7 definiții pentru evinge

EVÍNGE, evíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să sufere o evicțiune. – Din lat. evincere (după învinge).

EVÍNGE, evíng, vb. III. Tranz. (Despre o persoană) A face ca o altă persoană să sufere o evicțiune. – Din lat. evincere (după învinge).

evínge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. evínge (nefolosit la timpuri trecute, ger., part., supin, forme compuse cu part.)

evínge vb., ind. prez. 3 sg. evínge

EVÍNGE vb. tr. (jur.; despre o persoană) a face ca o altă personaă să sufere o evicțiune. (după lat. evincere)

A EVÍNGE evíng tranz. rar (persoane) A supune unei evicțiuni; a face să sufere o evicțiune. /<lat. evincere

*evíng, -víns, a -vínge v. tr. (lat. e-vingere. V. în-ving). Exclud, resping. Jur. Deposedez pin [!] lege.

Intrare: evinge
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) evinge evingere evins evingând singular plural
evinge evingeți, evingeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) eving (să) eving evingeam evinsei evinsesem
a II-a (tu) evingi (să) evingi evingeai evinseși evinseseși
a III-a (el, ea) evinge (să) evingă evingea evinse evinsese
plural I (noi) evingem (să) evingem evingeam evinserăm evinseserăm, evinsesem*
a II-a (voi) evingeți (să) evingeți evingeați evinserăți evinseserăți, evinseseți*
a III-a (ei, ele) eving (să) evingă evingeau evinseră evinseseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)