artificial în scopul realizării unor construcții (fundații, terasamente, canale, tuneluri etc.) ♦ Săpătură. 2. (Med.) Cavitate patologică formată într-un organ. [Var.: excavațiune s. f.] – Din fr. excavation.

escavat, ~ă a vz excavat

escavație sf vz excavație

escavațiune sf vz excavațiune

excavat, ~ă a [At: SCÎNTEIA, 1952, nr. 2357 / V: esc~ / P: ex-ca~ / Pl: ~ați, ~e / E: excava] 1 (D. pământ) Săpat. 2 (Rar) Care are formă concavă.

excavație sf [At: MARIN, PR. I, 159/25 / V: ~iune, (înv) esc~, escavațiune / P: ex-ca~ / Pl: ~ii / E: fr excavation, lat excavatio, -onis] 1 Excavare (1). 2-3 Cavitate la suprafața pământului sau în adâncime, creată în urma unui fenomen natural sau executată artificial în scopul realizării unor fundații, canale etc. Si: adâncitură, săpătură. 4 (Lpl) Material rezultat din excavare (1). 5 (Med) Cavitate într-un organ. 6 (Med) Excavație (5) anormală, formată pe locul unei leziuni degenerative.

excavațiune sf vz excavație

EXCAVAȚIE, excavații, s. f. 1. Groapă, cavitate în suprafața pământului sau în adâncime, creată în urma unui fenomen natural sau executată artificial în scopul realizării unor construcții (fundații, terasamente, canale, tuneluri etc.) ♦ Săpătură. 2. (Med.) Cavitate patologică formată într-un organ. [Var.: excavațiune s. f.] – Din fr. excavation.

EXCAVAȚIE, excavații, s. f. (Tehn.) Groapă, cavitate la suprafața pămîntului sau în adîncime, creată în urma unui fenomen natural sau făcută (mai ales cu ajutorul unui excavator) pentru diferite scopuri tehnice. ♦ (Arheol.; rar) Săpătură. (Atestat în forma excavațiune) Fusesem să asist la excavațiunile ce făcea învățatul archeolog... la mausoleul Artemisei. GHICA, S. 422. – Variantă: (învechit) excavațiune (pronunțat -ți-u-) s. f.

EXCAVAȚIE s.f. 1. Cavitate la suprafața sau în adîncul pămîntului formată natural sau făcută în vederea unor obiective tehnice. ♦ Săpătură. 2. (Med.) Adîncitură anormală a unui organ. [Pron. ecs-ca-va-ți-e, gen. -iei. / cf. fr. excavation, rus. ekskavațiia].

EXCAVAȚIE s. f. 1. cavitate la suprafața sau în adâncul pământului, în vederea unor obiective tehnice; rezultatul excavării. 2. (med.) adâncitură anormală a unui organ. (< fr. excavation, rus. ekskavațiia)

EXCAVAȚIE ~i f. Groapă în scoarța pământului creată de un fenomen natural sau făcută de om în diferite scopuri. [G.-D. excavației] /<fr. excavation, lat. excavatio, ~onis

excavați(un)e f. 1. săpătură adâncă; 2. gaură în pământ sau în piatră.

*excavațiúne f. (lat. excavátio, -ónis). Acțiunea de a scobi pămîntu. Rezultatu acesteĭ scobirĭ: cavernele-s excavațiunĭ naturale. – Și -áție.

excavație (desp. -ți-e) s. f., art. excavația (desp. -ți-a), g.-d. art. excavației; pl. excavații, art. excavațiile (desp. -ți-i-)

excavație (-ți-e) s. f., art. excavația (-ți-a), g.-d. art. excavației; pl. excavații, art. excavațiile (-ți-i-)

excavație s. f. (sil. -ți-e), art. excavația (sil. -ți-a), g.-d. art. excavației; pl. excavații, art. excavațiile (sil. -ți-i-)

EXCAVAȚIE s. săpătură. (O ~ pentru fundația unui bloc.)

EXCAVAȚIE s. săpătură. (O ~ pentru fundația unui bloc.)