9 definiții pentru evinge evince

evinge vt [At: HAMANGIU, C. C. 262 / V: (înv) ~nce / Pzi: eving / E: fr évincer, lat evincere] 1 (Îdt) A învinge. 2 (Îdt) A înlătura. 3 (Jur) A prelua, prin evicțiune, un drept de proprietate.

EVÍNGE, evíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să sufere o evicțiune. – Din lat. evincere (după învinge).

EVÍNGE, evíng, vb. III. Tranz. (Despre o persoană) A face ca o altă persoană să sufere o evicțiune. – Din lat. evincere (după învinge).

evínge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. evínge (nefolosit la timpuri trecute, ger., part., supin, forme compuse cu part.)

evínge vb., ind. prez. 3 sg. evínge

EVÍNGE vb. tr. (jur.; despre o persoană) a face ca o altă personaă să sufere o evicțiune. (după lat. evincere)

A EVÍNGE evíng tranz. rar (persoane) A supune unei evicțiuni; a face să sufere o evicțiune. /<lat. evincere

*evíng, -víns, a -vínge v. tr. (lat. e-vingere. V. în-ving). Exclud, resping. Jur. Deposedez pin lege.

Intrare: evinge
verb (VT622)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • evinge
  • evingere
  • evins
  • evinsu‑
  • evingând
  • evingându‑
singular plural
  • evinge
  • evingeți
  • evingeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • eving
(să)
  • eving
  • evingeam
  • evinsei
  • evinsesem
a II-a (tu)
  • evingi
(să)
  • evingi
  • evingeai
  • evinseși
  • evinseseși
a III-a (el, ea)
  • evinge
(să)
  • evingă
  • evingea
  • evinse
  • evinsese
plural I (noi)
  • evingem
(să)
  • evingem
  • evingeam
  • evinserăm
  • evinseserăm
  • evinsesem
a II-a (voi)
  • evingeți
(să)
  • evingeți
  • evingeați
  • evinserăți
  • evinseserăți
  • evinseseți
a III-a (ei, ele)
  • eving
(să)
  • evingă
  • evingeau
  • evinseră
  • evinseseră
evince
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)